7 intrări

Articole pe această temă:

102 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, folosită în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), folosit, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

sare sf [At: CORESI, EV. 411 / Pl: (reg) săruri, (înv) sări, sărure, sari / E: ml sal, salis] 1 (Șîs ~ de bucătărie, ~ de bucate) Substanță chimică naturală alcătuită din clor și sodiu, care se prezintă sub formă de cristale cubice incolore, solubile în apă, cu gust specific, extrasă din saline sau din apele marine ori lacustre și folosită la condimentarea și la conservarea alimentelor, ca materie primă pentru fabricarea produselor clorosodice (soda caustică, acidul clorhidric, clorul) etc. Si: clorură de sodiu. 2 (Spc) Sare (1) gemă. 3 Drob de sare (1) gemă. 4 (Îs) ~ și piper Numele unor stofe a căror țesătură, în două culori, dă impresia unui amestec de cristale de sare (1) cu boabe de piper (1) pisat. 5 (Îlav; construit cu verbe ca „a pune”, „a fi” etc.) La ~ În saramură (1). 6 (Îal; construit cu verbe ca „a trimite”, „a aduce” etc.) La muncă silnică în saline. 7 (Îlv) A da (sau a pune) ~ A săra (1). 8-9 (Îlv) A pune (ceva) la ~ A saramura (1, 3). 10 (Rar; îe) ~a și marea Lume foarte multă. 11 (Reg; îe) A (nu)-i fi cuiva de ceva sau a (nu)-i veni cuiva să facă ceva cum (nu) îi este câinelui a linge ~ A nu avea chef de (a face) un lucru (necesar). 12 (Îe) A fi ca ~a-n bucate A fi potrivit, adecvat. 13 (Îe) A-i fi (sau, reg, a-i avea, a-i sta etc.) cuiva (drag) ca ~a-n ochi A-i fi cuiva antipatic, nesuferit. 14 (Îe) A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și cu ~ A primi pe cineva cu mare cinste. 15 (Îe) A pune (sau a turna) ~ pe rană A provoca (cuiva) o durere sufletească sau iritare, reactualizând o problemă delicată, insistând asupra ei etc. 16 (Îe) A-i pune (sau parcă i-a pus) ~ pe coadă Se spune despre cineva care s-a (ori a fost) enervat. 17 (Îe) A se amesteca în toate ca ~a-n bucate A se amesteca în numeroase probleme, treburi etc. care nu îl privesc. 18 (Îs) ~a pământului (sau, rar, a lumii, a poporului etc.) Element esențial (al unei comunități sociale). 19 (Îae) Ceea ce este mai prețios. 20 (Reg; îe) A(-i) fi cu mâna (sau mâinile) de ~ A avea ghinion. 21 (Reg; îc) ~a-caprei Specie de lichen (Cladomia rangiferian). 22 (Fig) Finețe spirituală. 23 (Fig) Farmec (7). 24 (Fig) Haz (3). 25 (Adesea urmat de determinări care indică felul, natura) Compus chimic rezultat de obicei din reacția dintre un acid și o bază. 26 (Îs) ~ amară (sau de Seidlitz) Sare (25) de magneziu a acidului sulfuric, sub formă de praf alb, cristalizat, solubil în apă, care se întrebuințează în industrie și în medicină (ca purgativ) Si: sulfat de magneziu. 27 (Îs) ~ de lămâie Acid citric Si: săricică (5) de lămâie. 28 (Îs) ~ de măcriș Substanță chimică rezultată prin combinarea moleculară a acidului oxalic cu oxalatul acid de potasiu, sub formă de cristale mărunte, folosită ca decolorant în industria textilă. 29 (Reg; îs) ~ acră (sau amară) Alaun (de aluminiu și de potasiu). 30 (Pop; îs) ~a pisicii (sau mâței) (Sulfură de) antimoniu. 31 (Înv; îs) ~ de cenușă (sau de leșie) Carbonat de potasiu. 32 (Înv; îs) ~ de prunel(ă) Azotat de potasiu lichid. 33 (Spc; mpl; de obicei urmat de determinări care arată felul) Nume dat unor substanțe folosite pentru a parfuma apa de baie și în scopuri curative. 34 (Lpl) Nume dat unor substanțe (volatile) cu miros puternic (pe bază de fenol, camfor etc.), întrebuințate (în trecut) pentru trezirea din leșin ori pentru prevenirea acestuia.

SÁRE, (2, 4) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, sfărâmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentație și este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc.; clorură de sodiu. ◊ Expr. Sarea pământului = ceea ce este mai de preț, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea și marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva să facă ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (să facă) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a ieși înaintea cuiva) cu pâine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanță chimică formată de obicei prin reacția unui acid cu o bază. 3. (În sintagmele) Sare amară = substanță chimică sub formă de praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămâie = acid citric; săricică. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuințat, în trecut, pentru trezirea din leșin. – Lat. sal, salis.

