2 intrări
8 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
sfulger sn [At: CADE / Pl: ~ere / E: s- + fulger] (Rar) Fulger (1).
sfúlger v. V. fulger.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
sfulgera[1] viim [At: GRAUR, E. 144 / Pzi: 3 sfulgeră / E: s- + fulgera] (Rar) A fulgera (1). corectat(ă)
- În original, accentuat incorect: sfulgera — LauraGellner
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) fúlger, a -á v. intr. (d. fulger 1 saŭ lat. fulgerare îld. fulgurare; it. folgorare). Produc fulgere: Dumnezeŭ fulgeră. Fig. Trec răpede: o ideĭe v-a fulgerat pin cap. V. impers. Se produc fulgere: uĭte-te cum fulgeră! V. tr. Lovesc cu fulgeru orĭ cu alt lucru omorîtor, trăsnesc: artileria-ĭ fulgera pe dușmanĭ. Fig. Privesc amenințător, grozav: l-a fulgerat cu privirea. – În Serbia sf-.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SFULGER s. v. fulger.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
sfulger s. v. FULGER.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SFULGERA vb. v. fulgera.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
sfulgera vb. v. FULGERA.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| verb (VT2) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||