SOCIABIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

sociabil, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ci-a~ / V: (înv) soți~ / Pl: ~i, ~e / E: fr sociable] 1 (D. oameni) Care are capacitatea de a stabili relații amabile cu semenii Si: comunicativ (1), deschis² (34), expansiv (4), prietenos, volubil, (rar) vorbitor, (înv) soțios. 2 (D. oameni) Care caută compania semenilor săi. 3 (D. oameni) Care se împrietenește ușor. 4 (D. manifestările, caracterul oamenilor) Care denotă capacitatea de a stabili relații amabile cu semenii. 5 (D. ființe) Capabil să trăiască în compania permanentă a semenilor săi Si: atașabil (3).

SOCIABIL, -Ă, sociabili, -e, adj. Capabil să trăiască în relații permanente cu semenii săi, în societate. ♦ Căruia îi plac relațiile cu semenii săi, care se împrietenește ușor cu alții; comunicativ, apropiat, prietenos. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. sociable, lat. sociabilis.

SOCIABIL, -Ă, sociabili, -e, adj. (Despre oameni) Care trăiește în societate; p. ext. cu care te poți înțelege, cu care poți stabili ușor relații; comunicativ, prietenos.

SOCIABIL, -Ă adj. (Despre oameni) Capabil să trăiască în societate. ♦ Prietenos, apropiat, comunicativ. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. sociable, lat. sociabilis < socius – tovarăș].

SOCIABIL, -Ă adj. (despre oameni) capabil să trăiască în societate. ◊ prietenos, apropiat, comunicativ. (< fr. sociable, lat. sociabilis)

SOCIABIL ~ă (~i, ~e) Care se integrează ușor în societate; care stabilește ușor relații bune și permanente cu oamenii; comunicativ. [Sil. -ci-a-] /<fr. sociable

sociabil n. 1. născut spre a trăi în societate: 2. cu care e ușor de a trăi: om sociabil.

*sociábil, -ă adj. (lat. sociabilis. V. soț). Făcut p. a trăĭ în societate: omu e un animal esențialmente sociabil. Care nu fuge de lume, care te primește bine, amabil: acest om nu e sociabil. V. sălbatic.

soțiabil, ~ă a vz sociabil

sociabil (desp. -ci-a-) adj. m., pl. sociabili; f. sociabilă, pl. sociabile

sociabil (-ci-a-) adj. m., pl. sociabili; f. sociabilă, pl. sociabile

sociabil adj. m. (sil. -ci-a-), pl. sociabili; f. sg. sociabilă, pl. sociabile

SOCIABIL adj. 1. comunicativ, expansiv, prietenos, volubil, (rar) social, vorbitor, (înv.) soțios, (fig.) deschis. (O fire ~.) 2. atașabil. (Om ~.)

SOCIABIL adj. 1. comunicativ, expansiv, prietenos, volubil, (rar) social, vorbitor, (înv.) soțios, (fig.) deschis. (O fire ~.) 2. atașabil. (Om ~.)

Sociabil ≠ insociabil, nesociabil

Omul este un animal sociabil (grec.) – Astfel a definit Aristotel, în lucrarea sa Politica (I, 9), înnăscuta tendință a omului de a căuta societatea semenilor săi. Mai întîlnim uneori și varianta: „Omul este prin natura sa o ființă sociabilă”. Această expresie a fost popularizată prin Scrisoarea 87 din Scrisorile persane ale gînditorului francez Montesquieu. Iar scriitorul rus A.I. Herzen, în cartea sa Scrisori din Franța și Italia, la capitolul „Din nou la Paris”, spune: „…Lumea se teme de omul liber, considerînd natura lui rea, în sensul care este dat acestui cuvînt. Dar se uită că omul, înainte de toate, este un animal sociabil, că în el există instinctul vieții sociale”. FIL.