SÁRE, (2) săruri, s. f. 1. Substanță cristalină, fărîmicioasă, solubilă în apă și cu gust specific, care constituie un condiment de bază în alimentația oamenilor; clorură de sodiu. A fost odată un moș și o babă. Ei erau săraci... Cînd mălai aveau, n-aveau sare; cînd aveau sare și mălai, n-aveau legumă. ISPIRESCU, L. 313. Mama v-aduce vouă... Drob de sare în spinare. CREANGĂ, P. 20. Cel mai departe drum Făceam la iarmaroace, cînd sare-mi cumpăram. NEGRUZZI, S. II 249. ◊ (În proverbe și zicători) Nimeni nu-ți pune sare-n mămăligă. Nu e meșteșug a găti mîncare, ci e meșteșug a o potrivi din sare. Sarea-i bună la fiertură, însă nu peste măsură. Sarea nu e bună în toate bucatele. Cine are sare multă pune și în chiseliță. Trebuie să mănînci un car de sare cu cineva ca să-l poți cunoaște.Expr. Sarea pămîntului = reprezentanții de frunte, de bază ai unei societăți sau ai unui grup social. Cei mulți cari robotesc sînt sarea pămîntului. SADOVEANU, N. P. 11. Marea cu sarea sau sarea și marea = a) cantitate foarte mare, lucru imposibil de obținut, de realizat. Dați-ne doi-trei leișori... Că doar nu-i marea Cu sarea. TEODORESCU, P. P. 156; b) (neobișnuit) mulțime imensă. Însoțisem pe tatăl-meu la băile de la Balta-Albă, unde se adunase în acel an sarea și marea. ODOBESCU, S. III 21. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau a-i sta (cuiva) ca sarea în ochi = a-i fi cuiva nesuferit. Neveste-sei îi stau acești copilași ca sarea-n ochi. Nu era dimineață, nu era seară, nu era clipă... să nu-i amărască. ISPIRESCU, L. 333. Fetele împăratului însă priveau la verișor cum privește cînele pe mîță și li era drag ca sarea-h ochi. CREANGĂ, P. 231. A nu-i fi cuiva de ceva cum nu-i este cîinelui a linge sare = a nu-i veni cuiva să facă un lucru, a nu dori de loc, a nu avea nicidecum poftă. Fie vorba între noi, nu ne era a învăța cum nu-i e cînelui a linge sare. CREANGĂ, A. 110. A face (pe cineva) cu sare și piper = a mustra rău pe cineva; a face cu ou și cu oțet. A nu avea sare de mămăligă = a fi foarte sărac. Cu mîna de sare = fără noroc. Cîte flori pe iaz în sus, Toate cu mîndra le-am pus... Le-am pus cu mîna de sare Și nici una nu răsare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. (Familiar) A pune (cuiva sau la ceva) sare pe coadă, se zice despre cineva care a plecat și care nu mai poate fi prins sau despre ceva care a fost luat și nu mai poate fi găsit. ◊ (În corelație cu pîine, ca expresie a alimentului strict necesar pentru viață) Fără pită, fără sare, Numai cu pușca-n spinare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 317. Decît mămăligă cu unt Și să mă uit la pămînt, Mai bine pîine cu sare Și să mă uit la soare.Expr. A nu mai mînca pîine și sare (cu cineva) v. mînca. A mînca pîinea și sarea cuiva = a se hrăni la masa cuiva, a se bucura de ospitalitatea, de îngrijirea cuiva. Că la el am fost băgat... Pîine, sare i-am mîncat. TEODORESCU, P. P. 547. (Cu altă construcție) Că sfîntă e vorba bătrînilor noștri: adu-ți aminte de pîinea și sarea care ai mîncat la mine. ȚICHINDEAL, F. 153. A primi pe cineva (sau a ieși înainte cuiva) cu pîine și sare = a primi pe cineva cu deosebită cinste. ◊ Sare gemă (sau fosilă) sau (popular) sare bulgăr (mare sau vînătă) = sare de bucătărie cristalizată, extrasă din mine. Se scurge sucul într-o căldare și se împietrește cu 2 părți calacan și o parte sare mare. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 150. (Regional) Sare huscă = sare extrasă din apele sărate, prin evaporare. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. Anecdotă fără sare.Expr. Sare atică v. atic. ♦ Muncă silnică în saline. Toate faptele astea încîlcite au fost descurcate de judecători, și tîlharii au fost trimiși la sare. PAS, Z. I 162. 2. Substanță chimică în care unul sau mai mulți atomi de hidrogen din molecula unui acid sînt înlocuiți cu atomi de metale. ◊ Sare acidă = sare în care numai o parte dintre atomii de hidrogen din molecula unui acid sînt înlocuiți cu atomi de metale. Sare neutră = sare în care toți atomii de hidrogen din molecula unui acid sînt înlocuiți cu atomi de metale. Sare amară = substanță chimică sub forma unui praf alb, întrebuințată în medicină ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lămîie = substanță chimică cristalizată, folosită în bucătărie drept condiment, (Mold.) săricică; acid tartric. Sare de aur = substanță întrebuințată la băile galvanice de aurire, la pictura pe sticlă și pe porțelan etc. ♦ (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu, o sare de aur și substanțe puternic mirositoare (fenol, camfor, ulei de levănțică etc.), întrebuințat odinioară pentru trezirea din leșin.

SÁRE săruri f. 1) Substanță albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust specific, întrebuințată în alimentație drept condiment și în industrie; clorură de sodiu. ~ de bucătărie.~ gemă clorură naturală de sodiu. ~ de mare sare obținută prin evaporare din apa de mare. ~ea pământului ceea ce este mai de preț, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea în ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coadă a nu putea pedepsi pe cineva, deși s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mămăligă a fi foarte sărac. ~ea-i bună în fiertură, însă nu peste măsură un lucru este util când este folosit la locul lui și în mod cumpătat. 2) fig. Finețe de spirit. 3) Compus chimic format din reacția unui acid cu o bază. ◊ ~ amară praf alb, cristalin, întrebuințat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lămâie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, întrebuințat la fabricarea chibriturilor și în pirotehnică. [G.-D. sării] /<lat. sal, salis

sare f. 1. substanță dură și friabilă, solubilă în apă, de un gust înțepător, servind de condiment: sarea de bucate e o clorură de sodiu; sarea amară, sulfat de magnezie; sare gemă, cea cristalizată și scoasă din mine; sare de lămâie, acid extras din zeamă de lămâie; sarea pisicii, antimoniu; 2. substanță formată prin combinarea unui acid cu o bază: săruri chimice; 3. fig. fineță și delicateță: sare atică. [Lat. SALE = SAL].

sáre f., pl. sărĭ, sărurĭ (lat. sal și sale, vgr. sals, vsl. solĭ; it. sale, fr. sel, pv. sp. pg. sal. V. solniță). O substanță cristalizată care se află în marĭ zăcăminte în pămînt saŭ se obține din apa marină și care e principalul condiment în bucătărie. Fig. Spirit, fineță, calitatea de a plăcea: o vorbă plină de sare. Chim. compus care rezultă din înlocuirea idrogenului unuĭ acid pintr’un metal: turnînd acid sulfuric peste fer, feru se combină cu sulfu, și formează o sare de sulf numită „sulfat de fer”, iar idrogenu dispare în aer. Pl. Sărurĭ volatile care, respirate, îĭ deșteaptă pe ceĭ leșinațĭ. Sare amară, sulfat de magnezie. Sare gemă, sare cristalizată pură scoasă din salină. Pop. Sare (saŭ săricică) de lămîĭe, acid citric cristalizat. Pop. Sarea pisiciĭ, stibiu. Sarea de bucătărie, numită în chimie clorură de sodiŭ, se află în abundanță în natură în marĭ zăcăminte de pămînt (une-orĭ amestecată cu argilă). În soluțĭune cu apa măriĭ (25-26 de grame la litru). Celebre saline sînt: Wielickza (Galiția), Strassfurth (Prusia), Dax (Francia), Cardona (Spania). Uĭoara, Tîrgu Ocnei Vrancea, Slănicu din Prahova și Ocnele Marĭ (România). Sarea din apa măriĭ se obține făcînd să se evaporeze apa marină aruncată pe niște legăturĭ de ramurĭ (cum se face în Francĭa pe malurile Bretaniiĭ, Vendeiĭ și Languedoculuĭ). – Sarea e solidă, incoloră, transparentă și sărată, adică provoacă setea, fiind-că e foarte solubilă în apă, și decĭ se combină cu apa din corp. Ĭa e foarte întrebuințată la bucate, maĭ ales la cele de carne, fiind-că le dă un gust maĭ bun și le apără de putrezire. Se topește la 772 de grade. Se cristalizează în cuburĭ. Constitue principala materie primă a sodiuluĭ, cloruluĭ, aciduluĭ clorhidric, sulfatuluĭ și carbonatuluĭ de sodiŭ și altora. Pisată și amestecată cu gheață, produce frig, și de aceĭa de întrebuințează la făcut înghețată.

SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare.

SĂRÁ, sărez, vb. I. Tranz. A pune sau a presăra sare în alimente sau în mâncăruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. și refl. A da sau a căpăta un gust (mai) sărat. [Prez. ind. și: sar] – Lat. salare.

