2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEMANTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

SEMANTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

semantic, [At: ȘĂINEANU2 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr sémantique] 1 sf Parte a lexicografiei care studiază sensurile lexicale ale cuvintelor din punct de vedere descriptiv, comparativ și, mai ales, istoric Si: semasiologie, (rar) semantism (2), lexematică. 2 sf (Îs) ~ă generală Curent teoretic care cercetează limbile naturale din punct de vedere sociologic și pragmatic (influența limbii asupra comportamentului uman, rolul semnelor și al simbolurilor în viața socială și individuală, tulburările și dificultățile survenite ca urmare a neadecvării cuvintelor la realitate, a impreciziei polisemiei etc.). 3 sf (Prc) Sens (3) lexical. 4-5 a Care aparține semanticii (1) sau sensului lexical Si: semasiologic (1-2). 6-7 a Privitor la semantică sau la sens Si: semasiologic (3-4). 8 a (Îs) Componentă (sau trăsătură) ~ă Sem. 9 a (Îs) Constantă ~ă Sem dominant în cadrul unui ansamblu de sememe. 10 sf Disciplină filozofică dezvoltată în cadrul logicii simbolice (matematice) constituind teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. 11 a (Îs) Nominalism ~ Curent filozofic de nuanță pozitivistă care contestă caracterul obiectiv al cunoașterii la nivelul treptei raționale Si: (rar) semanticism. 12 sf Ramură a semioticii care studiază corespondența dintre semne și ceea ce desemnează ele. 13 a Care aparține semanticii (10). 14 a Privitor la semantică (10). 15-16 smf, a (Persoană) care se ocupă cu studiul semanticii (10) Si: (rar) semanticist (1-2). 17-18 smf, a (Persoană) care face parte din curentul nominalist semantic Si: (rar) semanticist (3-4).

SEMANTIC, -Ă, semantici, -e, adj. (Lingv.) Care ține de semantică, care se referă la sensurile cuvintelor. Cuvîntul are o formă (sonoră) și un sens (înțeles, însemnare sau, mai rar, accepție), un element formal și unul semantic. IORDAN, L. R. 37.

SEMANTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu sensurile cuvintelor și cu evoluția acestor sensuri.

SEMANTIC, -Ă adj. Referitor la sensurile cuvintelor; semasiologic. [< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn].

SEMANTICĂ s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificație; semantism. ◊ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ◊ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn].

SEMANTIC, -Ă I. adj. referitor la semantică; semasiologic. ♦ câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie. ◊ sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism. ♦ ă artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar. 2. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. ♦ (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic. 3. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj. ◊ teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. (< fr. sémantique)

SEMANTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de semantică; propriu semanticii. Valoare ~că. Studiu ~. /<fr. sémantique

SEMANTICĂ f. 1) Ansamblu de sensuri proprii unităților unei limbi. 2) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sensurilor unităților de limbă; semasiologie. [G.-D. semanticii] /<fr. semantique

*semántic, -ă adj. (vgr. semantikós, d. semaino, însemn, am însemnare. V. simandicos). Gram. Relativ la însemnarea cuvintelor: valoarea semantică a unuĭ cuvînt. S. f., pl. ĭ. Știința evoluțiuniĭ înțelesurilor. Adv. În privința semanticiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

semantic adj. m., pl. semantici; f. semantică, pl. semantice

semantică s. f., g.-d. art. semanticii

semantic adj. m., pl. semantici; f. semantică, pl. semantice

semantică s. f., g.-d. art. semanticii

semantic adj. m., pl. semantici; f. sg. semantică, pl. semantice

semantică s. f., g.-d. art. semanticii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SEMANTIC adj., s. 1. adj. (LINGV.) semasiologic. (Modificări ~ suferite de un cuvânt.) 2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (~ii provin din logica simbolică.)

SEMANTICĂ s. 1. (LINGV.) semasiologie, (rar) lexematică. 2. (FILOZ.) semanticism.

SEMANTICĂ s. v. accepție, conținut, însemnare, înțeles, semnificație, sens, valoare.

SEMANTIC adj., s. 1. adj. (LINGV.) semasiologic. (Modificări ~ suferite de un cuvînt.) 2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (~ii provin din logica simbolică.)

SEMANTICĂ s. 1. (LINGV.) semasiologie, (rar) lexematică. 2. (FILOZ.) semanticism.

semantică s. v. ACCEPȚIE. CONȚINUT. ÎNSEMNARE. ÎNȚELES. SEMNIFICAȚIE. SENS. VALOARE.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SEMANTIC, -Ă adj. (< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn): în sintagmele conținut semantic, evoluție semantică, modificare semantică, structură semantică și teorie semantică (v.).

SEMANTICĂ (SEMASIOLOGIE): s. f. (< adj. semantic,-ă < fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema „semn”): ramură a lexicologiei (v.) care cercetează sensurile cuvintelor, cauzele schimbării acestora și evoluția lor în timp. S. este un factor de organizare a vocabularului. Ea nu aparține exclusiv lingvisticii, ci și filozofiei, psihologiei, logicii, sociologiei și antropologiei. Creatorul s. este considerat lingvistul francez Michel Bréal (1832-1915). În lingvistica românească s-a impus prin cercetări semantice Lazăr Șăineanu (v. în acest sens lucrarea sa „Încercare asupra semasiologiei limbii române. Studii istorice despre tranzițiunea sensurilor”, București, 1877).

Intrare: semantic
semantic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • semantic
  • semanticul
  • semanticu‑
  • semantică
  • semantica
plural
  • semantici
  • semanticii
  • semantice
  • semanticele
genitiv-dativ singular
  • semantic
  • semanticului
  • semantice
  • semanticei
plural
  • semantici
  • semanticilor
  • semantice
  • semanticelor
vocativ singular
plural
Intrare: semantică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • semantică
  • semantica
plural
genitiv-dativ singular
  • semantici
  • semanticii
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

semantic, semanticăadjectiv

  • 1. Care ține de semantică, care se referă la sensurile cuvintelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: semasiologic
    • format_quote Cuvîntul are o formă (sonoră) și un sens (înțeles, însemnare sau, mai rar, accepție), un element formal și unul semantic. IORDAN, L. R. 37. DLRLC
    • 1.1. Câmp semantic = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens. MDN '00
etimologie:

semanticăsubstantiv feminin

  • 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Sens lexical. DN
      • 1.1.1. prin extensiune Semantism, semnificație. DN
      • 1.1.2. Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. DN
  • 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. DN
    • 2.1. Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. DN
  • 3. logică Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. DEX '09 DEX '98
  • 4. informatică Ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic