4 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SAXON, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor (1), referitor la Saxonia ori la saxoni. – Din fr. Saxon.

saxon, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~e / E: fr saxon] 1-2 smf Persoană care aparține populației germane de pe teritoriul aflat între Elba și Rin (Saxonia) sau care este originară de acolo. 3 sm (Lpl) Populație formată din saxoni (1). 4-5 a Care aparține Saxoniei sau saxonilor (1) Si: (înv) saxonic (1-2). 6-7 a Privitor la Saxonia sau la saxoni Si: (înv) saxonic (3-4). 8 a Originar din Saxonia Si: (înv) saxonic (5). 9-10 a (Rar) Sas2 (1-2). 11 sf Ansamblul dialectelor germanice occidentale provenite din vechiul idiom vorbit în Saxonia. 12 sm Câine de vânătoare originar din Saxonia.

SAXON, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a vechii Saxonii sau care era originară de acolo; (la m. pl.) uniune de triburi germane care locuia în vechea Saxonie. 2. Adj. Care aparține vechii Saxonii sau Saxonilor (1), privitor la Saxonia sau la saxoni, originar din Saxonia. – Din fr. saxon.

SAXON, -Ă, saxoni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația majoritară a Saxoniei.

SAXON1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Saxoniei sau este originară din Saxonia. /<fr. saxon

SAXON2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Saxoniei sau populației ei; din Saxonia. /<fr. saxon

saxon a. și m. originar din Saxonia, ce ține de această țară.

* Saxón, -ă s. (lat. Sáxo, Sáxonis, fr. Saxon). Locuitor din Saxonia. Adj. Al saxonilor: dialectu saxon. V. Sas.

ANGLO-SAXON, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații; p. ext. locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în sec. VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.

anglo-saxon, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr anglo-saxon] 1 smp Nume generic al populațiilor germanice care au invadat Anglia în sec. V, întemeind o serie de regate. 2 sm Nume generic al popoarelor de origine engleză răspândite în Marea Britanie, în coloniile engleze și în Statele Unite ale Americii. 3-4 a Care aparține anglo-saxonilor (1-2). 5 sf, a (Șîs Limbă ~ă) Limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în secolele VIII-XII Si: engleza veche.

ANGLO-SAXON, -Ă, anglo-saxoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (și la sg.) persoană care face parte din una dintre aceste populații. 2. Adj. Care aparține anglo-saxonilor (1). ♦ Limbă anglo-saxonă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni în secolele VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.

ANGLO-SAXON, -Ă I. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-VI. II. adj. care aparține anglo-saxonilor. ♦ limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche. (< fr. anglo-saxon)

Anglo-Saxoni pl. Saxoni și Angli cari întemeiară în Britania-Mare cele șapte regate sau Eptarhia (sec. V și VI).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

saxon adj. m., s. m., pl. saxoni; adj. f., s. f. saxo, pl. saxone

saxon adj. m., s. m., pl. saxoni; adj. f., s. f. saxonă, pl. saxone

saxon s. m., adj. m., pl. saxoni; f. sg. saxonă, g.-d. art. saxonei, pl. saxone

anglo-saxon adj. m., s. m., pl. anglo-saxoni; adj. f., s. f. anglo-saxo, pl. anglo-saxone

anglo-saxon adj. m., s. m., pl. anglo-saxoni; adj. f., s. f. anglo-saxonă, pl. anglo-saxone

anglo-saxon s. m., adj. → saxon

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SAXÓNI (< cuv. germ. Sachsen) s. m. pl. Triburi germane, aparținând ramurii apusene, care populau, în sec. 2 terit. dintre gurile Weserului și Elbei, precum și S Pen. Iutlanda; de aici au emigrat spre litoralul Mării Nordului, în direcția estuarului Rinului. Din a doua jumătate a sec. 3 au atacat pe calea mării coastele Galiei, apoi Britannia; în cursul sec. 5-6, împreună cu alte triburi germanice (anglii și iuții) au cucerit și colonizat mare parte din Anglia. S. rămași în reg. Rinului inferior au fost dislocați de franci spre E (a doua jumătate a sec. 5). S. care locuiau la E de Elba au fost supuși și creștinați cu forța în urma a numeroase războaie (772-804) de suveranul franc Carol cel Mare. V. și anglo-saxoni.

