sincopă sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 294/17 / V: (înv) sincop, ~pe sf, ~pi sn / Pl: ~pe / E: ngr συγκοπή] 1 (Med) Sindrom paroxistic de întrerupere a circulației și a respirației, caracterizat prin pierderea cunoștinței, a sensibilității și a mișcărilor voluntare, prăbușirea tensiunii, absența pulsului și diferite fenomene nervoase Si: leșin. 2 (Rar; pan) Pauză. 3 Fenomen fonetic constând în dispariția unei vocale (sau a unei silabe), de obicei neaccentuate, între două consoane ale unui cuvânt. 4 (Muz) Efect ritmic cu caracter dinamic obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior.