slugi v vz sluji

SLUGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind plătită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga.

sclugă sf vz slugă

scluji² v vz sluji

slugă sf, (îrg) sm [At: COD. VOR.² 39²/10 / V: (reg) scl~, stl~ / Pl: slugi, (înv) sluge / E: vsl слоуга] 1 Persoană angajată la un stăpân pentru a munci în casa, în familia sau în atelierul, în prăvălia etc. acestuia, răsplătită în bani sau în natură Si: (înv) poslușnic, (reg) slugănie Vz argat, biriș, celednic, curtean, jupâneasă, mariță, rândaș¹, slujitor, slujnic. 2 (Pex; asr) Servitor. 3 (Înv) Parte constitutivă a unor formule de politețe, care cumulează adesea și ideea de supunere, de umilință. 4 (Înv; îe) ~ (dumitale sau dumneavoastră) Formulă de salut sau de răspuns la un salut către o persoană apropiată, cunoscută. 5 (Bis; fig) Adept al credinței creștine. 6 (Bis; fig) Supus umil al divinității. 7 (Fig) Persoană care, în schimbul unor avantaje materiale, reprezintă sau apără interesele cuiva, făcând tot ce i se cere, înjosindu-se etc. 8 (Fig) Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 9 (Ast; îvr; fig) Satelit. 10 (Înv) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier, unui domn etc. 11 Suport de lemn folosit în tâmplărie și în dulgherie pentru sprijinirea panourilor, a scândurilor etc., împreună cu dispozitivele de strângere a bancului de tâmplărie. 12 (Rar) Trăgătoare. 13 (Reg) Rasteu.

sluji [At: COD. VOR.² 12^r/3 / Pzi: ~jesc / V: (rar) ~ugi, (reg) scl~ / E: vsl слоужити] 1-2 vti A fi angajat pentru a munci în gospodărie sau în familia cuiva, fiind răsplătit în bani sau în natură Si: (rar) a slugări (1). 3-4 vtri A îndeplini anumite însărcinări, îndatoriri, funcții etc. în folosul cuiva sau a ceva Si: a servi, (îvr) a slugări (9), (reg) a slugători (1). 5-6 vti (Pex) A munci într-un serviciu. 7-8 vti (Spc) A activa într-o funcție publică. 9 vt (Rar) A acorda (3). 10 vt (Pop) A-și face serviciul militar. 11 vt A depune efort pentru a ajuta în vederea realizării unui scop, a unei cerințe etc. Si: a servi. 12 vt A sprijini cu devotament 13-14 vtrp (Asr; c. i. oameni sau mâncăruri, băutură etc.) A (se) servi (7). 15 vi (Fig; d. obiecte, d. procese, fenomene naturale sau d. abstracte, rar, d. oameni sau d. acțiunile, manifestările lor etc.) A folosi la (sau ca) ceva. 16 vi (Îvp; îe) A-l ~ (cuiva) norocul (sau norocirea) A-i merge bine. 17 vi (Îvp; îae) A avea succes Si: a reuși. 18 vr (D. oameni; adesea cu determinări introduse prin pp „cu”, „de”) A se folosi de cineva sau de ceva. 19 vt (Asr; c. i. oameni) A servi (3). 20 vi (Bis; asr) A se supune divinității Si: (rar) a servi, (îvr) a săvârși. 21 vi (Bis; asr; pex) A se închina. 22-23 vtrp A (se) îndeplini solemn ritualurile prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și pentru sărbători religioase Si: a (se) oficia, (rar) a (se) servi (20), (rar) a (se) celebra (1), a (se) săvârși. 24 vi (Mun) A serba ziua numelui.

stlugă sf vz slugă

SLUGĂ, slugi, s. f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură. ◊ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ Fig. Persoană care susține sau apără orbește interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare. – Din sl. sluga.

