SCENĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în care sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

scenă sf [At: CRITIL, 79/15 / V: (Îvp) șce~, (înv) se~, sțe~, șe~, (îvr) ~ne / Pl: ~ne / E: fr scène, it scena, ger Szene] 1 Spațiu (mai ridicat) special amenajat într-o sală sau în aer liber, destinat reprezentării unui spectacol, unui concert etc. 2 (Pgn) Teatru. 3 (Îla) La (sau, rar, în) ~ deschisă (Care are loc) în timpul spectacolului, al reprezentației, în timp ce cortina este ridicată Si: la vedere. 4 (Îe) A urca (sau a intra) în (sau pe) ~ A începe să joace teatru. 5 (Îae) A începe să-și interpreteze rolul repartizat într-un spectacol. 6 (Pgn; îae) A-și începe activitatea într-un domeniu oarecare. 7 (Pgn; îae) A începe să capete experiență. 8 (Îe) A părăsi ~na A părăsi profesiunea de actor, a se retrage din teatru. 9 (Pgn; îae) A se retrage dintr-o activitate oarecare sau din viața socială. 10 (Fig; de obicei urmat de determinări) Lumea, viața considerată ca teatru, ca o scenă (1). 11 (Fig; de obicei urmat de determinări) Loc, mediu de desfășurare a unor acțiuni, evenimente, fapte, fenomene etc. 12 (Rar; csc) Actorii care joacă pe scenă (1). 13 Operă literară sau muzicală destinată a fi reprezentată pe scenă (1). 14 (Pex) Reprezentație dramatică Vz spectacol. 15 Subdiviziune a unui tablou sau a unui act dintr-o operă dramatică ori muzicală, marcată de obicei prin intrarea în sau plecarea din scenă (1) a unui personaj, ori de modificarea locului sau a timpului de acțiune Si: (îvr) scenetă (1). 16 (Pgn) Episod, fragment (unitar) dintr-o operă (literară, istorică, cinematografică) în care se consumă (de obicei) o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. 17 Creație plastică ce înfățișează unul sau mai multe personaje (în acțiune). 18 (Pex) Acțiune, temă etc. înfățișată într-o creație plastică ce înfățișează unul sau mai multe personaje (în acțiune). 19 Tablou (viu) din natură. 20 Priveliște. 21 Acțiune, fapt, eveniment, întâmplare (la care asistă cineva). 22 (Spc) Întâmplare ieșită din comun, care poate interesa, impresiona etc. pe cineva. 23 Exteriorizare (în vorbe, gesturi) a nemulțumirii, a mâniei cuiva față de altcineva. 24 Ceartă violentă între două sau mai multe persoane. 25 (Îe) A-i face cuiva o ~ (sau ~ne) A aduce cuiva reproșuri cu vorbe violente, amenințări, plâns (în public).

SCENĂ, scene, s. f. 1. Parte mai ridicată și special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. ◊ Expr. A pune în scenă = a regiza. ♦ Teatru. ◊ Expr. A părăsi scena = a) a părăsi profesiunea de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Acțiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenția; întâmplare interesantă. ♦ (Concr.) Compoziție plastică în care sunt de obicei înfățișate mai multe personaje. 5. Fig. Ceartă, ieșire violentă. ◊ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scenă = a aduce cuiva imputări violente (cu amenințări, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.

