salvconduct sn [At: ȘINCAI, HR. II, 15/25 / V: (rar) ~voc~ ( S și: (înv) salvo-conduct) / Pl: ~e / E: it salvocondotto, cf fr saufconduit] 1 Permis care se acorda unei persoane pentru a se putea duce într-un anumit loc și a se putea întoarce fără restricție Vz pașaport. 2 Document eliberat de autorități care permitea unei persoane să intre, să staționeze în zona de război sau să iasă din ea.

SALVCONDUCT s.n. (Jur.) Document care acordă unei persoane liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. [< it. salvacondotto, cf. fr. sauf-conduit].

SALVCONDUCT s. n. document care acorda cuiva, în trecut, dreptul de liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. (după it. salvacondotto)

SALVCONDUCT ~e n. livr. Permis de trecere liberă pe un teritoriu străin sau într-o zonă de operații militare. /<it. salvacondotto, fr. saufconduit

* salvcondúct n., pl. e (după fr. saufconduit și it. salvacondotto). Permisiunea dată de autoritățĭ cuĭva de a merge fără pericul într’o localitate nesigură. Permisiunea dată de un general în timp de războĭ de a trece fără pericul pe teritoriu ocupat de el.

salvoconduct sn vz salvconduct^[1] corectat(ă)

salv-conduct n. 1. un fel de pașaport de a merge undeva și de a se întoarce liber; 2. permisiune dată de un general în timp de răsboiu unui inimic de a trece liber și în siguranță pe terenul ocupat de armată.

salvconduct (desp. salv-con-) s. n., pl. salvconducte

salvconduct (salv-con-) s. n., pl. salvconducte

salvconduct s. n. (sil. mf. salv-), pl. salvconducte