9 definiții pentru spătărel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar2 + suf. -el.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. Boier de rang mic în principate, avînd în timp de pace însărcinarea de a păzi ordinea la sate, iar în timp de război atribuții militare.

SPĂTĂRÉL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările românești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar2 + suf. -el.

SPĂTĂRÉL ~i m. (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp de război. /spătar + suf. ~el

spătărél m., pl. (dim. d. spătar. Cp. cu portărel). Pl. Vechĭ. Ostașĭ de supt comanda mareluĭ spătar. V. silictar.

spătărei m. pl. ostași de sub comanda Marelui Spătar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

spătărél s. m., pl. spătăréi, art. spătăréii

Intrare: spătărel
spătărel substantiv masculin
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spătărel
  • spătărelul
  • spătărelu‑
plural
  • spătărei
  • spătăreii
genitiv-dativ singular
  • spătărel
  • spătărelului
plural
  • spătărei
  • spătăreilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)