18 definiții pentru sibilant
din care- explicative (9)
- morfologice (5)
- relaționale (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SIBILANT, -Ă, sibilante, adj. (în sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant.
sibilant, ~ă [At: HELIADE, O. II, 372 / Pl: ~e / E: fr sibilant] 1 a (Îs) Consoană ~ă sau sunet ~ Consoană constrictivă (sau fricativă) prepalatală sau postalveolară (în limba română consoanele „ș” și „j”) Si: consoană șuierătoare. 2 a (Îas) Consoană constrictivă (sau fricativă) dentală sau alveolară (în limba română consoanele „s” și „z”) Si: consoană siflantă. 3 av Șuierător.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SIBILANT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SIBILANT, -Ă, sibilanți, -te, adj. (În expr.) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vîrfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. Rezonatorul acesta dintre dosul limbii și partea posterioară a palatului dă consoanelor ș, j acel zgomot caracteristic de fricțiune, acel șuierat după care au fost numite șuierătoare sau sibilante. GRAM. ROM. I 67.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SIBILANT, -Ă adj. Șuierător, siflant. ♦ Consoană sibilantă (și s.f. ) = consoană șuierătoare sau siflantă. [< fr. sibilant].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SIBILANT, -Ă adj., s. f. siflant(ă). (< fr. sibilant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
SIBILANT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre sunete consonante) Care se articulează cu o ușoară șuierătură; siflant. /<fr. sibilant
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
*sibilánt, -ă adj. (lat. sibilans, -ántis. V. șuĭer). Gram. Șuĭerător, ca sunetele s, ș, z, j.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
sibilantă f. Gram. consoană ce produce un șuerat: j, s, ș sunt sibilante.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
sibilant adj. m. (+ s. n.: sunet ~); f. sibilantă (consoană ~), pl. sibilante corectat(ă)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!sibilant adj. m; f. sibilantă, pl. sibilante
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
sibilant adj. n.; adj. f., s. f. sibilantă; pl. n. și f. sibilante
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
sibilantă s. f., g.-d. art. sibilantei; pl. sibilante
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
sibilantă s. f., g.-d. art. sibilantei; pl. sibilante
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SIBILANT adj. (FON.) siflant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SIBILANT adj. (FON.) siflant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SIBILANTĂ s. (FON.) siflantă, șuierătoare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SIBILANTĂ s. (FON.) siflantă, șuierătoare.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
sibilant, sibilantăadjectiv
-
- Consoană sibilantă sau sunet sibilant = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Rezonatorul acesta dintre dosul limbii și partea posterioară a palatului dă consoanelor ș, j acel zgomot caracteristic de fricțiune, acel șuierat după care au fost numite șuierătoare sau sibilante. GRAM. ROM. I 67. DLRLC
-
-
etimologie:
- sibilant DEX '09 DEX '98 DN