Definiția cu ID-ul 942235:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEMĂNA1, semăn, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică planta în discuție sau ogorul plantat) A pune sau a arunca (cu mîna sau cu mașini speciale) sămînța în pămîntul pregătit, pentru a face să încolțească și să rodească; a însămînța. Să-mi dați de semănat borceag, mei, lucernă chiar, orz, ovăz și puțin porumb. MIHALE, O. 83. Grădinarul îl învață cum... să semene flori. ISPIRESCU, L. 164. Cine seamănă vînt culege furtună sau semeni cenușă, iese pulbere sau cînd semeni spini nu poți s-aduni smochine (= rău faci, rău găsești). Răsare unde nu-l semeni, se spune despre acela care apare deodată într-un loc unde prezența lui nu e nici așteptată, nici dorită. ◊ Fig. Cît sînge aste locuri setoase înghițiră! Cîte oase războiul aici a semănat! ALEXANDRESCU, P. 39. ◊ Absol. Tot ară și seamănă, Și din gură blas temă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 377. (Expr.) Seamănă, dar nu răsare v. răsări. 2. Fig. A propaga idei dăunătoare, a răspîndi zvonuri false, a lăsa în urma sa un rău, o nenorocire. Apele vin mai mari ca niciodată, surprinzînd oamenii și semănînd în drumul lor prăpădul. BOGZA, C. O. 101. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii:... să ridicăm stavili, să semănăm zavistia și ura și să însuflăm lăcomia... prăzilor. RUSSO, O. 30.