schimosire sf vz schimonosire

SCHIMONOSI, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, a face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosi vb. IV] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

schimbosi v vz schimonosi

schimonisi v vz schimonosi

schimonisire sf vz schimonosire

schimonosi [At: PSALT. HUR. 96^v/21 / V: (îrg) ~mosi, (reg) ~mbosi, șchimbonosi, șchimosi, (îvr) ~nisi / Pzi: ~sesc / E: ngr ασχημονῶ (aor ασχημαινω)] 1 vr (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) A-și schimba în rău aspectul, forma, natura, devenind urât, respingător (sub aspect fizic). 2 vr (D. aspectul unor ființe sau al unor părți ale corpului lor) A se schimba în rău, devenind respingător Si: a se poci. 3 vr (D. oameni) A face grimase (1) Si: (pfm) a se scălâmbăia (3), (reg) a se opăci¹. 4 vr (D. față sau d. părți ale feței oamenilor) A se contracta într-o strâmbătură, într-o grimasă (ca expresie a unei senzații, a unei stări sufletești etc. de obiei neplăcute) A se strâmba. 5 vr (Îrg) A face nazuri Si: a se fandosi (2). 6 vtf (Fig; c. i. cuvinte, vorbirea, limba etc.) A pronunța sau a scrie, a reproduce sau a face să pronunțe, să scrie sau să reproducă incorect Si: a deforma (10), a denatura (2), a schingui (2), a scâlcia (6), a stâlci. 7 vtf (Îvr; fig; îf schimosi) A rușina. corectat(ă)

schimonosire sf [At: MAIOR, IST. 240/19 / V: (îrg) ~mosire, (îvr) ~nisire / Pl: ~ri / E: schimonosi] 1 Schimbare în rău a aspectului (fizic al) unei ființe, al feței etc. ei Si: pocire. 2 (Rar) Grimasă (2). 3 (Ccr; fig) Deformare a pronunțării cuvintelor, a vorbirii, a limbii etc.

schimosi v vz schimonosi

SCHIMONOSI, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma, a strica, a strâmba, a poci aspectul. Schimonosește cuvintele. 2. Refl. (Despre oameni) A se strâmba, face grimase; p. ext. a face nazuri. [Var.: (reg.) schimosi vb. IV.] – Din ngr. aschimoníso (viit. lui aschimonó).

SCHIMONOSI, schimonosesc, vb. IV. 1. Tranz. A sluți, a poci, a urîți, a deforma, a desfigura, a strica. Ea a învățat la pension, a auzit acolo cîteva cuvinte franțuzești, vorbește și ea, împestrițat cu cuvinte nouă, pe care le schimonosește mai rău decît Rică. IBRĂILEANU, S. 48. O strîmbătură continuu exercitată... asupra mușchilor feței, distruge și schimonosește pentru totdeauna armonia... figurii. VLAHUȚĂ, O. A. 232. Răspundea... schimonosind cuvintele și îndrugîndu-le fără nici o noimă. CREANGĂ, A. 90. ◊ Refl. pas. Cînticele se schimonosesc și lăutarii mor de foame. ALECSANDRI, T. 80. 2. Refl. (Despre oameni, mai ales despre fața sau gura lor) A se strîmba, a face grimase. Deodată fața se schimonosi. PREDA, Î. 185. Gura i se schimonosea într-un rînjet. CAMILAR, N. I 35. – Variantă: schimosi (RUSSO, S. 38, ALECSANDRI, T. 504) vb. IV.

SCHIMONOSIRE, schimonosiri, s. f. Acțiunea de a (se) schimonosi și rezultatul ei.

A SE SCHIMONOSI mă ~esc intranz. A-si schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se sluți. /<ngr. ashímosa

A SCHIMONOSI ~esc tranz. A prezenta inexact modificând în rău; a deforma. ~ realitatea. ~ limba. /<ngr. ashímosa

schimonosì v. 1. a (se) face diform, a desfigura; 2. a face nazuri. [Formă amplificată din schimosì].

schimosì v. Mold. a schimonosi: ce ai pățit de te-ai schimosit așa? AL. [V. schimă].

schimosésc (est) și schimonisit (vest) v. tr. (ngr. ashimizo, oar. -imisa, urîțesc, și ashimono, aor. -imónisa, mă port necuviĭncios; ashimosyni, uricĭune. V. schimă). Urîțesc, desfigurez: a schimosi un copil (tunzîndu-l urît, îmbrăcîndu-l urît ș.a.). Caricaturez, ridiculizez (pin gesturĭ orĭ pin semn). V. refl. Mă strîmb, mă afectez, fac mofturĭ, mă izmenesc: ĭa nu te maĭ schimonosĭ, ci cîntă cum se cade!

schimonosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosesc, 3 sg. schimonosește, imperf. 1 schimonoseam; conj. prez. 1 sg. să schimonosesc, 3 să schimonosească

schimonosire s. f., g.-d. art. schimonosirii; pl. schimonosiri

schimonosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosesc, imperf. 3 sg. schimonosea; conj. prez. 3 să schimonosească

schimonosire s. f., g.-d. art. schimonosirii; pl. schimonosiri

schimonosi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimonosesc, imperf. 3 sg. schimonosea; conj. prez. 3 sg. și pl. schimonosească

schimonosire s. f., g.-d. art. schimonosirii; pl. schimonosiri

schimonosesc, -seam 1 imp.

SCHIMONOSI vb. v. afecta, fandosi, maimuțări, prosti, sclifosi.

SCHIMONOSI vb. 1. v. desfigura. 2. v. maimuțări. 3. v. stâlci.

SCHIMONOSIRE s. 1. v. desfigurare. 2. v. grimasă. 3. v. stâlcire.

SCHIMONOSIRE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

schimonosi vb. v. AFECTA. FANDOSI. MAIMUȚĂRI. PROSTI. SCLIFOSI.

SCHIMONOSI vb. 1. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) sluți, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăla, a (se) scofîlci, (pop.) a (se) hîzi, (Mold. si Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (Un om care s-a ~ de tot în urma accidentului.) 2. a se maimuțări, a se poci, a se strîmba, (rar) a se maimuți, (pop. și fam.) a se scălîmbăia, (reg.) a se zgîmboi. (Nu te mai ~ atîta!) 3. a deforma, a denatura, a poci, a scîlcia, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele, cînd vorbește.)

SCHIMONOSIRE s. 1. deformare, deformație, desfigurare, pocire, schimonoseală, sluțire, strîmbare, urîțire. (~ a feței unei persoane.) 2. grimasă, schimonoseală, schlmonositură, strîmbătură, (livr.) rictus, (rar) schimă, strîmbet, (pop. și fam.) scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură. (Ce sînt ~ile astea la tine?) 3. deformare, denaturare, pocire, pocit, schimonoseală, schimonosit, scîlciere, stîlcire, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ a cuvlntelor unei limbi, cînd vorbește.)

schimonosire s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.

schimosi, schimosesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) schimonosi. 2. a ridiculiza. 3. a afecta, a se ismeni, a face mofturi.