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.

săra [At: ANON. CAR. / Pzi: ~rez și (reg) sar, săr / E: ml salare] 1 (Fșa; c. i. alimente) A presăra sare pentru a potrivi gustul Si: (reg) a sărui. 2 vt (Îe) A-și ~ inima (sau sufletul) A simți o satisfacție deosebită (în urma unei răzbunări). 3 (Reg; îe) A-și ~ sufletul cu ceva A face un rău cuiva. 4 (Reg; îae) A avea pe cineva pe conștiință. 5 (C. i. alimente) A adăuga, a pune sare pentru a conserva. 6 (Pex) A conserva prin adăugare de sare. 7 (Reg; îe) A ~ (pe cinva) să nu se împută A bate rău pe cineva. 8 (Fșa) A da , a conferi (sau a căpăta) un gust (mai) sărat. 9 (Reg; fig; c. i. oameni) A ofensa (cu vorba) Si: a certa, a dojeni, a jigni.

sări2 vi [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 457/2 / Pzi: 1: sar și săr, (pop) sai, săi, (reg) ser, sar; 2 sari și (pop) sai, sări, săi, (reg) seri, sei; 3 (pop) saie, (reg) săre; 4 (reg) im, serim; 5 (reg) iți, seriți; 6: (pop) săr, (reg) ser, sar / Cj: (pop) să săr, (reg) să sau, 3 să saie / Imt: 2 (pop) sai, sări, săi, (reg) seri; 5 sărizi / E: ml salire] 1 vi (D. ființe) A se desprinde brusc de la pământ (sau de pe un punct de sprijin) avântându-se în sus și a reveni în același loc sau a se deplasa (puțin) (de obicei repetând mișcarea) Si: a sălta (1). 2 vi (Reg; îe) A ~ într-un călcâi A fi vrednic, iute la treabă. 3 vi (Pop) A dansa (1). 4 vt (Pop; d. animale mascule, mai ales d. cai) A efectua monta Si: a fecunda. 5 vi (De obicei urmat de determinări care indică punctul de plecare sau direcția, locul în care se face acțiunea) A se deplasa prin salt2 de sus în jos, de jos în sus sau pe o traiectorie curbă (spre a se plasa undeva). 6 vi (Îe) A ~ din lac în puț A intra dintr-o nenorocire în alta, a scăpa ori a fugi de un caz și a da de altul și mai mare. 7 vi (Rar; îe) A ~ în pod A fi foarte bucuros, fericit. 8 vi (Fig) (Adesea urmat de determinarea „de la una la alta”) A trece brusc, în cursul unei expuneri, de la o idee la alta. 9 vi (Pgn) A sălta (13). 10 vi (Fig; d. puls, temperatură) A înregistra brusc valori ridicate. 11 vi (Reg; pan; d.soare) A răsări1. 12 vit A trece printr-o săritură sau prin escaladare peste un obstacol sau peste ceva care se înterpune Vz escalada. 13 vi (Îe) A ~ peste cal A exagera în manifestările, în acțiunile sale. 14 vt (Pop; îe) A ~ groapa A scăpa (cu greutate) de moarte sau de o boală extrem de gravă. 15 vt (Pfm; îe) A ~ pârleazul A avea purtări ușuratice, imorale. 16-17 vit (Pop; îe) A ~ garduri (ori gardul sau vi peste garduri) A umbla după sau a avea aventuri amoroase. 18 vt (Îc) Sare-garduri Persoana care umblă după sau are aventuri amoroase. 19 vt (Fig; c. i. elemente ale unui ansamblu) A lăsa la o parte (involuntar sau conștient), a trece cu vederea. 20 vi (Olt; Mun) A depăși o anumită cantitate, o anumită greutate, un anumit volum, o anumită dimensiune etc. (considerate ca etalon). 21 vi (Mun) A cere să dea mai mult decât prețul oferit (de cumpărător). 22 vi (De obicei udp „în”, „din”, „de la”, „de pe”) A se ridica brusc de undeva. 23 vi (D. vânat) A ieși brusc (și în salturi2) din culcuș, din ascunzătoare etc. când e stârnit de vânător sau de câine. 24 vi (De obicei udp „din”) A se trezi brusc din somn sau dintr-o stare de somnolență, de visare, de apatie, de neatenție etc. 25 vi (De obicei udp „din”) A tresări din cauza unei emoții puternice și neașteptate. 26 vt (Fig; fam; d. somn, lene) A dispărea. 27 vi (D. obiecte sau părți de obiecte) A se deplasa brusc în sus sau mai sus, de sus în jos, de obicei sub impulsul unei forțe exterioare. 28 vi (Îe) A ~ în aer A se preface în bucăți (în urma unei explozii). 29 vi (Îae) A se desființa. 30 vi (Îe) A ~ în țăndări A se sparge sau a se rupe în mai multe fragmente ca urmare a unei solicitări violente exterioare. 31 vi (Îe) Plânge (sau râde) de sare cămașa de pe el Plânge (sau râde) foarte tare, în hohote. 32 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „din”; și prin lărgirea sensului) A se deplasa, a ieși, a cădea etc. (brusc) din locul în care se află sub acțiunea unor forțe exterioare. 33 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „din”; și prin lărgirea sensului) A-și schimba brusc poziția datorită unei forțe exterioare. 34 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „din”; și prin lărgirea sensului) A se desprinde în mod brusc, neașteptat etc. de... datorită unei forțe exterioare. 35 vi (Îe) A(-i) ~ inima (din loc) A simți în mod brusc o mare frică sau o emoție intensă. 36 vi (Îe) A-și ~ din minți (sau, popular, din fire ori, reg, din urmă) A se comporta ca un nebun Si: a înnebuni. 37 vi (Fam; îe) A-i ~ (cuiva) țandăra (de-a-ndoaselea sau așchia, țâfna, muștarul, bâzdâcul, arțagul) A se enerva. 38 vi (Fam; îe) A-și ~ din țâțâni (sau din balamale, din nituri) ori (reg) a ~ de pe țăncuș A nu mai avea răbdare, a nu mai putea suporta, a-și pierde cumpătul Si: a se enerva. 39 vi (Reg; îe) A-i ~ cheful A se supăra (15). 40 vi (Îac) A-i trece timpul potrivit, favorabil, optim. 41-42 vir (Fam; fig) A înnebuni. 43 vt (Reg; c. i. membre ale corpului) A-și luxa. 44 vt (Înv; d. focuri, incendii) A se extinde. 45 vi A se repezi să facă ceva. 46 vi A interveni prompt, grabnic într-o acțiune. 47 s (Reg; îc) Sai că-l înghit Papanaș. 48 vi (Îe) A-i ~ (cineva) înainte A alerga în întâmpinarea cuiva cu mare grabă. 49 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (de sau, asr, în) gât A îmbrățișa pe cineva (cuprinzându-l cu brațele pe după gât). 50 vi (Îae; pex) A arăta cuiva o dragoste exagerată sau impudică, senzuală. 51 vi (Spc) A interveni grabnic, prompt pentru a ajuta pe cineva. 52 vi (Spc) A interveni într-o discuție sau a începe discuția brusc, neașteptat sau nedorit. 53 vi (Îe) A ~ cu gura (mare) sau cu vorba la (sau pe) cineva (sau asupra cuiva) A face cuiva reproșuri în mod vehement, cu tonul ridicat. 54 vi (Spc; adesea udp „asupra”, „la”, „pe” etc.) A se repezi la cineva cu dușmănie, cu agresivitate Si: a se năpusti. 55 vi (Îe) A ~ în capul cuiva sau a-i ~ cuiva în cap A se repezi la cineva cu vorbe aspre, violente, critice etc. 56 vi (Reg; îe) A ~ în coada cucoanei A se obrăznici. 57 vi A apărea pe neașteptate, brusc (în salturi2 ). 58 vi (Îe) A(-i) ~ în ochi A(-i) apărea cu evidență. 59 vi (Rar; îae) A se distinge (în mod șocant) Si: a se evidenția. 60 vi (D. elemente de același fel) A se împrăștia brusc (și neîntrerupt) în toate părțile. 61 vi (Pex; d. lichide) A ieși cu presiune printr-o crăpătură, o tăietură, o deschizătură etc. Si: a țâșni.

