11 definiții pentru spătărel

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.

spătărel sm [At: (a.1577) CUV. D. BĂTR. I, 26/9 / Pl: ~ei / E: spătar1 + -el] 1 Titlu dat în țările române boierului de rang mic care păzea ordinea la sate și care avea unele atribuții militare în timp de război. 2 Boier care deținea titlul de spătărel (1).

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. Boier de rang mic în principate, avînd în timp de pace însărcinarea de a păzi ordinea la sate, iar în timp de război atribuții militare.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările românești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar2 + suf. -el.

SPĂTĂRÉL ~i m. (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp de război. /spătar + suf. ~el

SPĂTĂREL s. m. (Mold.) Boier de rang mic care supraveghea ordinea la sate și avea unele atribuții militare în timp de război. Strîngîndu-se din toate breslile, călărași, dărăbanți, roșii, visternicei, spătărei, postelnicei ... au făcut oaste frumoasă. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: spătar + suf. -el. Vezi și spătar, spătăresc, spătări, spătărie.

spătărél m., pl. (dim. d. spătar. Cp. cu portărel). Pl. Vechĭ. Ostașĭ de supt comanda mareluĭ spătar. V. silictar.

spătărei m. pl. ostași de sub comanda Marelui Spătar.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

spătărel s. m., pl. spătărei, art. spătăreii

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

Intrare: spătărel
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spătărel
  • spătărelul
  • spătărelu‑
plural
  • spătărei
  • spătăreii
genitiv-dativ singular
  • spătărel
  • spătărelului
plural
  • spătărei
  • spătăreilor
vocativ singular
  • spătărelule
  • spătărele
plural
  • spătăreilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

spătărel, spătăreisubstantiv masculin

  • 1. în Evul Mediu Țara Românească Moldova Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. DEX '09 DLRLC
etimologie:
  • Spătar + sufix -el. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.