SCENĂ, scene, s. f. 1. Parte specială a unei săli de spectacol, de obicei mai ridicată decît restul, pe care se desfășoară reprezentațiile. Cînd d-na Pascali apăru pe scenă, i se aruncară buchete și cununi de flori. CĂLINESCU, E. 135. Urcat pe un scaun care reprezenta scena, mînca pahare. SAHIA, N. 66. Actorul, pe sub masca ce pe scenă și-a luat, Pe cînd rîde, are-n pieptu-i al său suflet sfîșiat. MACEDONSKI, O. I 241. ◊ (Metaforic) Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actori-n scenă, Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. ◊ Expr. A pune în scenă v. pune. ♦ Teatru. Piesa a fost jucată cu succes pe mai multe scene ale țării. ◊ Expr. A părăsi scena = a părăsi profesia de actor, a nu mai juca teatru; fig. a se retrage dintr-o activitate, a părăsi o situație de frunte. Un om ca tine... Cînd lumea îl aclamă nu părăsește scena. ALECSANDRI, T. II 217. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, delimitată prin momentul cînd intră sau iese un personaj. Toată scena aceasta a fost însoțită de rîsete și rumoare. Dascălii au dat afară pe Cetățeanul turmentat. CARAGIALE, O. I 158. 3. Acțiune capabilă de a impresiona, de a atrage atenția cuiva; întîmplare interesantă. Călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută... Căpitanul de poște bătea cu gîrbaciul îndoit pe unul dintre slujitori. CARAGIALE, S. U. 27. Toți alergară pe acasă... gîndind la scena ce văzuseră. NEGRUZZI, S. I 78. ◊ Expr. A-i face cuiva o scenă (sau scene) = a aduce cuiva imputări violente (însoțite de amenințări, lacrimi etc.). – Variantă: (învechit) sțenă (KOGĂLNICEANU, S. 97, GOLESCU, Î. 16) s. f.

SCENĂ s.f. 1. Parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii. 2. Teatru; arta dramatică. ◊ A părăsi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune în scenă = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesă determinată fie de intrarea sau ieșirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de acțiune. ♦ (P. ext.) Scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întîmplare, într-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o acțiune sau o activitate. 5. Acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Ceartă, ieșire violentă, scandal. // (În forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) scenă”. [Pron. sce-. / < fr. scène, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adăpost, refugiu].

SCENĂ s. f. 1. parte mai ridicată a unei săli de teatru, unde joacă actorii. 2. teatru; arta dramatică. ♦ a părăsi ~a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune în ~ = a organiza felul în care se va reprezenta o piesă de teatru. ◊ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece acțiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care înfățișează o acțiune distinctă. ◊ scurtă etapă în desfășurarea unei opere literare în care se consumă o singură întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o acțiune, o activitate. 5. acțiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. ceartă, ieșire violentă, scandal. ♦ a-i face cuiva ~ (sau ĕ) = a aduce cuiva reproșuri cu vorbe violente, amenințări, plâns. (< fr. scène, it. scena, lat. scaena)

SCENĂ ~e f. 1) Parte în formă de platformă a unei săli de spectacole, special amenajată pentru reprezentații artistice. ◊ A pune în ~ a monta o piesă; a înscena. 2) Activitate desfășurată de un actor; artă teatrală. ◊ A părăsi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru. 4) fig. Loc unde se desfășoară o acțiune sau o activitate; arenă. 5) Fapt care atrage atenția cuiva. 6) Manifestare violentă a unei atitudini față de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputări pe un ton răstit și pretențios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena

scenă f. 1. partea teatrului unde joacă actorii; 2. decorațiunea teatrului: scena reprezentă un castel; 3. acțiunea insăș ce se reprezentă: scena se petrece la Roma; 4. artă dramatică: a ilustra scena; 5. fiecare parte a unui act, determinat prin intrare sau ieșire de persoane: actul III, scena IV; 6. toate obiectele ce se oferă vederii: scenele naturei; 7. fig. ceeace se compară cu scena unui teatru: moartea sa va schimba scena politică; 8. orice acțiune ce oferă ceva interesant sau mișcător: o scenă lugubră; 9. faptă scandaloasă, imputări violente: a face cuiva o scenă.

* scénă f., pl. e (lat. scena, d. vgr. skené, cort, scenă). Partea teatruluĭ unde joacă actoriĭ: o scenă bine luminată. Decorurile care reprezentă locu unde se petrece acțiunea: scena se schimbă. Locu în care se presupune că se petrece acțiunea reprezentată: scena se petrece la Roma. Arta dramatică: a avea o perfectă cunoștință a sceneĭ. Subdiviziunea unuĭ act în care teatru e ocupat de acelașĭ număr de actorĭ: o scenă înduĭoșătoare. Fig. Acțiune (spectacul) care reprezentă ceva interesant și se compară cu teatru: moartea schimbă scena lumiĭ. Locu în care se petrece o acțiune: scena uneĭ crime. A face cuĭva o scenă, a-ĭ aduce acuzațiunĭ vociferînd orĭ plîngînd. A apărea pe scenă, a apărea ca actor, a te face actor. A pune pe scenă, a dispune pentru reprezentațiunea teatrală, a reprezenta pe scenă.

