SEMNIFICANT, semnificanți, s. m. (Lingv.) Realizare materială a semnului lingvistic, complex sonor care constituie suportul unui sens. – Din fr. signifiant (după semn, semnificare).

semnificant, ~ă [At: FILIMON, O. II, 181 / Pl: ~nți, ~e / E: it significante, fr signifiant cf semn, semnifica] 1 a (Îvr) Semnificativ (4). 2 sn Complex sonor care constituie suportul unui sens (lexical sau gramatical) Si: substanță.

SEMNIFICANT, semnificanți, s. m. (Lingv.) Realizare materială a semnului lingvistic, complex sonor care constituie suportul unui sens. – Din fr. signifiant (după semn, semnificare).

SEMNIFICANT s.m. Elementul formal al semnului lingvistic. [După fr. signifiant].

SEMNIFICANT, -Ă I. adj. 1. care are o semnificație, un mesaj. 2. important. II. s. m. manifestare materială, fonică a semnului lingvistic. (după fr. signifiant, engl. significant)

SEMNIFICANT ~ți m. Element formal al semnului lingvistic. /<fr. signifiant, it. significante

semnificant s. m., pl. semnificanți

*semnificant s. m., pl. semnificanți

semnificant adj. m., pl. semnificanți; f. sg. semnificantă, pl. semnificante

SEMNIFICANT s. (LINGV.) substanță.

SEMNIFICANT s. (LINGV.) substanță.

SEMNIFICANT s. m. (după fr. signifiant): aspectul fonic al semnului lingvistic, prin care acesta se manifestă; tranșă sau secvență sonoră proprie semnului lingvistic, care intră într-un raport de interdependență cu semnificația (cu semnificatul) acestuia. În teoria gramaticii generative îi corespunde structura de suprafață. El este alcătuit din foneme (unități rezultate din cea de-a doua articulare) și este notat între bare oblice. Astfel, în cuvântul pace, s. /p-a-c-e-/ se află într-un raport de interdependență cu semnificatul (semnificația) „pace”. Totalitatea s. dintr-o limbă constituie planul expresiei. Între expresie și conținut există un raport de interdependență (v. expresie, conținut, semnificat și intercondiționare).

SEMNIFICANT – SEMNIFICAT (< fr. signifiant, signifié, modificate după rom. semn) Disociație devenită clasică, în domeniul limbii și aparținind lui Ferdinand de Saussure. Formula „semnificant – semnificat” a avut urmări deosebite pentru critica și teoria literaturii modeme. Dacă literatura este „limbaj”, în acest caz ea participă la condiția fundamentală a limbii compusă din semne – adică dintr-un determinant (semnificantul prin care se înțelege cuvântul, imaginea verbală, expresia în sens larg) și un determinat (semnificatul, adică sensul, ideea, noțiunea). Între cei doi termeni se stabilește întotdeauna o relație de semnificare. Cuvintele și unitățile lor constitutive sînt semne care comunică un înțeles, o semnificație în mod mijlocit: prin valorile lor fonice, prin imagini acustice, care se numesc semnificanți și se opun conținutului noțional propriu cuvintelor, adică semnificatului. Literatura, înainte de a fi „artă”, constituie un „sistem semnificant”, al cărui sens „semnificat” nu este decît relativ analizabil. „Sensul” poetic sau literar nu se confundă cu acela – literal – al frazei, ci decurge din existența unei multiplicități de sensuri posibile, pe care sistemul verbal le conține și le sugerează cititorului. Un cuvînt sau o propoziție poate enunța un singur lucru, dar exprimă zeci de nuanțe. În interpretarea operelor literare, centrul de greutate se deplasează de pe semnul lingvistic (cuvinte, fraze, expresii) pe sens și semnificație, ale căror nuanțe și complexitate cititorul sau criticul le descifrează.