SLUGĂ, slugi, s. f. 1. Persoană (mai ales bărbat) angajată de cineva cu luna sau cu anul, pentru a munci în gospodăria (în casa, în prăvălia) acestuia, fiind retribuită în bani sau în natură. V. servitor, argat, rîndaș. Hotărîse să plece slugă unde-o nimeri, cu nevastă cu tot. VORNIC, P. 20. Slugi începură a umbla cu băuturi răcoritoare. SADOVEANU, O. VII 89. Dionis s-a băgat iar slugă la prăvălie. GALACTION, O. I 85. Decît slugă la ciocoi, Mai bine cioban la oi. ANT. LIT. POP. I 14. ◊ (Învechit și popular, m.) S-au ascuns sub o lespede sub mare, anume numai ca pe bietul slugă să-l piardă. BOTA, P. 87. Dar el te iubește oare? l-a-ntrebat sluga cel prost. PANN, P. V. II 94. ◊ Expr. A ajunge slugă la dîrloagă v. dîrloagă. ♦ Fig. Persoană subordonată alteia și obligată (din cauza condițiilor sociale în care se află) să-i execute voința. În societatea feudală... artistul era în plină atîrnare, sluga, robul unui papă ori al unui duce. GHEREA, ST. CR. I 231. 2. Fig. Persoană care reprezintă sau apără orbește interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. Dima, încuviințînd încă o dată buna rînduială cu care se apărau prietenii lui din Pașcani împotriva slugilor stăpînirii, a putut povesti mai departe. GALAN, Z. R. 290. Mie nu-mi priește, și țării nu-i doresc Un domn, supusă slugă a craiului leșesc. ALECSANDRI, T. II 74. 3. (Învechit, de obicei întregit prin «dumitale» sau «dumneavoastră») Formulă de salut sau de răspuns la salut. Cine-a întîlnit vreodată în calea sa un popă îmbrăcat cu straie sărăcuțe... mergînd cu pas rar, încet și gînditor, răspunzînd îndesat «sluga dumitale» cui nu-l trecea cu vederea...! CREANGĂ, A. 133. Bună ziua, jupîne... – Sluga d-voastră. CONTEMPORANUL, III 821. 4. (Învechit) Slujitor înarmat de pe lîngă casa sau din suita unui boier. Banul Mărăcină... A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cincizeci de voinici Adunați toți de pe-aici. ALECSANDRI, P. II 82. [Andrei] văzu trecînd pe dinainte-i un arap negru, purtînd în mînă o coasă grozavă. El întrebă cine are o slugă cu un chip așa de neplăcut. BĂLCESCU, O. II 392. La capu-i străjuiește Pandelaș, un grec voinic Cu pistoale sub ilic, Slugă veche și iubită De stăpînu-i dăruită. ALECSANDRI, P. P. 135.

SLUJI, slujesc, vb. IV. Intranz. I. (În concurență cu servi) 1. A munci ca slugă în gospodăria sau în familia cuiva, a fi slugă; (învechit) a ocupa o funcție publică (ca dregător) sau a servi în armată (ca oștean). Apoi am rămas singur, slujind pe la unii și pe la alții la viței și la mioare, după puterile mele. SADOVEANU, P. M. 55. Știi cui slujești? DELAVRANCEA, O. II 111. Da cum... să slujești tu degeaba? – zise baba cea vicleană – cum să nu-ți iei tu dreptul tău? EMINESCU, N. 22. Ai copii? – Trei băieți și o fată. – Și unde sînt? – Doi slujesc în oaste. NEGRUZZi, S. I 59. M-au întrebat pe care sfetnic... cunosc eu, că au ajuns în cea mai înaltă treaptă, făr’de a sluji întîi la cea mai mică. GOLESCU, Î. 138. ♦ Tranz. (Folosit și absolut) A munci pentru altul, a fi în serviciul cuiva. Din trei-patru vorbe tîrgul fuse gata, că adecă: copilul babei să slujească pe bătrîni un an pentru 30 bani de argint. BOTA, P. 44. Știu una și bună, să-mi slujesc stăpînul cu dreptate. CREANGĂ, P. 203. ◊ (Ironic) Nu te-am știut eu, că-mi ești de aceștia, că de mult îți făceam feliul!... Dar trăind și nemurind, te-oi sluji eu, măi badeo!... Paloșul ista are să-ți știe de știre. CREANGĂ, P. 236. ◊ Fig. Patru oameni, tăcuți și gravi, pătrunși parcă de marea lege a lumii pe care o slujesc, apar din timp în timp la gura ferăstrăului, trăgînd înăuntru trunchiurile cărora le-a venit rîndul. BOGZA, C. O. 130. ◊ Expr. A sluji la masă = a aduce, a servi mîncările și băuturile la masă. Fetele împăratului s-au pus cu rugăminte pe lîngă spîn să deie voie lui Harap-Alb ca să slujească și el la masă. CREANGĂ, P. 231. (Refl. pas., parafrazînd expresia) Știam [că e dimineață] după ciocolata ce ni se slujise cu puțin înainte. M. I CARAGIALE, C. 97. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva. Nu mă pot sluji de mîna stîngă. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. Paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele cînd va fi de trebuință. ISPIRESCU, L. 4. ♦ Refl. A se servi pe sine. De ce te scumpești pentru nemica toată și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? – Acum deodată, încă tot nu... m-oi mai sluji și eu singur, cum oi putea. CREANGĂ, P. 201. ♦ Tranz. Fig. A servi, a ajuta pe cineva. Mai pasă de ține minte toate cele și acum așa, dacă te slujește capul, bade Ioane. CREANGĂ, A. 41. Dacă videa și videa că norocul nu-l slujea... ALECSANDRI, P. P. 86. 2. (Despre obiecte sau despre abstracte, de obicei urmat de determinări arătînd scopul) A servi la ceva, sau drept ceva. Nu-i slujea la nimic voinicia. STANCU, D. 5. Ușa odăii care slujea de sufragerie, salon și birou era dată de perete. REBREANU, I. 64. ◊ Fig. Inimă... Ce-ți slujește de a plînge, De-a vărsa lacrimi de sînge? ALECSANDRI, P. II 101. II. A oficia o slujbă religioasă. Oamenii se adunară în grabă și aflară pe părinte în odăjdii, slujind. SADOVEANU, O. VII 113. Măi! al dracului venetic și ceapcîn de popă... vedea-l-am dus pe năsălie la biserica Sfîntului Dumitru de sub cetate, unde slujește. CREANGĂ, A. 43.

