2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Învechit ș arhaizant) A citi greu, pronunțînd literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. Sevastian... învață să slovenească buchile și-i scrie feciorului său de la oraș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 4/3. Pe Anton Pann l-ai slovenit la șase ani. PAS, Z. I 26. Aron flăcăul slovenea psaltirea. SADOVEANU, O. VII 213. ◊ Absol. Cu ochelari pe nas și slovenind arar, Se bucură bătrînul și-i fălos Cînd îmi citește numele-n ziar. BENIUC, V. 101. După ce-am prins a sloveni, parcă am altă putere. CAMILAR, N. II 371. Citea cu glas înalt dintr-o psaltire, Dar în citit cam slovenea. COȘBUC, P. II 232.

slovenì v. a slomni: e de mirare cum poate sloveni NEGR. [Tras din slovă].

2) slovenésc și (Del.) slognésc și (azĭ, vest) slomnésc și slovnésc v. tr. (din vsl. sŭložiti, a compune, sŭlognĭa, silabă; bg. rus. slog, silabă, și vsl. slaviți, a vorbi, infl. și de slovenesc 1, adică „învăț slovenește”. Cp. și cu rîvnesc, rimnesc și pocnesc, pognesc, pomnesc). Vechĭ. Silabisesc. Azĭ. Vest. Pronunț cu nesiguranță orĭ cu frică: a slomni un cuvînt. Fig. Descifrez, pricep: tăceți, că’ncep și eŭ să slomnesc (Cod.). V. intr. Încep să mă arăt: cînd somniră zorile (CL. 1910, 1, 38; 1912, 11, 1201, și rev. I. Crg. 9, 26).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă

slovení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 sg. și pl. sloveneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SLOVENÍ vb. v. bucheri, silabisi.

sloveni vb. v. BUCHERI. SILABISI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

slovení, slovenésc, vb. IV (înv.) 1. a citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. 2. (reg.; în forma: slomni) a îngăima; a șopti. 3. (reg.) a încerca să învețe; a începe să priceapă. 4. (reg.; despre melodii, cântece etc.) a încerca să descifreze sau să deprindă. 5. (refl.; reg.; în forma: slomni) a se zvoni, a se anunța. 6. (fig.; reg.; despre lumină, culori, în forma: slomni) a apărea treptat; a miji; a se distinge cu greutate. 7. a bănui; a dibui.

Intrare: slovenit
slovenit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovenit
  • slovenitul
  • slovenitu‑
  • sloveni
  • slovenita
plural
  • sloveniți
  • sloveniții
  • slovenite
  • slovenitele
genitiv-dativ singular
  • slovenit
  • slovenitului
  • slovenite
  • slovenitei
plural
  • sloveniți
  • sloveniților
  • slovenite
  • slovenitelor
vocativ singular
plural
Intrare: sloveni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sloveni
  • slovenire
  • slovenit
  • slovenitu‑
  • slovenind
  • slovenindu‑
singular plural
  • slovenește
  • sloveniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • slovenesc
(să)
  • slovenesc
  • sloveneam
  • slovenii
  • slovenisem
a II-a (tu)
  • slovenești
(să)
  • slovenești
  • sloveneai
  • sloveniși
  • sloveniseși
a III-a (el, ea)
  • slovenește
(să)
  • slovenească
  • slovenea
  • sloveni
  • slovenise
plural I (noi)
  • slovenim
(să)
  • slovenim
  • sloveneam
  • slovenirăm
  • sloveniserăm
  • slovenisem
a II-a (voi)
  • sloveniți
(să)
  • sloveniți
  • sloveneați
  • slovenirăți
  • sloveniserăți
  • sloveniseți
a III-a (ei, ele)
  • slovenesc
(să)
  • slovenească
  • sloveneau
  • sloveni
  • sloveniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)