sivoi s vz șiboi

siboi s vz șiboi

siv, ~ă a [At: BOLINTINEANU, O. 284 / Pl: ~i, ~e / E: bg siv] (Reg) 1 De culoare cenușie. 2 (D. părul oamenilor) Cărunt.

șaboi smn vz șiboi

șai² sn vz șuvoi¹

șăoaie sf vz șuvoi¹

șiboi [At: CIHAC II, 615 / V: (reg) si~, sivoi, șab~, șivoi smn / Pl: ~oaie, -uri sn / E: tc șebboy, bg шибой] (Reg) 1 sm (Bot) Micșunea (Cheiranthus cheiri). 2 sm (Bot) Micsandră (Matthiola incana). 3 sm (Bot) Toporaș (Viola adorata). 4 sn Ciorchine (de flori).

șihoi sn vz șuvoi¹

șioaie sf vz șuvoi¹

șioi¹ sn vz șuvoi¹

șion s vz șuvoi¹

șiu sn vz șuvoi¹

șivoi¹ sn vz șuvoi¹

șivoi³ v vz șuvoi²

șivoi² smn vz șiboi

șuai s vz șuvoi¹

șuăi sn vz șuvoi¹

șuhai sn vz șuvoi¹

șuhoi sn vz șuvoi¹

șuoau s vz șuvoi¹

șuoi sn vz șuvoi¹

șuvai³ s vz șuvoi¹

șuvoi² vi [At: MURNU, I. 81 / V: (reg) șiv~ / Pzi: 3 ~esc / E: șuvoi¹] (Rar; d. ape) A șiroi³ (1).

șuvoi¹ sn [At: DOSOFTEI, MOL. 92 / V: (îrg) șiu (Pl: ~ri), (reg) șui (Pl: ~uri), șihoi (Pl și: ~uri), șioi, șivoi, șuăi, șuhai (Pl: ~e), șuhoi (Pl: ~uri), șuoi (Pl: ~oaie) sn, șion, șuai, șuoau, ~vai s, șăoaie, șioaie sf / Pl: ~oaie, (rar) ~uri / E: ns cf mg sió (dal siu, sivó), rom puhoi] 1 Curs de apă torențial, care se formează (în zonele de munte sau de deal) prin topirea zăpezii sau în urma unei ploi abundente Si: torent, șiroi¹ (1), (reg) puhoi, șirlău (1), șugău (1), șușoi¹ (1), (îvg) năboi¹. 2 (Pex) Curs de apă (cu debit rapid) Si: torent, șiroi¹ (2), (reg)puhoi, șirlău (2), șugău (2), șușoi¹, (îvg) năboi¹. 3 (Pe lângă verbe ca „a curge”, „a trece” etc.; îlav) În ~ Vijelios. 4 (Prc; șîs ~ul apei) Porțiune din curentul unei ape curgătoare, în care apa are viteza cea mai mare. 5 (Reg; îf șihoi) Braț al unei ape curgătoare. 6 (Mun; îf șioi) Vârtej. 7 (Reg; îaf) Copcă² (1). 8 (Rar; de obicei lpl) Șiroi¹ (5). 9 (Reg; pex; îf șivoi) Șirlău. 10 (Reg) Pământ neproductiv (pietros, nisipos, văros, argilos). 11 (Reg) Pământ apătos. 12 (Reg) Pământ lunecos. 13 (Reg) Pământ productiv, mănos. 14 (Reg) Pământ afânat. 15 (Mun) Fâșie de pământ rămas nearat. 16 (Reg; îf șioi) Dâră subțire de cereale rămase pe arie după treierat. corectat(ă)

ȘIBOI s. n. Varietate de micșunea (Cheiranthus Cheiri). La ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe... de șiboi. M. I. CARAGIALE, C. 76.

ȘIOI s. n. v. șuvoi.

