2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului2 sau spătăriei, privitor la spătar2 sau la spătărie. – Spătar2 + suf. -esc.

SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care aparținea spătarului2 sau spătăriei, privitor la spătar2 sau la spătărie. – Spătar2 + suf. -esc.

spătăresc, ~ească a [At: NECULCE, L. 93 / Pl: ~ești / E: spătar1 + -esc] 1-2 Care aparține spătarului1 (2) sau spătăriei. 3-4 Privitor la spătar1 (2) sau la spătărie. 5-6 Care este în serviciul unui spătar1 (2) sau al spătăriei.

SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. Care se referă la spătar1, care aparține spătarului sau spătăriei; de spătar. Potera mi-e spătărească: fuge să se prăpădească. TEODORESCU, P. P. 604. ◊ Ceauș spătăresc v. ceauș.

SPĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, spătărești, adj. (Înv.) Care aparține spătarului2 sau spătăriei; privitor la spătar sau spătărie. – Din spătar2 + suf. -esc.

SPĂTĂRESC adj. (Mold.) Care este în serviciul unui spătar sau al spătăriei. S-au dus ... în Țar. Muntenească si au fost acolo ceauș spăTărescu. NECULCE. Etimologie: spătar + suf. -esc. Vezi și spătar, spătărel, spătări, spătărie.

spătăresc a. ce ține de Spătar: breasla spătărească alcătuită de lefegii FIL.

spătărésc, -eáscă adj. Al spătaruluĭ, al spătăriiĭ: scutelnic spătăresc.

spătări vi [At: NECULCE, L. 124 / Pzi: ~resc / E: spătar1] A exercita funcția de spătar1 (1).

A SPĂTĂRÍ ~ésc intranz. înv. A fi spătar. /Din spătar

SPĂTĂRI vb. (Mold.) A exercita funcția de (mare) spătar. L-au pus spătar mare, și n-au spătărit vreme multă ș-au murit. NECULCE. Etimologie: spătar + suf. -i. Vezi și spătar, spătărel, spătăresc, spătărie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

spătărésc adj. m., f. spătăreáscă; pl. m. și f. spătăréști

Intrare: spătăresc
spătăresc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spătăresc
  • spătărescul
  • spătărescu‑
  • spătărească
  • spătăreasca
plural
  • spătărești
  • spătăreștii
  • spătărești
  • spătăreștile
genitiv-dativ singular
  • spătăresc
  • spătărescului
  • spătărești
  • spătăreștii
plural
  • spătărești
  • spătăreștilor
  • spătărești
  • spătăreștilor
vocativ singular
plural
Intrare: spătări
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spătări
  • spătărire
  • spătărit
  • spătăritu‑
  • spătărind
  • spătărindu‑
singular plural
  • spătărește
  • spătăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spătăresc
(să)
  • spătăresc
  • spătăream
  • spătării
  • spătărisem
a II-a (tu)
  • spătărești
(să)
  • spătărești
  • spătăreai
  • spătăriși
  • spătăriseși
a III-a (el, ea)
  • spătărește
(să)
  • spătărească
  • spătărea
  • spătări
  • spătărise
plural I (noi)
  • spătărim
(să)
  • spătărim
  • spătăream
  • spătărirăm
  • spătăriserăm
  • spătărisem
a II-a (voi)
  • spătăriți
(să)
  • spătăriți
  • spătăreați
  • spătărirăți
  • spătăriserăți
  • spătăriseți
a III-a (ei, ele)
  • spătăresc
(să)
  • spătărească
  • spătăreau
  • spătări
  • spătăriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

spătăresc

etimologie:

  • Spătar + sufix -esc.
    surse: DEX '09 DEX '98