siclit sn vz siclet

siclet sn [At: AMIRAS, LET. III, 150/19 / V: (reg) ~lit / A și: (reg) siclet / Pl: ~e, ~uri / E: tc siklet] 1 (Înv) Necaz. 2 (Îlav) A ~ În semn de supărare. 3 (Îvr) Sărăcie (3). 4 (Reg; îf siclit) Năduf.

șicli [At: A V, 20 / Pzi: ~lesc / E: ns cf șiclu¹] 1-2 vtr (Buc; Mol) A (se) îmbiba cu murdărie, mai ales cu substanțe unsuroase. 3 vr (Reg; d. părul¹ oamenilor) A deveni lipicios. 4 vt (Reg; c. i. ouă) A trata cu șicleală (3), pentru fixarea culorii.

șiclit, ~ă a [At: C. PETRESCU, R. DR. 237 / Pl: ~iți, ~e / E: șicli] 1 (Mol; Buc;obiecte) Murdar. 2 (Mol; Buc; d. părul¹ oamenilor) Lipicios. 3 (Buc; d. terenuri) Acoperit cu mâl. 4 (Buc; d. metale) Coclit² (2). 5 (Buc; d. lichide) Amestecat cu o substanță murdară și unsuroasă.

ȘICLI, șiclesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îmbiba de murdărie (în special de materii grase, unsuroase). Cu straiele de șiac șiclite de sudoare, C. PETRESCU, R. DR. 237. ◊ Refl. Fig. Tot i se șiclea inima la gindul că militarul nu stă locului. CONTEMPORANUL, VI_II 193.

ȘICLI, șiclesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îmbiba cu murdărie.

SICLET s.n. (Mold.) Supărare, necaz. Aflînd țara stricată și boierii întristați de multă datorie ce-i îndatorise Mihai-Vodâ cu împrumutatele, facîndu-le siclet de luase bani de la turci în datorie. PSEUDO-AMIRAS. Domnul mult siclet au tras păn s-au strins banii slujbei acestii. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.). Etimologie: tc. siklet. Cf. b ă n a t (2), b ă s ă u (3), p o t c ă, p o t i c a l ă (1), s u p ă r.

siclet n. pop. (cauză de) neliniște: să nu le spuie sicletu POP. [Turc. SYKLET].

siclét n., pl. e (turc. syklét). Vechĭ. Opresiune, suferință, poruncă aspră pe capu cuĭva. Azĭ Mold. sud (siclet și siclit). Mare opresiune în răsuflare din pricina spaimeĭ, întristăriĭ saŭ spațiuluĭ strîmt în care te afli și nu te poțĭ mișca: îmĭ venea siclit. V. stenahorie și năplăĭală.

șiclésc v. tr. (cp. cu cleĭ). Est. Se zice despre păr cînd te scalzĭ în apă sărată și se prinde de el un fel de cleĭ.

SICLET s. v. necaz, neplăcere, supărare.

siclet s. v. NECAZ. NEPLĂCERE. SUPĂRARE.

siclet (-te), s. n. – Gîrbovire, năduf, necaz, greutate. Tc. (per.) siklet (Șeineanu, III, 108), cf. ngr. σεϰλέτι, alb. siklet. Sec. XVIII, înv. și Mold.

siclet, sicleturi, s.n. 1. (înv. și pop.) cauză de neliniște, motiv. 2. (înv.) supărare, necaz. 3. (înv.) lipsă, sărăcie. 4. (reg.; în forma: sichit) năduf.

șicli, șiclesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) îmbiba, a (se) acoperi cu murdărie, cu substanțe unsuroase. 2. (refl.; despre păr) a deveni slinos, lipicios, aspru. 3. (despre ouă) a trata ouăle, înainte de vopsire, cu o soluție preparată din zer fierbinte și piatră acră, pentru fixarea culorii.

șiclit, șiclită, adj. (reg.) 1. (despre obiecte) murdar; năclăit (de murdărie). 2. (despre terenuri) mâlit, cu mâl. 3. (despre metale) coclit. 4. (despre lichide) amestecat cu o substanță murdară și unsuroasă.