sări1 ssp [At: PAȘCA. GL / E: mg szer] (Trs; îlav) De-atâtea ~ De atâtea ori Si: adesea. corectată

sări3 v [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 105 / Pzi: ~resc / E: ns cf sără] (Trs) A batjocori.

șar4, ~ă a [At: H XVIII, 267 / Pl: ~i, ~e / E: srb šaren, šara] (Ban; d. animale) Pestriț.

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal = a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”). A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire.

SARE-GÁRDURI s. m. Om care umblă după femei; afemeiat, muieratic. Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri? ALECSANDRI, T. I 358.

SĂRÁ, sărez și sar, vb. I. Tranz. A pune sare, a presăra sare pe alimente sau mîncări, cu scopul de a le da un gust bun sau de a le conserva. Domnul colonel își săra laptele. DUMITRIU, N. 186. Au început a bate laptele pînă ce s-au ales untul, care l-au spălat și l-au sărat. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A-și săra inima = a simți o satisfacție în urma unei răzbunări sau a înfrîngerii unui adversar. ◊ Refl. pas. Eu ț-am zis aseară Să vezi oul cum se sară. NEGRUZZI, S. I 5.

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pămînt avîntîndu-se în sus printr-o mișcare bruscă și a reveni în același loc (adesea ca o manifestare de bucurie, de exuberanță); a sălta. [Copiii] rîd și sar într-un picior, Se-nvîrtesc și țipă-ntr-una Mai cu zor. COȘBUC, P. I 226. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Îmi vine să sar, Să joc ca nebunii. ALECSANDRI, T. 202. ♦ A dansa, a țopăi; a zburda. Cellalt cîine, o corcitură de șase luni, care sărea pe la spatele babei. REBREANU, R. I 147. Nu-i de vină, dacă [oile] au sărit toată ziua ca mieii primăvara. SBIERA, P. 8. Să sărim în hop și-n trop, Că e ziua de uncrop. ALECSANDRI, P. P. 384. Ursul sare de nevoie. ◊ (Tranz., în expr.) A sări tontoroiul (sau drăgaica) = a fi neastîmpărat. Dar unde fu pomana aia, ca să stea la un loc? Sărea și el tontoroiul, fără să vrea. ISPIRESCU, L. 237. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc într-altul prin salt. Un cucoș sări pe zăplazul de scînduri. SADOVEANU, O. I 344. Sărea din bolovan în bolovan și din colț în colț. ISPIRESCU, L. 56. Pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Deplasarea are direcția de sus în jos) Irinel sări ușor din trăsură. DELAVRANCEA, H. T. 69. ◊ Expr. A sări din lac în puț = a ajunge din rău în mai rău, a scăpa dintr-o primejdie căzînd în alta mai mare. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine. Sare din lac în puț. PANN, P. V. III 105. ◊ (Deplasarea prin salturi constituie mersul obișnuit al unor ființe) Văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui. ISPIRESCU, L. 184. Vornicel e-un grierel, Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. I 87. ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. Și-i sări deodată gîndul la vițel: N-a lăsat în uger lapte pentru el. COȘBUC, P. I 248. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. Sări ca o pisică de ușure peste prag. ISPIRESCU, L. 30. Eu am sărit peste uluci prin fundul curții. CARAGIALE, O. I 56. Fata babei sărea iute peste pîrlaz. CREANGĂ, P. 284. Peste gardul mititel, sare și-un cățel.Expr. A sări peste cal = a trece de țintă; a exagera. Simțea că greșește undeva, că «sare peste cal», dar socotea de datoria lui să-și arate gîndul pînă la capăt. GALAN, B. I 36. ◊ (Gimnastică și sport) Atletul a sărit 1,80 m în înălțime.Tranz. Căpitanul Cozmuță a sărit din doi pași cele patru trepte. SADOVEANU, N. P. 187. A fost odată, cînd a fost... pe cînd puricele sărea dintr-o săritură muntele. ȘEZ. I 97. Zid de piatră nalt sărea. Și sărind așa zicea... ALECSANDRI, P. P. 91. Cine sare multe trepte deodată, își frînge gîtul. Capra sare masa și iada sare casa v. capră.Expr. A sări garduri sau (intranz.) peste garduri = a umbla după aventuri amoroase. Apoi doar eu nu-s de-acelea de cari crede el: n-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. Bree!... ce berbantlîc!... Îmi ia fata, îi mănîncă zestrea și sare garduri. ALECSANDRI, T. III 1278. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. Așa... ba nu... Am sărit o slovă. DELAVRANCEA, O. II 189. 4. A se ridica brusc (și a porni) de undeva. [Ursilă] deodată sare mînios din birlog. CREANGĂ, P. 53. Bine-ai venit, Făt-Frumos, zise ea sărind de la fereastră. EMINESCU, L. P. 179. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva). Minodora se cuibărise pe un scăunel, jos, gaia să sară de cîte ori trebuia ceva. SADOVEANU, B. 58. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. Zice cel mai mare: săriți și deschideți ușa, că vine mama. CREANGĂ, P. 22. Să sărim, voinici, la treabă. ALECSANDRI, O. 66. ◊ Expr. A sări cu gura = a interveni brusc cu vorba. Moș Ioan Roată sare cu gura: Aveți bunătatea de vorbiți mai moldovenește, cucoane. CREANGĂ, a. 155. (Eliptic) Și boierul sări și zise și el... ISPIRESCU, L. 69. A sări cu gura la (sau pe) cineva = a cicăli pe cineva, a-i face observații, reproșuri; a lua la rost. Sare cu gura pe Avendrea, natantolul de Gîngu. STANCU, D. 252. Preutul... au început a-l cîrti și a sări cu gura la dînsul. SBIERA, P. 266. A-i sări (cuiva) de (sau, rar, în) gît = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; fig. a arăta cuiva dragoste (adesea în mod exagerat). Îți venea să crezi că, dacă peste un ceas nu-ți va sări de gît, dar pentru a doua zi... te puteai aștepta negreșit la așa ceva. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît? ALECSANDRI, T. 195. A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întîmpinarea cuiva. Ea-i sări înainte, întinzîndu-i mîna de departe. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. Sorioara... îndată i-au sărit înainte. SBIERA, P. 53. Crîșmărița, cum ne-a văzut, pe loc ne-a sărit înainte. CREANGĂ, A. 96. ♦ A-i veni cuiva în ajutor, a interveni grabnic pentru a ajuta pe cineva. Avea impresia că cineva a sărit pentru el, să-l sprijine, să-l ajute. SAHIA, N. 81. Sări îndată în ajutorul lui Luca. REBREANU, R. I 132. Pîn-or sări oamenii de la nuntă... casa are să se topească. CREANGĂ, P. 175. Prieten bun pentru prieten sare.Săriți! = strigăt desperat de ajutor. Nu-i lăsați! Săriți!... Dar nu sărea nimeni. REBREANU, I. 39. Săriți, flăcăi! Unde-s voinicii mei? NEGRUZZI, S. I 161. Săriți, frați, Nu mă lăsați! TEODORESCU, P. P. 280. ♦ (De obicei cu determinări introduse prin prep. «la», «asupra» sau «pe») A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. Pricop sări la el cu pumnul ridicat. DUMITRIU, P. F. 55. Se răscolesc și cîinii De prin curți și sar la ei. COȘBUC, P. I 227. