opțiuni

10 definiții pentru scuipătură scuepitură scuipitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Scuipare; (concr.) scuipat (2). – Scuipa + suf. -ătură.

scuipătură sf [At: N. TEST. (1648), 118r/13 / V: (înv) ~pit~, (îvr) ~uepit~ / Pl: ~ri / E: scuipa + ătură] 1 Scuipare (1). 2 (Ccr) Scuipat1 (4).

SCUIPĂTÚRĂ, scuipături, s. f. Acțiunea de a scuipa; scuipat. Baba Ghioala... folosea toate descîntecele ei cu cărbuni stinși în apă, cu treceri peste prag, cu scuipături în vînt. PAS, Z. I 216.

scuĭpătúră (vest) și stupitúră (est) f., pl. ĭ. Substanță scuipată: scuĭpăturĭ pe pardoseală. Acțiunea de a scuĭpa o dată sau felu de a scuĭpa: scuĭpătură țigănească.

scuepitură sf vz scuipătură

scuipitură sf vz scuipătură


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri

scuipătúră s. f., g.-d. art. scuipătúrii; pl. scuipătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCUIPĂTÚRĂ s. 1. (Mold. și Bucov.) stupitură. 2. salivă, scuipat, spută, (rar) apă, (pop.) stupit.

SCUIPĂTURĂ s. 1. (Mold. și Bucov.) stupitură. 2. salivă, scuipat, spută, (rar) apă, (pop.) stupit.

Intrare: scuipătură
scuipătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scuipătură
  • scuipătura
plural
  • scuipături
  • scuipăturile
genitiv-dativ singular
  • scuipături
  • scuipăturii
plural
  • scuipături
  • scuipăturilor
vocativ singular —
plural —
scuepitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scuipitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.