scofâlcitură sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (îvr) ~ovâlți~ / Pl: ~ri / E: scofâlci + -tură] 1 (Pop) Cută profundă formată pe fața (sau, rar, pe corpul) persoanelor foarte slabe (în vârstă). 2 (Pfm; dep) Persoană foarte slabă. 3 (Fam) Parte a unei suprafețe cu (adâncituri și) ridicături Si: făgaș, văgăună.

SCOFÂLCITÚRĂ, scofâlcituri, s. f. 1. Adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne. 2. Văgăună; făgaș. – Scofâlci + suf. -tură.

scovâlțitură sf vz scofâlcitură

SCOFÎLCITÚRĂ, scofîlcituri, s. f. Adîncitură, cută formată pe obrajii sau pe fața persoanelor foarte slabe sau bătrîne. Toate zbîrciturile și scofîlciturile dispăruseră, sub grosul strat de suliman artistic. La TDRG. ♦ Fig. Văgăună, făgaș. Calul, prin scofîlciturile muntelui, tîrăște astfel scîndurile, care-i sfarmă picioarele și coastele. VLAHUȚĂ, O. A. III 50.

scofîlcitúră f., pl. ĭ. Parte scofîlcită, obraz scofîlcit. Om scofîlcit.

scofâlcitúră (pop.) s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

scofâlcitúră s. f., g.-d. art. scofâlcitúrii; pl. scofâlcitúri

SCOFÂLCITÚRĂ s. v. adâncătură, adâncitură, cufundătură, scobitură, scufundătură.

scofîlcitură s. v. ADÎNCĂTURĂ. ADÎNCITURĂ. CUFUNDĂTURĂ. SCOBITURĂ. SCUFUNDĂTURĂ.