11 definiții pentru sintagmă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SINTAGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme.

sintagmă sf [At: PUȘCARIU, L. R. I, 22 / Pl: ~me / E: fr syntagme] 1 Unitate semantică-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. 2 (Pex) Locuțiune. 3 (Pex) Expresie.

SINTAGMĂ, sintagme, s. f. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare; p. ext. locuțiune; expresie. – Din fr. syntagme.

SINTAGMĂ, sintagme, s. f. Unitate sintactică stabilă, alcătuită dintr-unul sau mai multe cuvinte sau dintr-o locuțiune și constituind o parte a unei propoziții sau a unei fraze. «A trage nădejde» este un exemplu de sintagmă.Prin însăși existența lor, sintagmele sînt un element de stabilitate în limbă. GRAUR, F. L. 179.

SINTAGMĂ s.f. Unitate sintactică stabilă, formată din mai multe cuvinte sau dintr-o locuțiune, constituind o parte a unei propoziții sau a unei fraze. [< fr. syntagme, cf. gr. syntagma].

SINTAGMĂ s. f. unitate semantico-sintactică stabilă, din două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. (< fr. syntagme)

SINTAGMĂ ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparținând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul. 2) Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte, între care există un raport de subordonare și care constituie o parte a unei propoziții sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sintagmă s. f., g.-d. art. sintagmei; pl. sintagme

sintagmă s. f., g.-d. art. sintagmei; pl. sintagme

sintagmă s. f., g.-d. art. sintagmei; pl. sintagme

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SINTAGMĂ s. f. (< fr. syntagme, cf. gr. syntagma < syn „împreună” + tagma „rând”, „șir”): unitatea semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare (sintagmatice). Două unități lingvistice sunt considerate ca aparținând aceleiași s. dacă sunt de același tip. Sintagmaticul definește axa combinărilor de sunete, de morfeme, de cuvinte în propoziție. El se află, în text, în raport de solidaritate indisolubilă cu paradigmaticul (v. paradigmă). S. se identifică, în mod obișnuit, în planul gramatical, cu un cuvânt compus (care are componentele nesudate), cu o locuțiune, cu o expresie sau o parte de propoziție cu regentul ei: nalbă mare, floare de colț, om de știință, agent diplomatic, ministru de externe; băgare de seamă, deschizător de drumuri; scos din cutie, cu sânge rece; a da ajutor, a-și lua rămas bun; e bine, e fără importanță; creangă de cireș, merge la școală etc.

Intrare: sintagmă
sintagmă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sintagmă
  • sintagma
plural
  • sintagme
  • sintagmele
genitiv-dativ singular
  • sintagme
  • sintagmei
plural
  • sintagme
  • sintagmelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sintagmă, sintagmesubstantiv feminin

  • 1. Unitate semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote «A trage nădejde» este un exemplu de sintagmă. DLRLC
    • format_quote Prin însăși existența lor, sintagmele sînt un element de stabilitate în limbă. GRAUR, F. L. 179. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.