SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

SCHÍMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. (Rar) Pustnic, sihastru. [Var.: schívnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĩnikŭ.

SCHÍMNIC, schimnici, s. m. Călugăr care duce viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnic. Să vorbească numai șapte cuvinte pe zi... după obiceiul schimnicilor. STĂNOIU, C. I. 182. Acolo, în sălbăticia și pustietatea aceea, trăiesc patru schimnici. VLAHUȚĂ, R. P. 67. [În chilii] locuia schimnicul Ilarion. ODOBESCU, S. I 342. – Variantă: schívnic (SADOVEANU, P. M. 279, HOGAȘ, M. N. 143) s. m.

SCHÍMNIC ~că ( ~ci, ~ce ) înv. Călugăr care trăiește într-un loc izolat de lume, petrecându-și viața în post și rugăciune; pustnic; sihastru; ascet. /<sl. skiminiku

schimnic a. și m. pustnic: maica schimnică suspină BOL. [Slav. SKIMĬNIKŬ (v. schimă)].

schímnic m. (vsl. skimĭnikŭ, îmbrăcat în rasă, shimĭnikŭ, călugăr, d. skima, schimă; rus. shimnik, schimnic). Ascet, sihastru. – Vechĭ și sh- (vsl. sh-). Azĭ și schivnic (invers ca în pivniță, pimn-, rivnesc, rimn-). Fem. -ă.

SCHÍVNIC s. m. v. schimnic.

schívnic V. schimnic.

!schímnic/schívnic (rar) s. m., pl. schímnici/schívnici

schímnic s. m., pl. schímnici

!schímnică/schívnică (rar) s. f., g.-d. art. schímnicei/ schívnicei; pl. schímnice/schívnice

schívnic v. schímnic

schívnică v. schímnică

schímnică s. f., g.-d. art. schímnicei; pl. schímnice

SCHÍMNIC adj. v. ascetic, sihăstresc.

SCHÍMNIC s. v. pustnic.

schimnic adj. v. ASCETIC. SIHĂSTRESC.

SCHIMNIC s. anahoret, ascet, eremit, pustnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)