sinori v vz sinorisi²

ȘINOR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinor.

jinor sn vz șinor

sănorisa v vz sinorisi¹ corectat(ă)

sinorisi¹ [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXI, 361 / V: sănorisa / Pzi: ~sesc / E: ngr συνοργίξομαι (aor συνωργίσθην)] 1 vt A băga de seamă. 2 vt A acorda atenție. 3 vr A-și face griji. 4 vr A se potrivi.

șinior sn vz șinor

șinor sn [At: PO, 274 / V: (reg) ji~, ~nior, ~nur sn, ~nură (Pl: ~ri) sf, jun~^[1] (Pl: ~i) ~e (Pl: ~ri) sm / A și: sin~ / Pl: ~oare / E: mg sinór, sinyór (variante ale lui zsinór)] (Reg) 1 Șnur (1). 2 Șiret¹ (2).

șinora v vz șinori

șinore sm vz șinor

șinori vt [At: KLEIN, D. 424 / V: (reg) ~ra (Pzi: ~rez), ~nuri / Pzi: ~resc / E: șinor] 1 (Trs; înv; c. i. registre, dosare etc.) A șnurui (1). 2 (Îrg; pex; c. i. obiecte) A șnui (2). 3 (Trs; c. i. haine) A șnurui (3). 4 (Reg; îf șinora: c. i. abcese subcutanate la vite) A străpunge cu o sfoară unsă cu ceară, pentrua se elimina puroiul.

șinur sn vz șinor

șinură² sf vz șinor

șinuri v vz șinori

ȘINOR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinór.

ȘINOR, șinoare, s. n. (Regional) Șnur, șiret, găitan. Pune clopote la boi... Și le leagă, bade dragă, Cu șinoare de cicoare Să te-aud din șezătoare, Cu șinoare de mătasă Să te-aud, bade, din casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. Pe la brîu cu cingători Și pe cioareci cu șinor. id. ib. 102.

sinorisì v. a se întovărăși: el nu se sinorisi de loc POP. [Gr. mod.].

sinorisésc v. tr. (ngr. synorizo, aor. -órisa). Vechĭ. Rar. Mărginesc. V. refl. A te sinorisi cuĭva, a te uni cu el.

șinor (reg.) s. n., pl. șinoare

șinor (reg.) s. n., pl. șinoare

șinor s. n., pl. șinoare

SINORISI vb. v. învecina, mărgini.

ȘINOR s. v. brandenburg, găitan, șiret, șnur.

ȘINORI vb. v. șnurui

sinorisi vb. v. ÎNVECINA. MĂRGINI.

șinor s. v. BRANDENBURG. GĂITAN. ȘIRET. ȘNUR.

șinori vb. v. ȘNURUI.

sinorisi (-sesc, -it), vb. refl. – A se asocia. Ngr. συνωρίζω, aorist συνωρίσω (Tiktin; Gáldi 254). Sec. XIX, înv.

sinorisi¹, sinorisesc, vb. IV (înv.) 1. a băga de seamă; a acorda atenție. 2. (refl.) a-și face griji; a se potrivi.

sinorisi², sinorisesc, vb. IV refl. (înv.) 1. a se întovărăși. 2. a se mărgini.

șinor, șinoruri, (șinur, jinor), s.n. – (reg.) Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). ♦ (top.) Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu, 1973). – Din magh. zsinór (DEX), magh. sinór (MDA).

șinor, -uri, (șinur, jinor), s.n. – Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu 1973). – Din germ. Schnur, prin intermediul magh. zsinór (DER).