SLUGĂ ~gi f. 1) Persoană angajată la stăpân mai ales pentru treburi casnice; servitor. 2) fig. Persoană devotată altei persoane sau unei cauze. /<sl. sluga

A SE SLUJI mă ~esc intranz. A se folosi în calitate de instrument (de cineva sau de ceva); a se servi; a se folosi. /<sl. služiti

A SLUJI ~esc 1. intranz. 1) înv. A fi slugă; a argăți; a slugărnici. 2) A lucra într-un serviciu. 3) pop. A face stagiul militar; a cătăni. 4) (despre obiecte) A fi util; a fi de folos; a folosi; a servi. 5) (despre slujitori ai cultelor) A oficia serviciul divin. 2. tranz. (persoane, cauze, idealuri etc.) A susține printr-o activitate permanentă; a servi. /<sl. služiti

slugă m. servitor: cum e sluga și stăpânul PANN. [Slav. SLUGA].

slujì v. 1. a servi: a slujit țării mulți ani; 2. a oficia: preotul a slujit liturghia. [Slav. SLUJITI, a servi].

slúgă f., pl. ĭ (vsl. sîrb. bg. sluga, slugă, rus. slugă; ung. szolga).Servitor (bărbat orĭ femeie): cum e stăpînu, și sluga; în nădejdea slugii, dat de fundu pungiĭ (Prov.). Unealtă de tras cizmele din picioare (o scândurică așezată oblic și care, la capătu de sus, are o deschizătură în care puĭ călcîĭu și tragi, pe cînd cu cel-lalt picĭor apeșĭ pe scîndurică).

slujésc v. tr. (vsl. sîrb. služiti, rus. služitĭ). Servesc: sluga-șĭ slujește stăpînu. împlinesc cuĭva slujba religioasă, oficiez: preutu l-a slujit pe mort. V. intr. Nimenea nu poate sluji la doĭ domnĭ, cutitu servește la tăĭat, preutu slujea în biserică. V. refl. De ochĭ ne servim la văzut.

slugă s. f., g.-d. art. slugii; pl. slugi

sluji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujesc, 3 sg. slujește, imperf. 1 slujeam; conj. prez. 1 sg. să slujesc, 3 să slujească corectat(ă)

slugă s. f., g.-d. art. slugii; pl. slugi

sluji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujesc, imperf. 3 sg. slujea; conj. prez. 3 să slujească

slugă s. f., g.-d. art. slugii; pl. slugi

sluji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slujesc, imperf. 3 sg. slujea; conj. prez. 3 sg. și pl. slujească

sluji (conj. slujească)

slugă, -gi (două slugi).

slujesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.

SLUGĂ s. v. trăgătoare.

SLUGĂ s. 1. servitor, om de serviciu, (astăzi rar) serv, (rar) slujitor, (înv.) poslușnic. 2. servitoare, slujnică, femeie de serviciu, (livr.) servantă, (reg.) jupâneasă, (fam.) mariță. 3. rândaș, servitor. 4. argat, (înv. și reg.) curtean, (prin Transilv.) biris, (înv.) celednic.

SLUJI vb. v. servi.

