2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sfărcoia v vz sfârcui1

SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.

SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

sfârcui1 vt [At: ANON. CAR. / V: (îvr) sfărcoia / Pzi: sfârcui / E: sfârc + -ui] (Asr) A șfichiui (1).

spârcui2 v vz spârcâi

spârcui [At: N. COSTIN, L. 593 / V: (rar) ~rciui, (îrg) spăr~, (înv) sfâ~, (reg) sfăr~ / Pzi: ~esc, spârcui / E: spârc2 + -ui] 1-2 vtrm (Îrg; c. i. ființe sau părți ale corpului acestora) A rupe, a tăia etc. în bucăți. 3-4 vtrp (Îrg; c. i. armate, colectivități, mulțimi de oameni etc.) A (se) sparge (6-7). 5-6 vtrp (Îrg; c. i. obiecte, terenuri plantate etc.) A (se) distruge (1-2). 7 vt (Trs) A fura (1).

SFÎRCUÍ, sfî́rcui, vb. IV. Tranz. A plesni cu sfîrcul biciului. Tătarii începeau a mîna pe cei prinși, a-i sfîrcui ș-a-i împunge. SADOVEANU, O. VII 15. O sfîrcui peste piept. SANDU-ALDEA, U. P. 89.

SPÎRCUÍ, spîrcuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A rupe în bucăți; a sfîșia, a sfîrtica, a ciopîrți. Lupii ne-au spîrcuit cele mai bune mioare. SADOVEANU, O. VIII 250. Du-te, mă, și vezi de nu li-i da, cumva, de urmă [oilor]; să nu le hi spîrcuit vro dihanie, dare-ar gălbeaza-n ele. HOGAȘ, M. N. 190. ♦ A zdrobi, a distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. Băiete, băiete! eram bătrîn atuncea, dar brațele mele uscate multe lifte au spîrcuit. SADOVEANU, O. I 276. ◊ Absol. Rămăseseră însă, în domnia lui Duca-vodă, puține așezări de creștini pe acea vale bogată, căci cu puțini ani înainte iernaseră tătarii fărămînd și spîrcuind. SADOVEANU, Z. C. 70.

A SPÂRCUÍ ~iésc tranz. înv. A rupe în bucăți (cu mâinile, dinții, colții, ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. /spârc + suf. ~ui

spârcuì v. 1. a risipi, a împrăștia (sens ieșit din uz); 2. a sfâșia, vorbind de fiare. [Cf. ceh. SPRHATI, a o lua la fugă; pentru raportul logic între cele două sensuri, v. sparge].

spî́rcuĭ și -ĭésc, a -ĭ v. tr. (cp. cu spîrcîĭ și sfîrtic). Est. Sfîrtic, sfîșiĭ: lupu a spîrcuit oile. Fig. Nimicesc cu furie. – În Maram. a spărtica.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie

spârcuí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 să spârcuiáscă

sfârcuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sfârcui, 3 sg. și pl. sfârcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá

spârcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spârcuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPÂRCUÍ vb. v. împrăștia, risipi, sfârteca, sfâșia, spulbera, vântura.

spîrcui vb. v. ÎMPRĂȘTIA. RISIPI. SFÎRTECA. SFÎȘIA. SPULBERA. VÎNTURA.

Intrare: sfârcui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfârcui
  • sfârcuire
  • sfârcuit
  • sfârcuitu‑
  • sfârcuind
  • sfârcuindu‑
singular plural
  • sfârcuie
  • sfârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiam
  • sfârcuii
  • sfârcuisem
a II-a (tu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiai
  • sfârcuiși
  • sfârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuia
  • sfârcui
  • sfârcuise
plural I (noi)
  • sfârcuim
(să)
  • sfârcuim
  • sfârcuiam
  • sfârcuirăm
  • sfârcuiserăm
  • sfârcuisem
a II-a (voi)
  • sfârcuiți
(să)
  • sfârcuiți
  • sfârcuiați
  • sfârcuirăți
  • sfârcuiserăți
  • sfârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuiau
  • sfârcui
  • sfârcuiseră
sfărcoia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: spârcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spârcui
  • spârcuire
  • spârcuit
  • spârcuitu‑
  • spârcuind
  • spârcuindu‑
singular plural
  • spârcuiește
  • spârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spârcuiesc
(să)
  • spârcuiesc
  • spârcuiam
  • spârcuii
  • spârcuisem
a II-a (tu)
  • spârcuiești
(să)
  • spârcuiești
  • spârcuiai
  • spârcuiși
  • spârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • spârcuiește
(să)
  • spârcuiască
  • spârcuia
  • spârcui
  • spârcuise
plural I (noi)
  • spârcuim
(să)
  • spârcuim
  • spârcuiam
  • spârcuirăm
  • spârcuiserăm
  • spârcuisem
a II-a (voi)
  • spârcuiți
(să)
  • spârcuiți
  • spârcuiați
  • spârcuirăți
  • spârcuiserăți
  • spârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • spârcuiesc
(să)
  • spârcuiască
  • spârcuiau
  • spârcui
  • spârcuiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfârcui
  • sfârcuire
  • sfârcuit
  • sfârcuitu‑
  • sfârcuind
  • sfârcuindu‑
singular plural
  • sfârcuie
  • sfârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiam
  • sfârcuii
  • sfârcuisem
a II-a (tu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiai
  • sfârcuiși
  • sfârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuia
  • sfârcui
  • sfârcuise
plural I (noi)
  • sfârcuim
(să)
  • sfârcuim
  • sfârcuiam
  • sfârcuirăm
  • sfârcuiserăm
  • sfârcuisem
a II-a (voi)
  • sfârcuiți
(să)
  • sfârcuiți
  • sfârcuiați
  • sfârcuirăți
  • sfârcuiserăți
  • sfârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuiau
  • sfârcui
  • sfârcuiseră
sfărcoia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sfârcui sfărcoia

  • 1. regional A plesni cu sfârcul biciului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Tătarii începeau a mîna pe cei prinși, a-i sfîrcui ș-a-i împunge. SADOVEANU, O. VII 15.
      surse: DLRLC
    • O sfîrcui peste piept. SANDU-ALDEA, U. P. 89.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Sfârc + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09

spârcui sfârcui sfărcoia

  • 1. învechit regional A rupe în bucăți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciopârți rupe sfârtica sfâșia 2 exemple
    exemple
    • Lupii ne-au spîrcuit cele mai bune mioare. SADOVEANU, O. VIII 250.
      surse: DLRLC
    • Du-te, mă, și vezi de nu li-i da, cumva, de urmă [oilor]; să nu le hi spîrcuit vro dihanie, dare-ar gălbeaza-n ele. HOGAȘ, M. N. 190.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A pune pe fugă.
      exemple
      • Băiete, băiete! eram bătrîn atuncea, dar brațele mele uscate multe lifte au spîrcuit. SADOVEANU, O. I 276.
        surse: DLRLC
      • absolut Rămăseseră însă, în domnia lui Duca-vodă, puține așezări de creștini pe acea vale bogată, căci cu puțini ani înainte iernaseră tătarii fărămînd și spîrcuind. SADOVEANU, Z. C. 70.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A evacua fecalele în mici cantități (și des).
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Spârc + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09