2 intrări

O definiție


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

SMICUÍ, smicuiésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A biciui. (din smâc1)

Intrare: smicuit
smicuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smicuit
  • smicuitul
  • smicuitu‑
  • smicui
  • smicuita
plural
  • smicuiți
  • smicuiții
  • smicuite
  • smicuitele
genitiv-dativ singular
  • smicuit
  • smicuitului
  • smicuite
  • smicuitei
plural
  • smicuiți
  • smicuiților
  • smicuite
  • smicuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: smicui
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • smicui
  • smicuire
  • smicuit
  • smicuitu‑
  • smicuind
  • smicuindu‑
singular plural
  • smicuiește
  • smicuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • smicuiesc
(să)
  • smicuiesc
  • smicuiam
  • smicuii
  • smicuisem
a II-a (tu)
  • smicuiești
(să)
  • smicuiești
  • smicuiai
  • smicuiși
  • smicuiseși
a III-a (el, ea)
  • smicuiește
(să)
  • smicuiască
  • smicuia
  • smicui
  • smicuise
plural I (noi)
  • smicuim
(să)
  • smicuim
  • smicuiam
  • smicuirăm
  • smicuiserăm
  • smicuisem
a II-a (voi)
  • smicuiți
(să)
  • smicuiți
  • smicuiați
  • smicuirăți
  • smicuiserăți
  • smicuiseți
a III-a (ei, ele)
  • smicuiesc
(să)
  • smicuiască
  • smicuiau
  • smicui
  • smicuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)