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva, a lua la rost. Eu, în cap cum să nu-ți sar, Dacă ești un ulițar! MARIAN, S. 4. 5. A apărea, a se ivi pe neașteptate; a răsări. Acolo trebuie să ne sară vrun iepure de prin ogoarele nestrînse. SADOVEANU, O. VIII 159. Iaca mă! da aista de unde-o sărit cu poeziile lui? ALECSANDRI, T. 564. Nu știi de unde sare iepurele v. iepure.Expr. A sări în ochi = a fi evident. 6. (Mai ales determinat prin «în sus», «în picioare») A se scula, a se ridica în sus printr-un salt brusc. Sărise îngrozit de pe divan și se uita năuc la el. SADOVEANU, O. I 436. Atunci au sărit Pepelea, care ațipise puțin, drept în picioare. SBIERA, P. 2. Oamenii săriră arși în sus. SANDU-ALDEA, U. P. 48. Nurorile atunci sar arse în picioare. CREANGĂ, P. 11. ◊ Expr. A-și sări din minți (sau din fire) = a-și pierde mințile, a se țicni. Din pricina năcazurilor uneori parcă își sare din fire. SADOVEANU, O. VIII 38. Dar lanțul diavolesc astfel se înnoda pe sufletul celui ce rîvnise procopseala necurată, că acesta își sărea din minți. GALACTION, O. I 44. A-și sări din țîțîni (sau din balamale) = a-și pierde răbdarea, a se mînia. Nu vă vine a crede că mi-am sărit din balamale. PREDA. Î. 11. II. (Despre lucruri) 1. A se ridica brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe din afară. Așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele pe care le stîrneam... cît mine de sus. CREANGĂ, A. 67. Ele (=izvoarele) sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace. EMINESCU, O. I 85. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). Podul a sărit în aer. Plînge de sare cămașa de pe el = plînge foarte tare. [Smărăndița] plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4 ♦ (Despre obiecte elastice) A se ridica în sus în urma unei lovituri. Mingea sare. 2. (Mai ales cu determinări locale, introduse prin prep. «din» sau «de la») A se mișca, a-și schimba brusc poziția; a se desprinde, a ieși brusc din locul în care a fost fixat. Măi Michiduță, cînd oi chiui eu... au să-ți sară creierii din cap. CREANGĂ, P. 54. Cu zgomot sare poarta din vechii ei ușori. EMINESCU, O. I 93. Sare ivărul la ușă. id. ib. 155. Așchia nu sare departe de trunchi (= copiii seamănă cu părinții; se spune mai ales cînd e vorba de defectele lor). ◊ Expr. A-i sărí (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. Cînd spunea cîte una, ori te țineai cu mîna de inimă, rîzînd, ori te făcea să-ți sară inima din loc, de frică. CREANGĂ, P. 120. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa, Inima din loc îmi sare, Cînd aud că sună cleampa... Este ea. EMINESCU, O. I 106. Cînd el o zărea, Inima-i sărea. ALECSANDRI, P. P. 188. A-i sări (cuiva) țandăra (țîfna sau muștarul) = a se înfuria, a se mînia. Atît i-a trebuit bunicii s-audă – că spune bunicul că vrea să moară... I-a sărit țîfna. STANCU, D. 251. Baba se opri în mijlocul ogrăzii, ascultă o bucată, dar de la o vreme îi sări țandăra. DUNĂREANU, CH. 73. [Lui Pupăză] îi era sărită țandăra, și cînd îi sărea lui țandăra, era sărită și pace bună. SLAVICI, O. I 228. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și jurăminte) Ba mă prind, să-mi sară ochii! CONTEMPORANUL, I 405. Duducuță, să-mi sară ochișorii dacă se află alt om mai fericit decît supusă sluga matale. ALECSANDRI, T. I 55. ♦ A țîșni. Din fierul înroșit sar scîntei.Ca flacăra ce sare deodată, – ca izvorul Ce sparge stîncă tare, așa învinge dorul. EFTIMIU, C. 28. Sîngele din ea sărea. ȘEZ. I 14. 3. (Regional, despre animale, mai ales despre armăsar) A îndeplini actul împreunării sexuale. – Prez. ind. și: (regional și popular) sai (CREANGĂ, P. 215, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434), săr (DUMITRIU, B. F. 27, STANCU, D. 297, VĂCĂRESCU, P. 216).

A SĂRÍ sar 1. intranz. 1) (despre ființe, lucruri) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcție (în sus, în jos, înainte, înapoi, în stânga, în dreapta); a sălta. ◊ ~ peste cal a îngroșa lucrurile; a exagera. ~ cu gura a) a se amesteca (nepoftit) în vorbă; b) a ocărî; a batjocori. A-i ~ cuiva în gât a) a se repezi la cineva pentru a-l îmbrățișa; b) a manifesta dragoste (exagerată) pentru cineva. A-i ~ cuiva înainte a se repezi în întâmpinarea cuiva. Surcica nu sare departe de trunchi se spune despre copii care seamănă, mai ales prin unele apucături, cu părinții. 2) A veni în grabă (pentru a acorda ajutor). ◊ Săriți! Ajutor! 3) A se repezi cu scop agresiv; a se arunca; a ataca. ~ la bătaie.~ în capul cuiva (sau a-i ~ cuiva în cap) a se năpusti asupra cuiva cu vorbe de ocară; a-i face cuiva scandal. 4) A apărea pe neașteptate; a răsări ca din pământ. ◊ ~ în ochi a fi foarte evident. 5) (despre obiecte prinse de ceva) A se desprinde brusc (din locul pe care îl ocupă); a-și schimba momentan poziția; a se detașa brusc. Ușa ~t din țâțâni.A-i ~ cuiva inima (din loc) a fi cuprins de o emoție puternică. A-i ~ cuiva țandăra a se înfuria. A-i ~ cuiva ochii (din cap) se spune când cineva simte o durere fizică acută, când mușcă ceva foarte iute, acru etc. Să-mi sară ochii (din cap)! pe cuvânt de cinste! ~ în aer a exploda. Plânge de sare cămașa de pe el se spune despre cineva, care plânge foarte tare. A-și ~ din minți (sau fire) a) a-și ieși din minți; a se sminti; b) a se mânia peste măsură. A-și ~ din țâțâni (sau din balamale) a-și pierde răbdarea; a nu mai putea suporta ceva. 6) A se juca zburdând. 2. tranz. 1) A traversa printr-un salt. ~ șanțul. 2) A trece cu vederea (voit sau din greșeală). ~ un alineat. /<lat. salire

antimoniu n. metal alb lucitor, asemenea arsenicului, numit și sarea pisicei; formează împreună cu plumbul compozițiunea literelor de tipar.

