2 definiții pentru sentenția


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SENTENȚIÁ vb. intr. a rosti o sentință. (< fr. sentencier)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sentențiá vb., ind. prez. 3 sg. sentențiáză

Intrare: sentenția
verb (V211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sentenția
  • sentențiere
  • sentențiat
  • sentențiatu‑
  • sentențiind
  • sentențiindu‑
singular plural
  • sentenția
  • sentențiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sentențiez
(să)
  • sentențiez
  • sentențiam
  • sentențiai
  • sentențiasem
a II-a (tu)
  • sentențiezi
(să)
  • sentențiezi
  • sentențiai
  • sentențiași
  • sentențiaseși
a III-a (el, ea)
  • sentenția
(să)
  • sentențieze
  • sentenția
  • sentenție
  • sentențiase
plural I (noi)
  • sentențiem
(să)
  • sentențiem
  • sentențiam
  • sentențiarăm
  • sentențiaserăm
  • sentențiasem
a II-a (voi)
  • sentențiați
(să)
  • sentențiați
  • sentențiați
  • sentențiarăți
  • sentențiaserăți
  • sentențiaseți
a III-a (ei, ele)
  • sentenția
(să)
  • sentențieze
  • sentențiau
  • sentenția
  • sentențiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)