2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

semenătu sf vz semănătură1

SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.

SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.

sămănătu1 sf vz semănătură1

sămănătu2 sf vz semănătură2

sămânătu sf vz semănătură

semănătu1 sf [At: (a. 1560) GCR I, 4/1 / V: (pop) săm~, (înv) ~men~, ~mân~, sămân~ / Pl: ~ri / E: semăna1 + -ătură] 1 Semănare1 (1). 2 (Lsg, csc) Plante care au fost semănate2 (1) sau care au ieșit din semințele care au fost semănate2 (1) Si: (reg) semeniș1 (2). 3 (Pex) Teren pe care a crescut o semănătură1 (2).

semănătu2 sf [At: POLIZU / V: săm~ / Pl: ~ri / E: semăna2 + -ătură] (Înv) Asemănare (2).

semânătu sf vz semănătură1

SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămînțare. 2. (La pl.) Plante (în special cereale) crescute din semințe puse în pămînt. O liniște mare, o liniște de sărbătoare plutea în tot cuprinsul, dar în liniștea aceea viața tainică a semănăturilor nu înceta nici o clipă. SANDU-ALDEA, D. N. 279. Dacă vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvîrșire. ISPIRESCU, L. 206. 3. Loc însămînțat (de obicei împreună cu plantele, mai ales cereale, crescute din sămînța semănată). Am eu semănături? Am eu toate cele trebuincioase pentru casă? CREANGĂ, P. 154. Călătorul respiră mai ușor mergînd prin bogate fînațe și mănoase semănături. NEGRUZZI, S. I 191.

SEMĂNĂTÚRĂ ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a plantelor răsărite din sămânța semănată. ~i de primăvară. ~i de toamnă. 2) Teren agricol semănat. /a semăna + suf. ~ătură

semănătură f. 1. plantă semănată; 2. câmp semănat. [Lat. SEMINATURA].

semănătură f., pl. ĭ. Loc semănat, cultură: o semănătură de grâu. Modu de a semăna. – in est să-. V. holdă, lan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

búha-semănătúrilor (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-semănătúrilor

semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri

búha-semănătúrilor s. f.

semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SEMĂNĂTÚRĂ s. (AGRIC.) 1. însămânțare, însămânțat, semănare, semănat, (reg.) sămânțare. (Vremea ~ilor.) 2. (concr.) (reg.) semeniș. (~ile erau în pârgă.)

SEMĂNĂTÚRĂ s. v. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine.

semănătu s. v. AFINITATE. ANALOGIE. APROPIERE. ASEMĂNARE. CONCORDANȚĂ. CORESPONDENȚĂ. ÎNRUDIRE. POTRIVEALĂ. POTRIVIRE. SIMILARITATE. SIMILITUDINE.

SEMĂNĂTU s. 1. însămînțare, însămînțat, semănare, semănat, (reg.) sămînțare. (Vremea ~ilor.) 2. (reg.) semeniș. (~ile erau în pîrgă.)

Intrare: semenătură
semenătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: semănătură
semănătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • semănătu
  • semănătura
plural
  • semănături
  • semănăturile
genitiv-dativ singular
  • semănături
  • semănăturii
plural
  • semănături
  • semănăturilor
vocativ singular
plural
sămânătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
semânătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
semenătură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.