sare-garduri m. seducător de inimi: nu ți-e rușine să te porți ca un sare-garduri? AL.

sărà v. a pune sare, a drege bucatele cu sare. [Lat. SALARE].

sărì v. 1. a face o mișcare impetuoasă obișnuită în sus: broaștele sar, nu umblă; 2. a se repezi dintr’un loc într’altul: a sări din munte în munte; 3. a face exploziune: prăfăria a sărit în aer; 4. a se repezi și apuca cu vioiciune: a sări de gâtul cuiva; 5. fig. a trece brusc: a sări dela o idee la alta; a sări în ochi, a fi evident; 6. a trece dincolo sărind: a sări un șanț; 7. a trece cu vederea, a omite: a sări un rând, o foaie; 8. a tresări: îi sări inima de frică; 9. a răsări: nu se știe pe unde sare iepurele; 10. a alerga într’ajutor: săriți, că ne omoară! [Lat. SALIRE].

1) sar și sărez, a sărá v. tr. (lat. salare = sallire și sállere, a săra; it. salare, pv. sp. pg. salar, fr. saler. V. presar). Dreg cu sare, pun sare: a săra carnea. Fig. A-țĭ săra inima, sufletu, a te simțĭ mulțămit de ceva. – Și săr, sărĭ (pers. 1 și 2).

2) sar a sărí v. intr. (lat. salire, a sări; it. salire, pv. sp. salir, fr. saillir, pg. sahir. Sar, săr [vest] și saĭ, sarĭ și saĭ, sare; să sar, săr [vest] și să saĭ, să sarĭ și să saĭ, să sară și să saĭe, să sărim, și să saĭ, să sărițĭ, să sară și să saĭe. Cp. cu cer, ceĭ și scap, scăp. V. salt 2). Fac o mișcare puternică ca să ajung pin aer dintr’un loc într’altu: a sări peste un șanț, a sări jos de pe scaun, broasca a sărit de pe mal în apă. Salt, țopăĭ: valsu nu se dansează sărind. Mă răped: aŭ sărit toțĭ la arme, la zidurĭ, pe zidurĭ, în ajutor. Apar pe neașteptate, mă tot mut: sărind din oraș în oraș, nu facĭ parale. Fig. Trec brusc: a sărĭ de la o ideĭe la alta. Ajung dintr’o situațiune inferioară într’una maĭ înaltă fără să trec pin gradele intermediare: a sărĭ din clasa întîĭa într’a treĭa. V. tr. Trec pe de-asupra avîntîndu-mă pin aer: a sărĭ un șanț. Fig. Omit, trec cu vederea, scap din vedere: a sărĭ un cuvînt din carte. Trec pe deasupra, las în urmă: ministru a sărit niște ofițerĭ la înaintare. A sărĭ in aer, a fi distrus de exploziune. A sări în capu cuĭva, a te răpezĭ la el furios (ca cloșca). A sări în gîtu cuĭva, a nu-l maĭ slabĭ cu dragostea. A sări gardurile, a te ține de amorurĭ. A sări în ochĭ: 1) a bate prea tare la ochĭ, a atrage prea tare atențiunea, a jigni ochiĭ, 2) a fi foarte evident. A-țĭ sări inima de bucurie saŭ de frică, a tresări de bucurie saŭ de frică. Prov. Nu se știe de unde sare ĭepurele, nu se știe de unde vine surpriza (Expresiune de vînătoare). Sărițĭ! strigăt desperat de ajutor (= răpeziți-vă, venițĭ grabnic!): sărițĭ, că mă omoară! Sărițĭ, oamenĭ bunĭ!

sare-gárdurĭ m., pl. tot așa. Acela care se ține de amorurĭ (Al.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sáre s. f., g.-d. art. sắrii; (chim.) pl. sắruri

sáre s. f., g.-d. art. sării; (chim.) pl. săruri

!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri

!sárea-pisícii (mineral) s. f. art., g.-d. art. sắrii-pisícii

sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd

sắruri (substanțe volatile) s. f. pl.

sáre-gárduri s. m. invar.

sárea-pisícii (mineral.) s. f.

sărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 sg. și pl. sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd

săruri (lichid pentru trezire din leșin) s. f. pl.

sări (ind. prez. 1 sg. sar, 2 sg. sari, conj. sară)

sar, sai 2, sară 3 conj., sai impr., sări inf.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÁRE s. v. duh, haz, spirit, umor.

SÁRE s. 1. (CHIM.) clorură de sodiu, (prin Maram.) slatină. (A pune ~ în mâncare.) 2. (MIN.) sare gemă = halit. 3. (CHIM.) sare de lămâie v. acid citric; sare Seignette = tartrat mixt (sau dublu) de sodiu și potasiu. 4. (FARM.) sarea lui Glauber v. sulfat de sodiu; sare amară v. sulfat de magneziu; sare de Seidlitz v. sulfat de magneziu.

SARE s. 1. (CHIM.) clorură de sodiu, (prin Maram.) slatină. (A pune ~ în mîncare.) 2. (MIN.) sare gemă = halit. 3. (CHIM.) sare de lămâie = acid citric, acid tartric, (pop.) săricică. 4. (FARM.) sarea lui Glauber = mirabilit, sulfat de sodiu; sare amară = sare de Seidlitz, sulfat de magneziu; sare de Seidlitz = sare amară, sulfat de magneziu.

sare s. v. DUH. HAZ. SPIRIT. UMOR.

SARE DE CENÚȘĂ s. v. carbonat de potasiu, potasă.

SARE DE LEȘÍE s. v. carbonat de potasiu, potasă.

SARE DE MĂCRÍȘ s. v. oxalat acid de potasiu.

SĂRÍ vb. v. dansa, dispărea, extinde, întinde, juca, lăți, pieri, propaga, răspândi, țâșni.

SĂRÍ vb. 1. a sălta, (reg.) a zăleti. (A ~ în înălțime.) 2. a sălta. (A ~ peste gard.) 3. v. escalada. 4. a sălta, a țopăi, (reg.) a hopăi. (Nu mai ~ atâta!) 5. a se arunca, a se avânta, a se azvârli, a se precipita, a se repezi, a se zvârli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (~ pe cal și pornește în goană!) 6. a se arunca, a se azvârli, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a tăbărî, a se zvârli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (Au ~ asupra dușmanului.) 7. v. cădea. 8. v. omite. 9. v. împroșca.

