SINECDOCĂ (< fr. synecdoque < gr. synekdoké, cuprindere la un loc) Figură de stil considerată ca o varietate a metonimiei, cunoscută și sub denumirea de comprehensiune și care se deosebește prin folosirea întregului pentru parte, a părții pentru întreg, a particularului pentru general și invers, pluralul în locul singularului și viceversa, materialul în locul obiectului și invers, genul în locul speciei. Des întîlnită în vorbirea obișnuită (toată lumea, pentru a ne referi la multe persoane; setea de aur, pentru lăcomia de bani; setea de putere, pentru tendința de a domni, de a stăpîni etc.), precum și în creația literară. Ex. Bolliac cînta iobagul și-a lui lanțuri de aramă... (M. EMINESCU, Epigonii) Trece lebăda pe ape, Între trestii să se culce. (M. EMINESCU, Somnoroase păsărele) Ea poate fi: generalizantă (noțiunea muritor se referă nu numai la oameni, dar și la animale), particularizantă (pînza, pentru vapor).