SEMEȚ, -EAȚĂ, semeți, -e, adj. 1. Mîndru, falnic, măreț; (depreciativ) trufaș, sfidător, obraznic. Încălărat și mai semeț decît Alexandru Machedon, sălta în tarniță badea Ghiță Botgros. SADOVEANU, N. P. 77. În privirea lui deșteaptă, în portul lui îngrijit, în umbletul lui semeț... are ceva din măreția blîndă a naturii care-l înconjoară. VLAHUȚĂ, R. P. 80. Domnind semeț și tînăr pe roinicele stoluri, Căror a mea ființă un semizeu părea. EMINESCU, O. I 91. ◊ Fig. Munții își ridicau crestele semețe în înaltul cerului sau își duceau pereții netezi ai prăpăstiilor, spre funduri. BOGZA, C. O. 27. Străjuiau pe înălțimi ruine semețe în falduri de iederă. M. I. CARAGIALE, C. 38. ◊ (Adverbial) Sergentul jandarmilor din sat a înaintat semeț prin mulțime. SAHIA, N. 68. El se uită la dînsa semeț... hotărît... să-i spuie că e liber și că va face ce va voi cu libertatea sa. D. ZAMFIRESCU, R. 166. ◊ (Substantivat) Cine ești tu, semețule, de îndrăznești să ai îndrăzneala de a te prezenta dinaintea noastră? ALECSANDRI, T. I 416. 2. Îndrăzneț, curajos. Mai sînt regiuni neexplorate și lumi între pămînt și cer Spre care turiști semeți se-ndreaptă. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 6. Voi care-ați umblat pe uliți, fără haine, fără pîine... Ridicînd în lupta vieții frunți semețe de eroi... V-a fost frig și v-a fost foame, însă nu v-ați umilit. MACEDONSKI, O. I 96. Dar unde-i Despot, să-l lăudăm în față De fapta lui de astăzi, frumoasă și semeață? ALECSANDRI, T. II 110. ♦ Plin de avînt, de elan; avîntat. Din roze ceruri ciocîrlia zvonește cîntece semețe. MACEDONSKI, O. I 159. Deasa citire a cărții tale ar aprinde în mine un... dor semeț. ODOBESCU, S. III 13. – Variantă: (regional) sumeț, -eață (HOGAȘ, M. N. 176, ALECSANDRI, T. 1441, NEGRUZZI, S. I 45) adj.