SAXONILOR, Ducatul ~, ducat al triburilor saxone din N Germaniei constituit, în condițiile împărțirii Imp. Carolingian, pe terit. Regatului francilor de E (viitoarea Germanie). A avut ca prim titular pe ducele Liudolf (?-866). Henric I Păsărarul, duce al s. (912-936) din familia Liudolfingilor, a devenit rege al Germaniei (din 919), întemeind Dinastia Saxonă de regi (912-1024) și împărați (din 962) ai Germaniei. Cel mai de seamă conducător al acestei formațiuni statale a fost ducele Otto I (936-961), rege al Germaniei, ca Otto I cel Mare (936-973), rege al Italiei (din 1951) și împărat (962-973); el a repurtat o strălucită biruință asupra maghiarilor la Lechfeld (955) și, în urma a numeroase campanii de cuceriri victorioase, a pus bazele unui întins imperiu, numit Sfântul Imperiu Roman; Otto I a delegat, în 961, puterea în ducat markgrafului Hermann Billung, ai cărui urmași au cârmuit aici până în 1106. Încercării regelui german Henric IV de Franconia (1056-1106) de a îngrădi libertățile s. și de a transforma ducatul în domeniu regal, țăranii și seniorii din Saxonia și Thuringia, în frunte cu Otto de Northeim, s-au răsculat (1073-1075); după ce regele a fost constrâns să accepte condițiile răsculaților prin compromisul de la Gerstungen, pe râul Werra (2 febr. 1074), în cele din urmă răscoala a fost înfrântă prin victoria regelui la Homburg (9 iun. 1075). În 1180, după ce puternicul duce Henric III Leul (1142-1180) a fost înfrânt și depus de împăratul Frederic I Barbarossa, Ducatul s. s-a destrămat. Din stăpânirile sale, reg. istorică Ostfalen, sub numele de Ducatul s., a revenit lui Bernhard III (1180-1212) din familia Askaniană. La moartea askanianului Albrecht I (1260), Ducatul s. stăpânit de el s-a împărțit în Saxonia – Lauenburg (ținutul dintre cursul inferior al Waserului și cursul inferior al Elbei, cu centrul în Lanenburg) și Saxonia-Wittenberg (ținutul din partea dreaptă a cursului mijlociu al Elbei, cu centrul în Wittenberg). În 1423, ca răsplată pentru participarea la Războaiele husite, Frederic I cel Viteaz, markgraf de Meissen (ca Frederic IV, din 1407), a primit o mare parte din ducatul s. (Saxonia-Wittenberg), împreună cu titlul de principe-elector (6 ian. 1423). Din ce în ce mai mult, din această vreme, asupra acestei stăpâniri se va fixa denumirea de Saxonia.

Intrare: saxon (adj.)
saxon1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • saxon
  • saxonul
  • saxonu‑
  • saxo
  • saxona
plural
  • saxoni
  • saxonii
  • saxone
  • saxonele
genitiv-dativ singular
  • saxon
  • saxonului
  • saxone
  • saxonei
plural
  • saxoni
  • saxonilor
  • saxone
  • saxonelor
vocativ singular
plural
Intrare: saxon (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • saxon
  • saxonul
  • saxonu‑
plural
  • saxoni
  • saxonii
genitiv-dativ singular
  • saxon
  • saxonului
plural
  • saxoni
  • saxonilor
vocativ singular
  • saxonule
plural
  • saxonilor
Intrare: anglo-saxon (adj.)
anglo-saxon1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anglo-saxon
  • anglo-saxonul
  • anglo-saxon
  • anglo-saxonul
plural
  • anglo-saxoni
  • anglo-saxonii
  • anglo-saxoni
  • anglo-saxonii
genitiv-dativ singular
  • anglo-saxon
  • anglo-saxonului
  • anglo-saxon
  • anglo-saxonului
plural
  • anglo-saxoni
  • anglo-saxonilor
  • anglo-saxoni
  • anglo-saxonilor
vocativ singular
plural
Intrare: anglo-saxon (s.m.)
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anglo-saxon
  • anglo-saxonul
plural
  • anglo-saxoni
  • anglo-saxonii
genitiv-dativ singular
  • anglo-saxon
  • anglo-saxonului
plural
  • anglo-saxoni
  • anglo-saxonilor
vocativ singular
  • anglo-saxonule
plural
  • anglo-saxonilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

saxon, saxoadjectiv

  • 1. Care aparține vechii Saxonii sau saxonilor, referitor la Saxonia ori la saxoni. DEX '09
etimologie:

saxon, saxonisubstantiv masculin
saxo, saxonesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care făcea parte din triburile germanice stabilite în vechea Saxonie sau era originară de acolo. DEX '09 DLRLC
etimologie:

anglo-saxon, anglo-saxonadjectiv

etimologie:

anglo-saxon, anglo-saxonisubstantiv masculin
anglo-saxonă, anglo-saxonesubstantiv feminin

  • 1. (la) plural Populații germanice care au ocupat Insulele Britanice în secolele V-VI. DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.1. (la) singular Persoană care face parte din una dintre aceste populații. DEX '09
      • 1.1.1. prin extensiune Locuitor de origine engleză din Commonwealth sau din SUA. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic