2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scoțător, ~oare [At: PSALT. HUR. 21r/13 / Pl: ~i, ~oare / E: scoate + -ător] 1 a (Înv; d. substanțe medicamentoase) Care are proprietatea de a provoca transpirație, diureză sau purgație. 2-3 sm, a (Înv) Mântuitor. 4 smf Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.

scoțitoriu[1], ~oare a vz scoțător

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

SCOȚĂTÓR, OÁRE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele dintr-un cuptor, dintr-o mașină, în cursul unui proces de fabricație.

SCOȚĂTÓR, -OÁRE, scoțători, -oare, s. m. și f. Muncitor care scoate materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație. – Din scoț (prez. ind. pop. al lui scoate) + suf. -(ă)tor.

scoțătór, -óare adj. adj. și s. L. V. Mîntuitor (cel ce te scoate din nevoĭ).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scoțătór, scoțătoáre, adj., s.m. și f. (înv.) 1. (adj.; despre substanțe medicamentoase) care are proprietatea de a provoca transpirație (sudorific), diureză (diuretic) sau purgativ. 2. (adj. și s.m.) mântuitor, salvator. 3. (s.m. și f.) muncitor care scotea materialele (dintr-un cuptor, dintr-o mașină) în cursul unui proces de fabricație.

Intrare: scoțătoare
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scoțătoare
  • scoțătoarea
plural
  • scoțătoare
  • scoțătoarele
genitiv-dativ singular
  • scoțătoare
  • scoțătoarei
plural
  • scoțătoare
  • scoțătoarelor
vocativ singular
  • scoțătoare
  • scoțătoareo
plural
  • scoțătoarelor
Intrare: scoțător (adj.)
scoțător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scoțător
  • scoțătorul
  • scoțătoru‑
  • scoțătoare
  • scoțătoarea
plural
  • scoțători
  • scoțătorii
  • scoțătoare
  • scoțătoarele
genitiv-dativ singular
  • scoțător
  • scoțătorului
  • scoțătoare
  • scoțătoarei
plural
  • scoțători
  • scoțătorilor
  • scoțătoare
  • scoțătoarelor
vocativ singular
plural
scoțitoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scoțător, -oare (persoană) scoțătoare

  • 1. Muncitor care scoate materialele dintr-un cuptor, dintr-o mașină, în cursul unui proces de fabricație.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • scoț (prezentul indicativ popular al lui scoate) + sufix -(ă)tor.
    surse: DLRM