13 definiții pentru sluger sulger

SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țările Române însărcinat cu aprovizionarea Curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. sb. služar.

SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Țara Românească și în Moldova însărcinat cu aprovizionarea curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu purtat de acest dregător. [Var.: súlger s. m.] – Cf. scr. služar.

SLÚGER, slugeri, s. m. Dregător în Principate, însărcinat cu aprovizionarea curții domnești și a armatei (rangul și atribuțiile variind de la o epocă la alta și de la un principat la altul); rang, titlu de boierie. Slugerul Tudor, care a ridicat noroadele țării din obidă. C. PETRESCU, A. R. 191. Stolnici... slugeri... GHICA, S. A. 37. Marele sluger era însărcinat cu aprovizionarea armatei de carne și lumînări. BĂLCESCU, O. I 16. Familia Corbeanu... s-a stins la 1748, în persoana slugerului Costantin Corbeanu. id. ib. 98. – Accentuat și: slugér. - Variantă: súlger s. m.

slúger s. m., pl. slúgeri

slúger s. m., pl. slúgeri

slugér (-ri), s. m.1. Dregător, slujitor la curte, intendent principal al curții și al armatei, boier de rangul al treilea, titlu rămas onorific după 1738. – 2. Titlu de noblețe asimilat de Regulamentul Organic gradului de locotenent și sublocotenent. – Var. sulger, sulgear. Origine îndoielnică. Pare să provină de la slugă, cu suf. de agent -ar, fiind vorba într-un anumit fel de șeful servitorilor de la curte, cf. sb. služar „slugă”; var. ca la clucer, culcer. Der. de la sulgiu (Tiktin; Scriban) nu pare verosimilă și nu se justifică semantic. – Der. slugerie (var. sulgerie), s. f. (demnitate de sluger); slugereasă (var. sulgereasă), s. f. (nevastă de sluger). Din rom. provin sl. služarĭ și ngr. σλουτσιάρις (Meyer, Neugr. St., II, 78).

sluger (sulger) m. od. 1. (Marele) boier însărcinat cu aprovizionarea Curții și a armatei cu carne și lumânări; 2. mai târziu, rang de boierinaș: îl rugă pe Caragea de-l onoră cu rangul de sluger FIL. [Slav. SLUJARĬ].

slugér și -ríe, V. sulger, -rie.

SÚLGER s. m. v. sluger.

sulgér și slugér m. (d. sulgiŭ, de unde s’a făcut sulger, apoĭ, după slugă, sluger. Cp. cu clucer, culcer. D. rom. vine sl. služarĭ) Vechĭ. Un funcționar domnesc maĭ mare peste măcelarĭ care aproviziona cu carne și lumînărĭ curtea domnească și oastea (Marele sluger era unu din ceĭ opt boĭerĭ de divan, între serdar și jitnicer); maĭ pe urmă, simplu boĭerinaș fără funcțiune (Let. 2,75 și 76).

Intrare: sluger
sluger
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sluger slugerul
plural slugeri slugerii
genitiv-dativ singular sluger slugerului
plural slugeri slugerilor
vocativ singular
plural
sulger
substantiv masculin (M1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sulger sulgerul
plural sulgeri sulgerii
genitiv-dativ singular sulger sulgerului
plural sulgeri sulgerilor
vocativ singular
plural