AVANSCENĂ, avanscene, s. f. 1. Parte a scenei cuprinsă între cortină și rampă. 2. Fiecare dintre cele două loji așezate lângă scenă. – Din fr. avant-scène.

avanscenă sf [At: DA ms / V: ~nt-s~ / Pl: ~ne / E: fr avantscène] 1 Parte dinaintea scenei (unui teatru), cuprinsă între cortină și rampă. 2 Lojă pentru spectatori, așezată de o parte și de alta a sălii, imediat lângă scenă.

avant-scenă sf vz avanscenă

scene sf vz scenă

senă² sf vz scenă

sțenă sf vz scenă

șcenă sf vz scenă

șenă sf vz scenă

*AVANSCENĂ (pl. -ne) sf. 🎭 1 La cei vechi partea teatrului unde jucau actorii ¶ 2 Una din lojile așezate de o parte și de alta a unei săli de teatru, mai aproape de scenă decît celelalte, lîngă cortină (🖼 276) [fr. avant-scène].

*AVANT-SCENĂ = AVANSCENĂ.

AVANSCENĂ, avanscene, s. f. 1. Partea de dinainte a scenei, cuprinsă între cortină și rampă. 2. Fiecare dintre cele două loji așezate lângă scenă. – Din fr. avant-scène.

AVANSCENĂ, avanscene, s. f. 1. Partea dinainte a scenei, cuprinsă între cortină și rampă. Prologul operei «Paiațe» se cîntă în avanscenă. 2. Fiecare dintre cele două loji pentru spectatori, așezate de o parte și de alta a sălii, chiar lîngă scenă. – Scris și: (după franțuzește, nerecomandabil) avantscenă.

SȚENĂ s. f. v. scenă.

AVANSCENĂ, avanscene, s. f. 1. Partea de dinainte a scenei, cuprinsă între cortină și rampă. 2. Fiecare dintre cele două loji așezate lîngă scenă. – Fr. avant-scène.

AVANSCENĂ s.f. 1. Parte a scenei cuprinsă între cortină și rampă. 2. Fiecare dintre cele două loji așezate în imediata apropiere a scenei. [< fr. avant-scène].

AVANSCENĂ s. f. 1. parte a scenei între cortină și rampă. 2. fiecare dintre cele două loji în imediata apropiere a scenei. (< fr. avant-scène)

AVANSCENĂ ~e f. 1) Partea anterioară a scenei dintre rampă și cortină. 2) Fiecare dintre primele două loji, situate de o parte și de alta a cortinei. [G.-D. avanscenei; Sil. -van-sce-] /<fr. avant-scene

avan-scenă f. partea teatrului între cortină și orchestră.

*avanscénă f., pl. e (fr. avant-scène). Partea sceneĭ înaintea decorurilor. Loja de lîngă scenă.

scenă s. f., g.-d. art. scenei; pl. scene

scenă s. f., g.-d. art. scenei; pl. scene

scenă s. f., g.-d. art. scenei; pl. scene

scenă (pr. sce)

scenă, -ne.

avanscenă s. f., g.-d. art. avanscenei; pl. avanscene

avanscenă s. f., g.-d. art. avanscenei; pl. avanscene

avanscenă s. f. → scenă

avanscenă (pr. sce)

avanscenă, -ne.

SCENĂ s. 1. v. decor. 2. v. priveliște. 3. v. teatru. 4. (LIT.) (înv.) perdea, scenetă. (Actul I, ~ a 4-a.) 5. v. dramaturgie. 6. v. episod. 7. v. scandal.

SCENĂ s. 1. decor, (rar) scenărie. (~ reprezintă o pădure.) 2. cadru, peisaj, priveliște, tablou, vedere, (livr.) sit, (înv.) priveală, privire, tabel, (fig.) decor. (O încîntătoare ~ de natură.) 3. teatru. (A părăsit ~ în culmea gloriei.) 4. (LIT.) (înv.) perdea, scenetă. (Actul I, ~ a 4-a.) 5. (LIT.) dramaturgie, teatru. (A îmbogățit ~ românească.) 6. episod, fragment. (O ~ a romanului.) 7. scandal. (I-a făcut o ~.)