ȘUVOI, șuvoaie, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Curent de apă care se scurge cu repeziciune pe locuri înclinate (în urma ploilor mari, a topirii zăpezilor etc.). V. puhoi, torent. O vijelie grea A prăbușit un uriaș stejar în calea mea. Iar podul peste care era să trec L-a dus șuvoiul cu înec. BENIUC, V. 20. S-au topit repede nămeții... Au pornit apele. Șuvoaiele cresc, se scurg spre gîrlă. STANCU, D. 108. Muntele se învălui o lună întreagă în neguri și în ploi putrede; potecile se prefăcură în șuvoaie. GALACTION, O. I 159. ◊ Fig. Soarele vărsa șuvoaie de foc. SADOVEANU, O. VI 211. Șuvoaie de metal lichid au început să se împrăștie prin fabrică, născînd groază. SAHIA, N. 34. ♦ Fig. Val, mulțime de oameni (în mișcare). Șuvoiul acesta de oameni era o manifestație a tineretului studios. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 6/3. Priveam gările metroului și vedeam cum șuvoaie de oameni pătrundeau în aceste gări. STANCU, U.R.S.S. 17. ◊ Fig. Vorbire repede, debit verbal. A oprit Dima șuvoiul vorbelor și a rămas pe loc cu mîinile căzute de-a lungul trupului. GALAN, Z. R. 94. 2. Curs, fir de apă (umflat de ploi). Am intrat în șuvoi. Luntrea merge lin, o dată cu apele. STANCU, D. 521. A trecut iarna, apoi șuvoiul de primăvară al Lisei. Au ieșit mălurenii la arat. SADOVEANU, M. C. 10. Se bălăciră în apă pe lîngă sălciile de pe malul celălalt, unde era șuvoiul adînc. CAMIL PETRESCU, O. I 619. Șuvoiul apei = partea (de obicei mijlocul) unui rîu, unde apa curge cu repeziciune. – Pl. și: șuvoiuri (SADOVEANU, O. VI 257). – Variante: șivoi (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 154, ANGHEL, PR. 56, ALECSANDRI, T. 254), șioi (SANDU-ALDEA, U. P. 37, ALECSANDRI, P. III 214) s. n.

ȘIBOI s. n. Varietate de micșunea (Cheiranthus Cheiri). – Tc. șebboy.

ȘIBOI n. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, așezate în ciorchine; micșunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. șebboy

ȘUVOI ~oaie n. 1) Curent vijelios de apă care vine cu repeziciune la vale; torent; puhoi. 2) pop. Ploaie abundentă și repede; puhoi. 3) fig. Mulțime de oameni care se mișcă într-o direcție; puhoi. /cf. ung. sió

șiboiu m. Bot. micșunea. [Turc. ȘEBOY (din ȘEB, noapte, și BUY, aromă), lit. mireasma nopții].

șioiu n. Mold. șuvoiu: șioaie care poartă cadavre pe a lor valuri AL.

șivoiu n. torent: cade ploaia și curg șivoaie AL. [V. șuvoiu].

șuvoiu n. torent. [Termen de origină imitativă, ca și variantele sale (șioiu, șivoiu), indicând susurul apei și curgerea-i șoptitoare (cf. șuiet)].

șabóĭ, V. șiboĭ.

șibóĭ m. (turc. șebboĭ, d. pers. šeb-buĭ, d. šeb, noapte, și buĭ, mireazmă; bg. šiboĭ, sîrb. šeboĭ. V. abriboĭ). Sud. Mixandră. S. n., pl. urĭ saŭ oaĭe. Strugure de florĭ, ca la rezedă, gura leuluĭ ș. a. – În est șaboĭ, mixandră.

șióĭ, V. șivoĭ.

șivóĭ, șuvoĭ și (Trans. Mold.) șlóĭ n., pl. oaĭe (ung. sió, pîrăŭ lin, infl. d. povoĭ). Torent, mare șiroĭ de apă (ca cele care se scurg primăvara): șivoaĭele munților. V. prival.

șuvóĭ, V. șivoĭ.

șiboi² (plantă) (reg.) s. m.

șuvoi s. n., pl. șuvoaie

șiboi¹ (plantă) (reg.) s. m.

șuvoi s. n., pl. șuvoaie

șiboi (micșunea) s. m.

șuvoi s. n., pl. șuvoaie

șuvoi, pl. șuvoaie

ȘIVOI s. v. micsandră, micșunea.

ȘUVOI s. 1. v. torent. 2. v. puhoi. 3. v. șiroi. 4. șiroi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)

șivoi s. v. MICSANDRĂ. MICȘUNEA.

ȘUVOI s. 1. puhoi, torent, (pop.) noian, zăpor, (înv. și reg.) năboi, (reg.) șușoi, (prin Dobr. și Munt.) sel. (~ de ape.) 2. puhoi, rîu, șiroi, torent. (~ de apă.) 3. pîrîu, șiroi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...) 4. șiroi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)

șiboi (-i), s. m. – Floare asemănătoare cu micșuneaua (Cheiranthus cheiri). – Mr. șiboe. Tc. (per.) șebboy (Șeineanu, II, 337; Lokotsch 1743), cf. bg. šiboi, sb. seboj.

Siv, -a, -oi, -u v. Iosif I 10.