SLUJI vb. 1. v. lucra. 2. a servi, (pop.) a slugări, a slugărnici. (A ~ la el doi ani.) 3. (BIS.) a oficia, a servi. (O biserică la care ~ doi preoți.) 4. v. susține. 5. v. folosi. 6. a (se) folosi, a întrebuința, a recurge, a se servi, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Se teme să se ~ de o disciplină prea severă.) 7. v. uza. 8. v. ajuta. 9. v. oficia.

SLUGĂ s. 1. servitor, om de serviciu, (astăzi livr.) serv, (rar) slujitor, (înv.) poslușnic. 2. servitoare, slujnică, (livr.) servantă, (reg.) jupîneasă, (fam.) mariță. 3. rîndaș, servitor. 4. argat, (înv. și reg.) curtean, (prin Transilv.) biriș, (înv.) celednic.

slugă s. v. TRĂGĂTOARE.

SLUJI vb. 1. a funcționa, a lucra, a servi, (înv.) a posluși. (~ ca laborantă de 10 ani.) 2. a servi, (pop.) a slugări, a slugărnici. (A ~ la el doi ani.) 3. (BIS.) a oficia, a servi. (O biserică la care ~ doi preoți.) 4. a ajuta, a servi, a sprijini, a susține. (A ~ cauza revoluției.) 5. a (se) folosi, a (se) întrebuința, a (se) servi, a (se) utiliza. (La ce ~ acest dispozitiv?; se ~ de ambele mîini.) 6. a (se) folosi, a întrebuința, a recurge, a se servi, a utiliza, a uza, (înv. și pop.) a prinde, (reg.) a vestegălui. (Se teme să se ~ de o disciplină prea severă.) 7. a se folosi, a întrebuința, a se servi, a umbla, a utiliza, a uza. (Se ~ de diverse tertipuri.) 8. a ajuta, a folosi, a servi. (Asta îți ~ la ceva?) 9. a ajuta, a avantaja, a favoriza. (Norocul, întîmplarea l-a ~.) 10. (BIS.) a celebra, a oficia, a săvîrși. (A ~ liturghia.)

sluji vb. v. SERVI.

Slugă ≠ stăpân

slugă (-gi), s. f. – 1. Servitor, argat. – 2. Descălțător, trăgătoare. – 3. Suport, capră de susținere al capătului liber de la tăblia așezată pe tejgheaua tîmplarului. – Var. Trans. sclugă. Sl. sluga (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Conev 59), cf. mag. szolga. – Der. slugarnic (var. slugar, slugăresc), adj. (servil); slugărnicie, s. f. (servilism); slugărnici, vb. (a munci ca slugă; a se purta servil); slugoi, s. m. (servitor; om slugarnic0; slugări, vb. (a fi slugă, a munci ca slugă); slugărie, s. f. (condiție de slugă, ploconeală); slugărime (var. slugăret), s. f. (slujitorime). Cf. sluji, solgăbirău.

sluji (-jesc, -it), vb. – 1. A servi pe cineva, a fi în serviciul cuiva. – 2. A fi angajat, a munci. – 3. A oficia o slujbă religioasă. – 4. A servi la ceva, a fi util. – 5. A ajuta, a favoriza. – 6. A-și face serviciul militar. – 7. A servi de, a lua locul. – 8. (Refl.) A se servi, a se folosi, a se întrebuința. – Mr. slujǫs, slujiri. Sl. služiti (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Conev 59; Tiktin), cf. slugă. – Der. slujbă, s. f. (serviciu, muncă de servitor; funcție, însărcinare; serviciu militar; serviciu religios; serviciu, favoare, ajutor, privilegiu), din sl. služĭba; slujbaș, s. m. (angajat, lucrător mai ales angajat la stat); slujitor, s. m. (slugă, servitor; înv., soldat; preot, oficiant; servant la tun); slujitoare, s. f. (servitoare); slujitoresc, adj. (servil; înv., militar); slujitorie, s. f. (înv., serviciu în armată); slujitorime, s. f. (mulțime de slujitori); slujnic, s. m. (slugă), înv. din sl. služĭnikŭ; slujnică, s. f. (servitoare); slujnicar, s. m. (amant de slujnice), cuvînt lansat de N. Filimon; slujnicărie, s. f. (condiție de parvenit care vrea să progreseze datorită relațiilor sale cu slugile). – Cf. sluger.

Quid prodest? – formulă populară latină care înseamnă: La ce ar sluji? La ce bun? Unui om nerecunoscător i se poate spune: ți-aș aminti tot ce-am făcut pentru tine, dar quid prodest? Vezi: Cui bono? și Cui prodest?

a se tocmi slugă fără simbrie expr. a munci din greu pentru cineva fără nici un profit.