AVANSCENĂ s. prosceniu. (~ din teatrul actual.)

AVANSCENĂ s. prosceniu. (~ din teatrul actual.)

scenă (-ne), s. f. – 1. Platformă, estradă. – 2. Scandal, spectacol. Fr. scène. – Der. scenariu, s. n., din it. scenario, cf. fr. scénario; scenetă, s. f., din sp. sainete prin fr. saynète, considerat, din cauza pronunțării, drept der. din fr. scène; scenic, adj., din fr. scénique; scenografie, s. f., din fr. scénographie; înscena, vb. (a pune în scenă), din germ. inszenieren.

SCENĂ (< fr. scène ; it. scena ; lat. scaena ; gr. skene, adăpost, refugiu) 1 Subdiviziune a unui act într-o piesă de teatru marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj de pe scenă ; de schimbarea locului, a timpului acțiunii dramatice. Scenele dintr-o operă dramatică au o întindere oarecum proporțională, subordonate organizării actului. Termenul scenă mai are sensuri multiple ca peisaj, aspect din natură (scene din natură), apostrofă violentă (a face o scenă cuiva), a aranja o reprezentație (a pune în scenă). 2 Ansamblul decorurilor reprezentînd locul unde se desfășoară acțiunea piesei de teatru. 3 Partea mai ridicată, ca un podium, a unei săli de teatru, pe care actorii își interpretează rolurile. În istoria teatrului se cunosc mai multe feluri de scenă: proscenium sau orchestra la antici; scena medievală, în etaje; scena clasică, denumită și à litalienne, din secolul al XVII-XIX-lea; scena circulară (turnantă).

muzică de scenă (engl. incidental music; fr. musique de scène; germ. Bühnenmusik), muzică compusă pentru a însoți anumite momente în reprezentația unei piese de teatru. Spre deosebire de genurile operei* și operetei*, în care muzica deține rolul predominant, în spectacolul teatral ea are importanță secundară; creează doar o atmosferă sau subliniază anumite efecte dramatice. Se poate vorbi pentru prima oară de m. în cea de a doua jumătate a sec. 16, o dată cu nașterea teatrului în Anglia. Reprezentarea unei piese era de neconceput fără câteva cântece sau arii*, fără dansuri*, fără antracte muzicale. Fiecare teatru avea angajați câtiva cântăreți și instrumentiști. Muzica completa și susținea sonor scenele de luptă, vânătorile, banchetele, intrările triumfale. În timpul lui Shakespeare au scris m. compozitori ca R. Johnson, Th. Morley, J. Wilson, iar în sec. 17 Purcell. În Franța, Lully scrie muzică pentru comediile lui Molière, în special suite* de balet* care se cântau între acte. În sec. 18, popularitatea operei aproape suprimă existența m. Ea va fi prezentă în sec. 19 și desigur, în sec. 20. Câteva exemple rămase celebre: Beethoven – „Egmont”; Schubert – „Rosamunda”; Mendelssohn-Bartoldy – „Visul unei nopți de vară”; Schumann – „Manfred”; Bizet – „Arleziana”; Grieg – „Peer Gynt”; Debussy – „Misterul Sf. Sebastian”; Stravinski – „Persephone”. În zilele noastre, m. se interpretează mai rar în sală, recurgându-se la banda magnetică înregistrată*.

All the world’s a stage (engl. „Toată lumea e o scenă”) – vers celebru din Cum vă place de Shakespeare (act. II, sc. 7). Se citează de obicei împreună cu versul următor, care întregește ideea: and all the men and women merely players (și toți oamenii sînt simpli actori). Cu aceste cuvinte, adresate ducelui surghiunit de către Jacques, prietenul rămas credincios, începe vestitul monolog al vîrstelor omului. Shakespeare spune că omul joacă în viață mai multe roluri, iar actele sînt cele șapte vîrste: prunc, școlar, îndrăgostit, soldat, judecător, bătrîn și în sfîrșit, în ultima scenă... prunc din nou! LIT.

a-i face (cuiva) o scenă expr. a aduce (cuiva) imputări violente.