SĂRÍȚI interj. ajutor! (~! mă omoară!)

SPIRT DE SÁRE s. v. acid clorhidric.

ȘAR adj. v. bălțat, pătat, pestriț, tărcat.

sare de cenușă s. v. CARBONAT DE POTASIU. POTASĂ.

sare de leșie s. v. CARBONAT DE POTASIU. POTASĂ.

sare de măcriș s. v. OXALAT ACID DE POTASIU.

SĂRA vb. a (se) saliniza. (Lacurile se pot ~.)

SĂRI vb. 1. a sălta, (reg.) a zăleti. (~ în înălțime.) 2. a sălta. (~ peste gard.) 3. a escalada, a trece. (~ un zid.) 4. a sălta, a țopăi, (reg.) a hopăi. (Nu mai ~ atîta!) 5. a se arunca, a se avînta, a se azvîrli, a se precipita, a se repezi, a se zvîrli, (pop.) a se chiti, (Transilv.) a se aiepta. (~ pe cal și pornește în goană.) 6. a se arunca, a se azvîrli, a se năpusti, a năvăli, a se precipita, a se repezi, a tăbărî, a se zvîrli, (rar) a se prăbuși, (înv. și pop.) a cădea, (înv. și reg.) a năduli, a se prăpăstui, (reg.) a iuruși, a năboi, a se năprăti, a nooti, a se tovărî, (Transilv.) a se aiepta, (Transilv. și Ban.) a se șupi, (înv.) a se da, a năbuși, a năvrăpi, a se slobozi. (Au ~ asupra dușmanului.) 7. a cădea. (I-au ~ patru nasturi.) 8. a omite. (A ~ o parte din text.) 9. a împroșca, a stropi, (reg.) a proșca. (Noroiul ~ în toate părțile.)

sări vb. v. DANSA. DISPĂREA. EXTINDE. ÎNTINDE. JUCA. LĂȚI. PIERI. PROPAGA. RĂSPÎNDI. ȚÎȘNI.

SĂRIȚI interj. ajutor! (~! mă omoară!)

spirt de sare s. v. ACID CLORHIDRIC.

șar adj. v. BĂLȚAT. PĂTAT. PESTRIȚ. TĂRCAT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sáre (sắruri), s. f. – Clorură de sodiu. – Mr. sare, mr., megl. sari, istr. sore. Lat. sale, forma vulgară de la săl (Pușcariu 1524; REW 7521), cf. it. sale, prov., cat., sp., port. sal, fr. sel. Pl. are valoare colectivă și uz în general științific. – Der. săra, vb. (a pune sare), mr. ansar, ansărare, megl. sar, sărari, din lat. sālāre (Pușcariu 1524; REW 7521); sărat, adj. (cu multă sare; excesiv de scump); sărărit, s. n. (înv., impozit plătit de locuitorii regiunilor învecinate cu ocnele de sare pentru a le folosi); sărătură, s. f. (calitatea de a fi sărat; apă sărată, apă de mare; pămînt sărat, impropriu culturilor), mr. nsărătură; sărăturos, adj. (înv., sărat); sărar, s. m. (vînzător de sare); sărărie, s. f. (depozit de sare); sărăriță, s. f. (Trans., rar, solniță); sărui, vb. (Banat, a săra); desăra, vb. (a îndepărta sarea; a înmuia); nesărat, adj. (fără sare; insipid, searbăd, fad; greoi, molîu, dizgrațios); presăra, vb. (a împrăștia); sănină, s. f. (loc în ocol unde se pune sare la oi), din lat. sālῑna (Candrea), sau în loc de *sărină, cu suf. -ină, ca pescuină, vizuină; sărune (var. sănune), s. f. (Trans., loc unde se pune sarea oilor), din lat. *salōnae (Candrea); săricică, s. f. (arsenic; Mold., acid tartric); sarniță, s. f. (solniță; plantă, Salsola kali); salin, adj., din fr. salin; salină, s. f., din fr. saline; salinitate, s. f., din fr. salinité. Din expresia rom. a făgădui marea cu sarea provine expresia ngr. ἠ σάρα ϰαἰ ἠ μάρα.

sărí (sár, sărít), vb.1. A ieși, a se prezenta, a apărea; se zice mai ales despre animalele care apar în fațe vînăturului. – 2. A țîșni, a erupe, a se naște. – 3. A sălta, a se înălța, a se ridica. – 4. A țopăi, a face salturi. – 5. A trece peste, a depăși un obstacol. – 6. A omite un pasaj în lectură. – 7. A alerga, a veni în goană. – 8. A veni în ajutor. – 9. A interveni, a se interpune. – 10. A fecunda, a goni. – Mr. sar, sărire, megl. sar, săriri. Lat. salῑre (Pușcariu 1516; REW 7540), cf. it. salire, prov., cat. sallir, fr. saillir, sp. salir, port. sahir. Evoluția semantică este normală, cf. lat. saltāre < salĭre; ultimul sens, care nu pare popular, trebuie să fie o traducere din fr. saillir. Der. sare-garduri, s. m. (donjuan; crai); sărită, s. f. (salt; țîțînă); săritor, adj. (care sare; serviabil); săritoare, s. f. (cascadă); săritură, s. f. (salt); saitoc, s. n. (Munt., salt), probabil de la forma locală sai < sari. Cf. răsări, tresări.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sare-garduri s.m. (înv. și reg.) seducător de inimi.

sări s.f. pl. (reg.; în loc. adv.) de-atâtea sări = de atâtea ori; adesea.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SÁRE (lat. sal) s. f. 1. Combinație chimică care rezultă din reacția dintre un acid și o bază. S. sunt, în general, substanțe cristaline, solubile în apă. Se mai pot obține în reacțiile dintre un acid și o altă sare, dintre metale, oxizii lor și acizi sau prin combinarea unui metal cu un metaloid. S. pot fi: neutre, rezultate prin combinarea unor cantități echivalente de acid și de bază, bazice, care conțin mai mulți echivalenți de bază la un echivalent de acid și acide, care conțin mai mulți echivalenți de acid la un echivalent de bază. 2. Denumire uzuală a clorurii de sodiu; se mai numește s. de bucătărie. ◊ S. gemă = clorură naturală de sodiu, cristalizată în sistemul cubic. Este incoloră sau divers colorată de incluziuni, are luciu sticlos și este ușor solubilă. Se utilizează în ind. chimică pentru extragerea sodiului și a clorului, în ind. alim., în tăbăcărie, medicină etc. Este un aliment important cu rol fiziologic însemnat în menținerea echilibrului osmotic al organismului uman și animal. Sin. halit.Fig. Spirit; farmec, haz. 3. S. de lămâie = substanță chimică acră, cristalizată, folosită drept condiment; acid citric, acid tartric. ◊ S. de măcriș = combinație moleculară între o moleculă de acid oxalic și o moleculă de oxalat acid de potasiu, folosită ca decolorant în industria textilă. ◊ S. dublă = sare rezultată prin cristalizarea împreună, în proporții definite, a două săruri simple. ◊ Sarea lui Glauber = sulfat de sodiu; mirabilit. ◊ S. Seignette = tartrat mixt de sodiu și potasiu; este o substanță cristalină incoloră, cu proprietăți piezoelectrice, folosită la prepararea soluției Fehling, ca medicament în tulburările digestiei etc. ◊ Săruri de diazoniu = denumire generică pentru diazoderivații aromatici. ◊ S. cuaternară de amoniu = combinație organică cu formula generală (R4N)X, obținută prin reacția dintre amine terțiare și derivați halucinogenați reactivi. 4. (La pl.) Preparat (lichid) din substanțe puternic mirositoare, folosit în trecut pentru trezirea din leșin.

