SCUTURĂTURĂ, scuturături, s. f. 1. Mișcare bruscă și repetată; clătinare, zgîlțîire. Cu o scuturătură zvîrli din spate cojocul pe o laiță. SADOVEANU, P. S. 39. Mătușa Ruxandra s-a mișcat din cotlonul ei... slobozindu-și cobăile care-au umplut îndată ograda cu piuit, cotcodăcit... scuturături de aripi. C. PETRESCU, R. DR. 49. ♦ Zdruncinare. Din scuturătura galopului, soldații simțeau cum le joacă în pîntece apa călduță, cu gust sălciu, băută din fugă. CAMILAR, N. I 231. 2. Scuturatul pomilor de fructe, flori, frunze. Toamna culegea mere rămase din scuturătură. CĂLINESCU, E. 76. ♦ Fig. Ploaie ușoară și scurtă de vară. Dacă se-ntorc nourii de ploaie din răsărit, apoi n-aduc numai o scuturătură de șagă... ca aceea care a trecut, ci ploaia se pune cu temei pînă mîni pe la amiază. SADOVEANU, O. A. II 235.