spahiu² sm [At: CADE / Pl: ~ii / E: fr spahi] Militar din cavaleria indigenă a fostelor colonii franceze din nordul Africii.

SPAHIU, spahii, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Militar din vechea cavalerie turcească. Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah, și spahii Vin de-ntunecă pămîntul, la Rovine, în cîmpii. EMINESCU, O. I 146. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii spahii. NEGRUZZI, S. I 137. 2. Militar din cavaleria indigenă a coloniilor franceze din Africa de nord.

spahíŭ m. (ngr. spahis, d. turc. [d. pers.] sipahi, călăraș posesor de feud; fr. spahi. V. cipaĭ). Călăraș turcesc orĭ arăbesc. Călăraș indigen în serviciu Franciiĭ în nordu Africiĭ.

spafeu sm vz spahiu¹

spafiu sm vz spahiu¹

spahiu s. m., art. spahiul; pl. spahii, art. spahiii (desp. -hi-ii)

spahiu s. m., art. spahiul; pl. spahii, art. spahiii (-hi-ii)

spahiu (soldat otoman, militar din coloniile franceze din Africa) s. m., art. spahiul; pl. spahii, art. spahiii (sil. -hi-ii)

SPAHII (< tc.) s.m pl. 1. (În EV. Med., în Imp. Otoman) Membrii unui corp de cavalerie din armata regulată, recrutați din rândurile aristocrației militare. 2. Denumire a unui corp de cavalerie organizat în armata tranceză (1834) pentru a lupta în N Africii.