sosai sn vz susai¹

SUSAI, susai, s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a căror tulpină conține un suc lăptos (Sonchus). – Din ucr. susai.

susai¹ sm [At: LB / V: (înv) sos~ / Pl: ~, (înv) ~uri / E: ns cf ucr, rs сусак] 1 Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină simplă, cu flori galbene în vârf, cu fructe achene striate transversal Si: (reg) castravan, iarba-iepurilor, lăptuca-gâștei, măcrișor, susan (6), tâlhărea (Sonchus arvensis). 2 Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, cu tulpină ramificată și cu fructe achene netede Si: (reg) lăptucă, pălămidă¹-grasă, susan (7), susăiță (1) (Sonchus asper). 3 (Șîs ~ moale, ~ul-gâștei) Plantă compozită cu tulpina ramificată și flori galbene cu involucru păros Si: (reg) iarba-iepurelui, lăptucă-iepurească, pălămidă¹-grasă, susan (8), susăiță (2) (Sonchus oleraceus). 4 Plantă compozită cu tulpina simplă și flori galbene cu involucru păros, care crește prin locuri mlăștinoase Si: (reg) lăptuca-gâștei, pălămidă-grasă, susan (9) (Sonchus palustris). 5 (Reg) Crestățea (Lactuca quercina). 6 (Reg; șîs ~ țigănesc) Salată sălbatică (Lactuca serriola). 7 (Reg) Crestățea (Lactuca virosa). 8 (Reg; șîs ~ porcesc, ~ iepuresc) Păpădie (Taraxacum officinale). 9 (Prc) Frunzele de susai¹ (1-8). 10 Florile de susai¹ (1-8). 11 (Reg; șîs ~ de pădure) Salata iepurelui (Prenanthes purpurea). 12 (Olt; Trs) Tătăneasă (Symphyum officinale). 13 (Îc) ~-de-pădure (sau –de-munte ori ~-pădureț, -sălbatic) Tâlhărea (Mycelis muralis). 14 (Îc) ~-de-munte Mlecin (Cicerbita alpina). 13 (Îc) ~ puturos Lobodă puturoasă (Chenopodium pulvuria).

susai² sn [At: CADE / V: ~sig / Pl: ~săie, ~seie / E: mg szuszék] (Trs) Hambar sau lădoi pentru grâne.

susâg sn vz susai²

SUSAI s. m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a căror tulpină conține un suc lăptos (Sonchus). – Din ucr. susaï.

SUSAI s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene; crește prin semănături, prin vii și prin tufișuri, unele specii care conțin în tulpină un suc lăptos fiind comestibile (Sonchus arvensis); tîlhărea (2). Lanurile par pătate de sînge, atît e de mare numărul macilor; pe margine și pe răzoare le răspund adevărate covoare galbene de păpădie și susai. CAMIL PETRESCU, O. 266. Prin susai Abia scăpai; Prin urzici, Tot cu bășici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398. Frunză verde de susai, Mă-ntorsei iară pe plai. ALECSANDRI, P. P. 257.

SUSAI m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, cărnoasă, și cu frunze lungi, adânc crestate, înfășurate la baza lor în jurul tulpinii, care conține un suc lăptos. /Orig. nec.

susaiu m. plantă lăptoasă ce place vacilor (Sonchus arvensis). [Origină necunoscută].

susáĭ m., pl. tot așa [rut. rus. susáĭ (Pascu, R. C. 1938, 110]. Cp. și cu rus. susáli, foaĭe de aur). O plantă din familia compuselor (sonchus oleráceus, arvensis ș. a.) Din ĭa se face salată. Susaĭ de pădure, crestățea. V. lăptugă.

șóșăĭ și -ăĭésc, șoșăĭală, V. șușuĭ.

susai s. m., pl. susai, art. susaii

!susai s. m., pl. susai, art. susaii

susai s. m.

susai

susaiu sg.

SUSAI s. v. grânar, hambar, pătul, tâlhărea.

SUSAI s. (BOT.) 1. (Sonchus) (reg.) castravan, lăptucă, susăiță, tâlhărea, iarba-iepurelui, pălămidă-grasă. 2. susai-de-pădure v. susai-pădureț; susai-pădureț (Lactuca muralis) = susai-de-pădure, (reg.) crestățea, tâlhărea, susai-sălbatic.

SUSAI-DE-MUNTE s. v. tâlhărea.

SUSAI-DE-PĂDURE s. v. tâlhărea.

susai s. v. GRÎNAR. HAMBAR. PĂTUL. TÎLHĂREA.

SUSAI s. (BOT.) 1. (Sonchus) (reg.) castravan, lăptucă, susăiță, tîlhărea, iarba-iepurelui, pălămidă-grasă. 2. susai-de-pădure (Lactuca muralis) = susai-pădureț, (reg.) crestățea, tîlhărea, susai-sălbatic; susai-pădureț (Lactuca muralis) = susai-de-pădure, (reg.) crestățea, tîlhărea, susai-sălbatic.

susai-de-munte s. v. TÎLHĂREA.

susai-de-pădure s. v. TÎLHĂREA.

susai-pădureț s. v. TÎLHĂREA.

susai-sălbatic s. v. SUSAI-DE-PĂDURE. SUSAI-PĂDUREȚ. TÎLHĂREA.

susai (-i), s. m. – Plantă (Sonchus oleraceus, S. Asper, S. arvensis, S. palustris). Sl. susati, susą „a suge”, susŭ „țîță”, pentru să produce un suc alb asemănător laptelui, cf. și numele său fr., laiteron. Legătura cu rus. susak „plantă” (Cihac, II, 381) este incertă. În schimb, rus. susaj (Pascu, R. critică, 1938, 110; Scriban) pare să provină din rom. După Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 303, urmat de Philippide, II, 735, este cuvînt dacic, legat de alb. susaljë „zurro”. După Candrea, din sb. sisaljka „mamelon”.

șoșăi (-ăesc, -it), vb. – A șopti, a vorbi în taină. – Var. șoșoi, șușui, șoșoti. Creație expresivă, bazată pe consonanța șș, cf. sîst, șop, pentru var. cf. ALR, II, 11. – Der. șosele (var. șușele), s. f. pl. (lingușeli, vorbe amăgitoare), pentru semantism cf. șopîrcăială (după Philippide, Principii, 139, în loc de *șoptele, de la a șopti; după Densusianu, GS, VII, 281, în loc de șuteală); șoșet, s. n. (șoptit, murmur); șoșoi, s. m. (iepure), pentru al cărui semantism cf. șopîrlă (după Graur, 188 din țig. šošoi); șoșoit (var. șoșăit, șușuit), s. n. (murmur); șoșoitor (var. șoșăitor, șușuitor), adj. (care șoșotește); șoșoială (var. șușuială), s. f. (susur, murmur); șușta, vb. (a murmura, a vorbi de rău), cf. pol. szust „zgomot”, ceh., sb. šuškati „a vorbi în șoaptă” (după ipoteza improbabilă a lui Drăganu, Dacor., III, 700, din lat. suscĭtāre).