31 de definiții pentru smârc

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMÂRC, smârcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

SMÂRC, smârcuri, s. n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompă de fântână. – Din sl. smrŭkŭ.

smârc2 sn [At: DOSOFTEI, PS. 140/16 / V: (reg) ~âlc, ~rg, smorc, zm~, zmorc / Pl: ~uri, (rar) ~rce / E: vsl смръкъ] 1 (Înv) Vârtej de apă. 2 (Înv; pex) Vârtej. 3 Loc mocirlos, acoperit cu vegetație, unde izvorește apă fără a se scurge Si: băltoacă (3), mlaștină, mocirlă, (rar) băltac1, (pop) rovină, (îrg) hățiș, (înv) batac2, băltină, paludă, piștelniță, (reg) bahnă (1), bahlui, bară (8), băhniș, bălăștioagă (3), bâlc (1), bulhac, mărghilă, mlacă, mlașniță, molastină, ploștină, rât2, smârdie, tălbăriță, tău2. 4 Ochi de apă pe un teren mocirlos. 5 (Rar) Baltă rămasă în urma ploilor. 6 (Lpl; în basme) Loc îndepărtat și primejdios unde își are izvoarele marea sau unde se scurg apele mării. 7 (Pex) Cantitate mare de apă. 8 (Rar) Izvor al unui râu. 9 (Rar) Smoc (1) de iarbă. 10 (Reg) Pompă la fântână. 11 (Reg; pex) Țeavă. 12 (Reg; pex) Furtun. 13 (Reg; pex) Tulumbă. 14 (Trs; Ban) Tâlv pentru scos lichidul dintr-un butoi. 15 (Ban; Trs) Cumpănă la fântână.

SMÂRC ~uri n. 1) Loc mocirlos, acoperit, de obicei, cu vegetație; mlaștină; baltă. 2) Ochi de apă pe un astfel de loc. /<rus. smruku

smârc n. baltă mocirloasă: în smârcurile mărilor ISP. [Slav. SMRŬKŬ, canal].

zmârc2 sn vz smârc2[1] corectat(ă)

  1. În original mai există și o trimitere zmârc2 sn vz smârc1, care pare incorectă, întrucît smârc1 este interjecție, nu sn, și este el însuși variantă a lui smiorc. — cata

SMÎRC, smîrcuri, s. n. 1. Loc mocirlos, adesea acoperit cu vegetație (v. mlaștină); ochi de apă pe un teren mlăștinos. S-au uscat smîrcurile. Sîngeră boturile vitelor căutînd rădăcini. STANCU, D. 99. Solul argilos împiedică scurgerea apelor și cînd ploile sînt mari, tot ținutul e un smîrc. CĂLINESCU, I. C. 5. Un pîlc de nagîți se ridică de pe marginea unui smîrc. SADOVEANU, O. IV 490. ♦ (Mai ales la pl.) Băltoacă rămasă în urma ploilor. Ploaia nu mai contenea... Prin smîrcurile mocirloase ale ulițelor pustii și fără felinare, mergeau încet, trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ♦ (La pl., în basme( Loc depărtat, pustiu și primejdios (de unde își trage marea izvoarele). Fetelor le dăduse prin gînd cam ce fel de vînt adusese pe voinicii noștri spre ele din așa smîrcuri depărtate. POPESCU, B. III 8. ◊ (Precizat prin «de mare», «al mărilșor») Văd cuiburi de pajuri măiestre Și roibii cei fără căpestre Din smîrcuri de mări. COȘBUC, P. II 21. După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. 2. (Regional) Unealtă primitivă făcută din curcubetă uscată, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. V. tragă, tîlv, tidvă. ♦ Pompă pentru a scoate apă din fîntînă.

mîrc și smîrc, interj. (var. din cîrc, mîlc, mîc). Munt. A nu zice nicĭ mîrc, a nu zice nicĭ cîrc (nicĭ mîlc, nicĭ mîc). V. mĭorc.

1) smîrc și zmîrc n., pl. urĭ (vsl. smrŭkŭ, 1) tub, canal, 2) muc, muci; bg. „tragere de tabac pe nas”. V. smîrcîĭ). Tîlv, tragă de tîlv (Trans.). Vîltoare (Dos). Mlaștină cu vegetatiune. Smîrcurile măriĭ, (Munt Pop.), adîncu măriĭ. – Și smorc, zmorc pe alocurĭ. În Cov. zbîrc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SMÂRC s. v. bulboacă, bulboană, ochi, pompă, smoc, tâlv, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură.

SMÂRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rât, tâlbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, pistelniță. (S-a înecat în ~.)

smîrc s. v. BULBOACĂ. BULBOANĂ. OCHI. POMPĂ. SMOC. TÎLV. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ.

SMÎRC s. (GEOGR.) băltoacă, mlaștină, mocirlă, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahna, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (S-a înecat în ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

smîrc (-curi), s. n.1. (Trans.) Căuș, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc și der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-și trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s. f. (scîncet), cf. sb. smrkanje.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

zmârc, zmârcuri s. n. (er.) păr pubian.

Intrare: smârc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smârc
  • smârcul
  • smârcu‑
plural
  • smârcuri
  • smârcurile
genitiv-dativ singular
  • smârc
  • smârcului
plural
  • smârcuri
  • smârcurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmorc
  • zmorcul
  • zmorcu‑
plural
  • zmorcuri
  • zmorcurile
genitiv-dativ singular
  • zmorc
  • zmorcului
plural
  • zmorcuri
  • zmorcurilor
vocativ singular
plural
zmirc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
smorc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
smârg
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
smâlc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zmârc
  • zmârcul
  • zmârcu‑
plural
  • zmârcuri
  • zmârcurile
genitiv-dativ singular
  • zmârc
  • zmârcului
plural
  • zmârcuri
  • zmârcurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zbârc
  • zbârcul
  • zbârcu‑
plural
  • zbârcuri
  • zbârcurile
genitiv-dativ singular
  • zbârc
  • zbârcului
plural
  • zbârcuri
  • zbârcurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

smârc, smârcurisubstantiv neutru

  • 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetație); ochi de apă pe un teren mlăștinos. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote S-au uscat smîrcurile. Sîngeră boturile vitelor căutînd rădăcini. STANCU, D. 99. DLRLC
    • format_quote Solul argilos împiedică scurgerea apelor și cînd ploile sînt mari, tot ținutul e un smîrc. CĂLINESCU, I. C. 5. DLRLC
    • format_quote Un pîlc de nagîți se ridică de pe marginea unui smîrc. SADOVEANU, O. IV 490. DLRLC
    • 1.1. mai ales la plural Băltoacă rămasă în urma ploilor. DLRLC
      • format_quote Ploaia nu mai contenea... Prin smîrcurile mocirloase ale ulițelor pustii și fără felinare, mergeau încet, trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 136. DLRLC
    • 1.2. (la) plural (În basme) Loc îndepărtat și primejdios, de unde își trage marea izvoarele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Fetelor le dăduse prin gînd cam ce fel de vînt adusese pe voinicii noștri spre ele din așa smîrcuri depărtate. POPESCU, B. III 8. DLRLC
      • format_quote Văd cuiburi de pajuri măiestre Și roibii cei fără căpestre Din smîrcuri de mări. COȘBUC, P. II 21. DLRLC
      • format_quote După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. 2. DLRLC
  • 2. regional Unealtă primitivă făcută dintr-o tigvă, care servește pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. Pompă de fântână. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.