silvestru, ~ă a [At: PROT. – POP. N. D. / Pl: ~eștri, ~re / E: lat silvester, ~tris] (Liv) 1 Păduros. 2-3 Care este specific regiunilor cu păduri sau locuitorilor acestora.

SILVESTRU, -Ă adj. (Rar) De pădure. [< fr. sylvestre, lat. silvester].

SILVESTRU, -Ă adj. de pădure. (< fr. sylvestre, lat. silvester)

Silvestru m. nume a doi papi din cari SILVESTRU II (Gerbert) trece drept unul din marii învățați ai evului-mediu (999-1003). ║ (Ieromonahul), egumen din Govora, a tradus din slavonește Evanghelia învățătoare (1642).

*silvéstru, -ă adj. (lat. silvester). Pădureț.

silvestru (livr.) adj. m., pl. silveștri; f. silvestră, pl. silvestre

silvestru (livr.) adj. m., pl. silveștri; f. silvestră, pl. silvestre

silvestru adj. m., pl. silveștri; f. sg. silvestră, pl. silvestre

SILVESTRU, numele a doi papi și a doi antipapi. Mai important: S. II (Gerbert d’Aurillac) (999-1003), cel dintâi papă francez. Filozof și matematician, unul dintre marii învățați ai timpului.

SILVESTRU, Valentin (1924-1996, n. București), publicist și critic român de teatru („Caligrafii pe cortină”). Schițe umoristice („Tufă de Veneția”). Memorialistică.

SILVESTRU lat. Silvester, „de pădure, sălbatic”. I. 1. Silvestru, act. 2. Silivestru (Syn; Lex; Paș); Silevestru (Syn); Silăvestru (Sd XVI 135). 3. Selvestru (BCI V 204); Seleves/tru, mold. (Ștef; Sd XI 272); -treani s. (Ștef). Selivestri s. (Dm). 4. Sălevestru (Dm); Salivăstru (Tec). 5. Salevestru (Vr). 6. Sălăvăstru, mold. (Tec II; Sd XXI). 7. Solovăstru s. (Ard); cu sinc. lui o: Slovastru, Ioan, act. 8. + Filip: Hilivăstru (Paș). II. Scurtat: 1. *Sevestru, Sevestreni s. (13 – 15 B 133); Sevestrean, act. 2. Sevastru, act. 3. Săvăstru (Tec I); Săvăstreni s. ard. Cf. ipoc. Vestir b. (CL).

Silvestru Rareori folosit astăzi ca prenume, Silvéstru reproduce lat. Silvester, cunoscut numai din epoca creștină și corespunzător adj. silvester „de pădure, pădurean” (neologismul rom. silvestru), un derivat de la silva „pădure” (și deci înrudit cu → Silviu). Prin onomasticonul sacru și calendare, numele se răspîndește în Europa. La noi, este cunoscut sub numeroase variante (Silivestru, Silăvăstru, Selevestru, Sălăvăstru, Solovăstru) și atestat încă din sec. 15 în Moldova și Țara Românească (la 1464 apare în documente toponimul Săvăstreni sau Sevestreni, care presupune o formă Săvăstru). ☐ Fr. Sylvestre sau Silvestre (popular Sevestre), germ. Silvester, it. Silvestro, magh. Szilveszter, bg. Silvester(ii), rus. Silivestr etc. ☐ Numele a fost purtat de doi papi: primul a condus biserica romană între 314-335; al doilea este Gerbert dAurillac, mare învățat al timpului său, filozof și matematician și primul papă de origine franceză (între 999-1003). ☐ Cunoscutul roman al lui A. France, Crima lui Silvestre Bonnard.

Pinus sylvestris L., « Pin silvestru ». Specie care înflorește primăvara. Flori unisexuat-monoice, cele femele roșietice, în amenți solitari sau 3 terminal, pe ramuri, cele mascule galbene, în amenți ovați grupați în verticile. la baza lujerilor tineri. Conuri ovoide, cîte 2-3 sau solitare, pînă la 7 cm lungime, ovoide, pendule, scurt-pedunculate, opace, cenușii apoi, la maturitate, brunii. Aripa semințelor de cîteva ori mai mare decît sămînța cenușie-închis. Frunze verzi-cenușii, glauce, răsucite, 3-6 cm lungime, dispuse cîte 2 pe ramuri scurte, aciculare, lipsite de flexibilitate. Arbore, cca 45 na înălțime, tulpină cilindrică, dreaptă, cu ramuri verticilate, aranjate orizontal de la vîrf. Scoarță brun-roșcată, adînc-fisurată. Coroană piramidală, lujeri maro-închis-cenușii, muguri ovoid-ascuțiți, mai mult sau mai puțin rășinoși, cenușii.

SILVESTRU adj. v. împădurit, păduros.

silvestru adj. v. ÎMPĂDURIT. PĂDUROS.