2 intrări

  • scorț
  • scârț scârța scârțai scarț scărț scârță scorț

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scorț1 i vz scârț

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus: (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

SCẤRȚA interj. v. scârț.

SCẤRȚA interj. v. scârț.

SCẤRȚAI interj. v. scârț.

SCẤRȚAI interj. v. scârț.

scârț [At: I. GOLESCU / V: ~ța, ~țai, (rar) scarț, ~ță, (reg) scărț, scorț / E: fo] 1 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul specific ascuțit, strident produs de unele obiecte, corpuri, substanțe etc. (sau de părți ale lor) prin frecare, prin apăsare, prin deplasare etc. 2 sm (Dep; îc) ~a-~a ori (rar) ~ă-~ă (pe hârtie) Funcționar. 3 i (Are) Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte, în timpul mersului. 4 sm Adaos special la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie (1) în timpul mersului Si: scârțâitoare (5), (reg) scârțâiaș. 5 i (Reg; rep; îf scârța) Cuvânt care imită sunetele ascuțite produse de anumite insecte. 6 i (Fam) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire, de indiferență sau de dispreț față de spusele cuiva Si: aș! da de unde!, vorbă să fie!, (fam) zexe!

SCÂRȚ interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, strident produs de uși, roți etc. ♦ Cuvânt care imită zgomotul ascuțit, alternativ al unui lucru care se mișcă când într-un sens, când în altul. ♦ Compus; (depr.) scârța-scârța-pe-hârtie s. m. = funcționar, conțopist. 2. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de încălțăminte în timpul mersului. ♦ (Substantivat) Adaos (din piele) la încălțăminte, pentru a o face să scârțâie în timpul mersului. 3. (Fam.) Exclamație de dezaprobare, de împotrivire sau de dispreț față de afirmația cuiva; da’ de unde! vorbă să fie! [Var.: scấrța, scấrțai interj.] – Onomatopee.

SCÎRȚ interj. (Și în forma scîrți) 1. Onomatopee care redă zgomotul ascuțit, strident produs de scîrțîitul ușilor, roților etc. Cea mai mare din surori, care era păstrătoarea cheilor, băgă cheia în broasca ușii și, întorcînd-o nițel, scîrț! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. ◊ Expr. Hîrți încoace (sau încolo), scîrți încolo v. hîrți1. ♦ (Adesea repetat) Redă scîrțîiturile alternative ale unui lucru care se mișcă cînd într-un sens, cînd într-altul. Hașca, clătinată de vînt, mai face iarăși scîrț, scîrț. SBIERA, P. 2. 2. (Mai ales repetat) Onomatopee care redă zgomotul caracteristic produs uneori de încălțăminte în timpul mersului. Cizmele oglindă, lună. Sabia: zdronc-zdronc... Cizmele: scîrț-scîrț. STANCU, D. 308. ♦ (Substantivat, m.) Adaos sau potriveală la încălțăminte, pentru a o face să scîrțîie în timpul mersului. Tăsică e grefier la judecătorie, e acritură. Umblă îmbrăcat nemțește, cu scîrț la pantofi. STANCU, D. 87. Începu să coboare scările în spirală cu oribilele lui ghete cu scîrț. C. PETRESCU, C. V. 289. Numai scîrți uitase Pavel să puie... și pentru asta rău s-a stricat inima lui Mogorogea. CREANGĂ, A. 103. 3. (Familiar, exclamație de dezaprobare sau de dispreț față de afirmația cuiva) Da de unde, vorbă să fie. – Variantă: scîrți interj.

SCÎ́RȚA interj. (Și în forma scî́rțai; numai repetat) Onomatopee care redă un scîrțîit repetat, prelungit. Apucă, omule, boii de funie, cîrmește, întoarnă carul și scîrța-scîrța, numai ce-i vezi acasă. SEVASTOS, N. 50. ◊ (Substantivat, depreciativ, în expr.) Scîrța-scîrța pe hîrtie = impiegat, funcționar, conțopist. Un bărbat falnic ca mine să fie dat în vileag de un scîrțai-scîrțai pe hîrtie? SADOVEANU, E. 221. Iacă, niște papugii... niște scîrța-scîrța pe hîrtie! Îi știm noi! CARAGIALE, O. I 44. – Variantă: scîrțai interj.

SCÎ́RȚAI interj. v. scîrța.

SCÂRȚ1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul ascuțit și strident produs de uși, roți, de încălțăminte în timpul mersului).Scârța-scârța pe hârtie conțopist; funcționar de cancelarie. [Var. scârța] /Onomat.

SCÂRȚ2 ~i m. Adaos din piele, care face ca încălțămintea să scârțâie în timpul mersului. Pantofi cu ~. /Onomat.

hârț... scârț! int. ce redă sgomotul unei trageri alternative: când să suie carul... hârț! încolo, scârț! încolo, carul se da înapoi CR.

scârț! int. imită sunetul corpurilor ce se freacă tare: ușa, carul face scârț. [Onomatopee]. ║ m. scârțăitoare: scârți uitase să puie la ciuboate CR.

scârța-scârța m. fam. mâzgălitor de hârtie, scriitoraș (ironic): niște scârța-scârța pe hârtie CAR.

arată toate definițiile

Intrare: scorț
scorț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: scârț
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scâ
  • scârțul
  • scârțu‑
plural
  • scârțuri
  • scârțurile
genitiv-dativ singular
  • scâ
  • scârțului
plural
  • scârțuri
  • scârțurilor
vocativ singular
plural
scârța interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • scârța
scârțai interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • scârțai
scarț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scărț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scârță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scorț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)