serbire sf vz servire

SERVÍRE s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

servire sf [At: PETROVICI, P. 73/10 / V: (înv) ~rbire / Pl: ~ri / E: servi] 1 Instrument, mijloc, argument etc. în realizarea unei acțiuni. 2 Depunere de efort pentru a susține, a ajuta în vederea realizării unui scop, a unei cerințe etc. 3 Sprijinire cu devotament Si: slujire, slujit¹. 4 Oferire a unei mâncări, a unei băuturi etc. Si: (rar) servit¹ (1), (reg) serveală (1). 5 Aducere la masă a mâncărurilor, băuturilor etc. Si: (rar) servit¹ (2). 6-7 Punere în farfurie a mâncării (sau turnare în pahar a băuturii) pentru a fi consumate Si: (rar) servit¹ (3-4). 8 Îndeplinire a anumitor însărcinări, îndatoriri, funcții etc. în folosul cuiva sau a ceva ori pe lângă cineva sau față de cineva sau ceva. 9 (Pex) Muncă într-un serviciu (1). 10 (Spc) Activare într-un serviciu (public) la stat Si: slujire, slujit¹. 11 Punere a unor mărfuri la dispoziția cumpărătorilor. 12-13 (Îvr) Dominare (1, 4).

șerbesc, ~ească a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~bești / E: șerb + -esc] (Înv) 1 Care aparține șerbilor (1). 2 Referitor la șerbi (1). 3 Caracteristic șerbilor (1).

șerbi [At: PSALT. HUR. 82724 / V: (îvr) ~ba (Pzi: ~bez) / Pzi: ~besc / E: șerb, cf servi] (Înv) 1 vi (Bis; ccd) A fi devotat (2). 2-3 vi A servi ca șerb (1, 5). 4 vi A fi aservit cuiva. 5 vi A fi în serviciul cuiva. 6 vt A pune la dispoziție (ceva) Si: a oferi. 7-10 vtr A face (pe cineva) să devină sau a deveni șerb (1, 5).

șerbire sf [At: PSALT. 259 / Pl: ~ri / E: șerbi] (Înv) 1 (Bis) Devotare. 2 Înrobire. 3 Sclavie. 4 Aservire. 5 Șerbie (7). 6 (Jur) Servitute. 7 (Fig) Obligație.

SERVÍRE, serviri, s. f. Acțiunea de a (se) servi și rezultatul ei; servit¹. – V. servi.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A servi ca șerb, a fi șerb. Au n-are el mai multă dobîndă Cînd unui a șerbi să voiască, Decît la mai mulți. BUDAI-DELEANU, Ț. 345.

ȘERBÍRE, șerbiri, s. f. (Învechit) 1. Faptul de a șerbi. 2. Servitute. Ei tăgăduiau țăranilor orice drept, orice șerbire asupra moșiilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 175. ♦ Fig. Obligație, îndatorire, angajament. Acea șerbire ne obligă a face toate reparările și schimbările ce ar vroi să ne impuie Direcția monumentelor istorice. ALECSANDRI S. 17.

SERVÍRE s.f. Acțiunea de a servi. [< servi].

A ȘERBÍ ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de șerb; a iobăgi. Țăranii liberi erau șerbiți. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din șerb

servire f. acțiunea de a (se) servi.

șerbì v. a (se) face șerb.

șerbire f. acțiunea de a șerbi.

șerbésc v. tr. (d. șerb saŭ lat. servire, a servi). Vechĭ. Prefac în șerb. V. intr. Trăĭesc ca șerb.

șerbíre f. Vechĭ. Servitute (a uneĭ proprietățĭ).

servíre s. f., g.-d. art. servírii