CUM GRANO SALIS (lat.) cu un grăunte de sare – Pliniu cel Bătrân, „Naturalis historia”, XXIII, 8. Mod de a sugera că cele spuse trebuie luate, într-o oarecare măsură, în glumă.

HIC RHODOS, HIC SALTA! (lat.) aici e Rodosul, aici să sari! – Esop, „Fabule”, 51. Îndemn adresat lăudărosului din fabula cu același nume, care invocă martori pentru a fi crezut că a executat un salt uriaș pe insula Rodos. Faptele constituie cea mai bună dovadă despre adevărul afirmațiilor.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da curului sare expr. (vulg.) a face un lucru în mod superficial / de mântuială.

a da la sare expr. (intl., înv.) a trimite (un deținut) la ocnă.

a promite (cuiva) luna de pe cer / marea cu sarea expr. a promite (cuiva) ceva irealizabil sau intangibil, a promite (cuiva) tot ce își dorește.

a pune sare pe coadă (cuiva) expr. a nu mai putea prinde (pe cineva), a nu mai putea găsi (pe cineva).

a sări (peste) garduri expr. a umbla după aventuri amoroase.

a sări (pe cineva) din portofel expr. (intl.) a fura banii cuiva.

a sări coarda expr. (er., eufem.) a avea contact sexual, a face dragoste.

a sări cu dreptul expr. (deț.) a încerca obținerea unui favor în schimbul unui bun material.

a sări din lovele expr. (adol.) a rămâne fără bani.

a sări din porție expr. (intl.) a-și pierde un drept sau un privilegiu.

a sări din textile expr. (adol.) a se dezbrăca.

a sări în ochi expr. 1. a fi evident. 2. a fi strident, a ieși în evidență în mod exagerat.

a sări la castane expr. a răspunde cu promtitudine ordinelor unui superior.

a sări pârleazul expr. (pop.d. fete) a-și pierde virginitatea.

a sări peste cal expr. a depăși limita admisă, a exagera.

a se avea ca sarea-n ochi expr. a se antipatiza

a se lua de cur și a sări în sus expr. (vulg.) a nu face nimic, a lenevi, a trândăvi

a-i fi (cuiva de ceva) cum îi este câinelui a linge sare expr. a nu dori deloc să se facă un anumit lucru.

a-i sări (cuiva) de gât expr. a se repezi să îmbrățișeze (pe cineva); a arăta (cuiva) dragoste (exagerată).

a-i sări (cuiva) capacele expr. 1. a se înfuria. 2. a depune un efort deosebit. 3. a primi o lovitură puternică.

a-i sări (cuiva) muștarul / țandăra expr. a se enerva.

a-i sări (cuiva) în cap expr. a certa (pe cineva).

a-i sări (cuiva) inima din loc expr. 1. a se speria foarte tare. 2. a se emoționa puternic.

a-i sări (cuiva) ochii din cap expr. a suferi îngrozitor.

a-i sări bâzdâcul expr. a se înfuria.

a-i sări icra din biboanță expr. (er.d. femei) a avea orgasm.

drag ca sarea-n ochi expr. nesuferit.

marea cu sarea expr. ceva exagerat, imposibil de realizat.

Intrare: sare
substantiv feminin (F126)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sare
  • sarea
plural
  • săruri
  • sărurile
genitiv-dativ singular
  • sări
  • sării
plural
  • săruri
  • sărurilor
vocativ singular
plural
Intrare: sare-garduri (s.f.)
sare-garduri2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sare-garduri
  • sare-garduri
plural
  • sare-garduri
  • sare-garduri
genitiv-dativ singular
  • sare-garduri
  • sare-garduri
plural
  • sare-garduri
  • sare-garduri
vocativ singular
plural
Intrare: sare-garduri (s.m.)
sare-garduri1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sare-garduri
  • sare-garduri
plural
  • sare-garduri
  • sare-garduri
genitiv-dativ singular
  • sare-garduri
  • sare-garduri
plural
  • sare-garduri
  • sare-garduri
vocativ singular
plural
Intrare: sarea-pisicii
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sarea-pisicii
plural
genitiv-dativ singular
  • sării-pisicii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: săra (1 sar)
săra (1 sar) verb grupa I conjugarea I
verb (VT18)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • săra
  • sărare
  • sărat
  • săratu‑
  • sărând
  • sărându‑
singular plural
  • sa
  • sărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sar
(să)
  • sar
  • săram
  • sărai
  • sărasem
a II-a (tu)
  • sari
(să)
  • sari
  • sărai
  • sărași
  • săraseși
a III-a (el, ea)
  • sa
(să)
  • sare
  • săra
  • sără
  • sărase
plural I (noi)
  • sărăm
(să)
  • sărăm
  • săram
  • sărarăm
  • săraserăm
  • sărasem
a II-a (voi)
  • sărați
(să)
  • sărați
  • sărați
  • sărarăți
  • săraserăți
  • săraseți
a III-a (ei, ele)
  • sa
(să)
  • sare
  • sărau
  • săra
  • săraseră
Intrare: sări
verb (VT321)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sări
  • sărire
  • sărit
  • săritu‑
  • sărind
  • sărindu‑
singular plural
  • sari
  • sări
  • sai
  • săi
  • sare-
  • săriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sar
  • săr
  • sai
(să)
  • sar
  • săr
  • sai
  • săream
  • sării
  • sărisem
a II-a (tu)
  • sari
  • sări
  • sai
  • săi
(să)
  • sari
  • sări
  • sai
  • săi
  • săreai
  • săriși
  • săriseși
a III-a (el, ea)
  • sare
(să)
  • sa
  • saie
  • sărea
  • sări
  • sărise
plural I (noi)
  • sărim
(să)
  • sărim
  • săream
  • sărirăm
  • săriserăm
  • sărisem
a II-a (voi)
  • săriți
(să)
  • săriți
  • săreați
  • sărirăți
  • săriserăți
  • săriseți
a III-a (ei, ele)
  • sar
(să)
  • sa
  • saie
  • săreau
  • sări
  • săriseră
Intrare: șar (adj.)
șar2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șar
  • șarul
  • șaru‑
  • șa
  • șara
plural
  • șari
  • șarii
  • șare
  • șarele
genitiv-dativ singular
  • șar
  • șarului
  • șare
  • șarei
plural
  • șari
  • șarilor
  • șare
  • șarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sare-garduri

  • 1. Om care umblă după femei.
    exemple
    • Nu ți-i rușine ca să te porți ca un sare-garduri? ALECSANDRI, T. I 358.
      surse: DLRLC

etimologie:

șar (adj.)

etimologie: