scaĭ m., pl. tot așa (sîrb. čkalj, scaĭ, šcalj, măcriș. Cp. cu sfert, șfert). Numele popular al maĭ multor plante (maĭ ales din familia compuselor), cu frunze ghimpoase și cu semințele adunate la un loc într’un bulb compus din cîrlige saŭ ghimpĭ care se prind de lîna oilor, de haĭne ș.a. (lat. carduus, fr. chardon, de unde și numele stiglețuluĭ, lat. carduélis, fr. chardonneret, ĭar în Olt. scăĭecĭor). Adv. A te ținea scaĭ de (saŭ după) cineva, a te ținea cață, gaĭe, gîrbă, grapă, a nu-l slăbi, a tot umbla după el c’o cerere ș.a. V. acant, albăstriță, brustur, cĭulin, pălămidă.