secure¹ sf [At: PSALT. HUR. 64^r/6 / V: (pop) săc~, (reg) săcură / Pl: ~ri și (rar) ~ / E: ml securis] 1 Unealtă compusă dintr-un corp de oțel cu tăiș și un ochi în care se fixează o coadă scurtă de lemn, folosită la doborârea copacilor, la despicatul sau prelucrarea lemnelor, la cioplit etc. și (în trecut) ca armă de luptă și de execuție (prin decapitare). 2 (Pex) Topor (1). 3 (Reg; d. oameni; îe) A fi cioplit numai cu ~a A fi necioplit. 4 (Reg; îlav) Cât oi arunca cu ~a Foarte aproape. 5 (Îrg; îe) A da cu ~a în Dumnezeu A fi temerar. 6 (Pex) Lovitură dată cu o secure¹ (1). 7 (Reg; pan) Instrumente asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu securea¹ (1). 8 (Reg) Unealtă de spart gheața. 9 (Reg) Cuțit folosit de dogar pentru la făcutul cercurilor Si: (reg) balat. 10 (Reg) Săpăligă (1) ascuțită.

SECURE, securi, s. f. Unealtă asemănătoare cu toporul, dar cu muchia mai mare decît a acestuia și puțin arcuită; se folosește pentru doborîtul lemnelor în pădure și pentru despicatul lor. Din ulicioară vin doi mineri cu securea pe spate. DAVIDOGLU, M. 17. Nu se auzea țipenie și nici răsunet de secure în adîncuri. C. PETRESCU, S. 215. Am găsit și secure și frînghie și sfredel și tot ce-mi trebuie. CREANGĂ, P. 134. ◊ Expr. Cît ai arunca cu securea = la o distanță mică, foarte aproape. ♦ Instrument de execuție folosit mai ales în trecut. Făcîndu-și cruce, puse capul pe trunchiul pregătit, lîngă care sta călăul. Securea căzu. NEGRUZZI, S. I 109. ◊ (În contexte figurate) Dacă n-ar fi astăzi securea de călău Ce are să-mi scurteze viața-n astă lume... MACEDONSKI, O. I 252.

SECURE ~i f. 1) Unealtă asemănătoare toporului, dar cu muchie mai mare, folosită pentru doborârea copacilor și pentru despicatul lemnelor. 2) (în evul mediu) Armă de luptă. [G.-D. securii] /<lat. securis

secure f. 1. unealtă de oțel, în formă de ic sau pană, cu care se taie lemne și se doboară arborii de pădure.; 2. instrument de execuțiune a criminalilor: a lovi cu securea. [Lat. SECURIS].

*secúre f. (lat. secúris, topor, secure, d. secare, a tăĭa; it. scure, sp. segur, pg. segura. D. rom. vine ngr. tsekúri, tsikúri, vsl. sĭekira, sîrb. sekira [dim. sekirica, sekirce], ung. szekerce). Vechĭ și Olt. Topor. Azĭ. Topor maĭ mic (de făcut surcele ș.a.).- Vechĭ și Mold. pop. săcure, Munt. secúră, pl. ĭ. – Dim. securică, pl. -rele, și securice. V. baltag.

săcură sf vz secure¹

săcure sf vz secure¹

săcúre V. secure.

secure s. f., g.-d. art. securii; pl. securi

secure s. f., g.-d. art. securii; pl. securi

secure s. f., g.-d. art. securii; pl. securi

secure

secure, -ri.

SECURE s. satâr. (~ călăului.)

SECURE s. satîr. (~ călăului.)

secure (-ri), s. f. – Topor. – Vr. înv. săcure. Mr., istr. secure, megl. sicuri. Lat. secūris (Diez, II, 66; Pușcariu 1494; REW 7775), cf. vegl. scor, it. scure, sp. sgur, port. segure. Din dim. securice provine mag. szekerce (Candrea, Elemente, 404); ngr. τσεϰούρι pare și el de origine rom.