2 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sătula v vz sătura

SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius.

SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat; săturat. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămând. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit. 3. Fig. Care a ajuns la saturație, care nu mai poate suporta; dezgustat, plictisit. – Lat. satulius.

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. și tranz. 1. A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea, a (se) îndestula cu mâncare sau cu băutură. ◊ Loc. adv. Pe săturate = în cantitate suficientă pentru potolirea deplină a foamei sau a setei. 2. Fig. A fi sau a face să fie pe deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). 3. Fig. A fi sau a face să fie sătul, plictisit, dezgustat, scârbit de ceva sau de cineva. – Lat. saturare.

sătul, ~ă [At: PSALT. HUR. 30v/3 / Pl: ~ui, ~e (înv) ~i sm / E: ml satullus] 1 a (D. ființe) Care și-a potolit pe deplin foamea sau setea, care s-a săturat Si: îndestulat, mâncat2, săturat (1), (pop) ospătat2, (îrg) sațiat, (reg) omiat. 2 a (Îrg; îlav) Până la (sau din) ~ Pe săturate (2). 3 a (Reg; îlav) Pe ~e Cu stomacul plin. 4 a (Reg; îal;) După-masă. 5 a (Reg; îlv) A da de ~ A se sătura (1). 6 a (Îal) A ajunge la o situație bună, prosperă. 7 sn (Înv) Belșug, abundență de mâncare. 8 a (Rar) Saturat (1). 9 a (Rar) Bogat în anumiți componenți (până la limita maximă). 10 a (Rar; pex; d. recipiente) Care este plin până la refuz Si: arhiplin. 11 a (Fig; d. oameni; de obicei udp „de”) Care este (pe deplin) mulțumit, satisfăcut. 12 a (Fig; d. oameni; de obicei udp „de”) Care a ajuns la o stare sufletească de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust, de silă etc. (față de ceva sau de cineva) Si: (asr) săturat (3).

sătura [At: PSALT. HUR. 18r/10 / V: (înv) ~tora, (reg) ~ula / Pzi: satur, (reg) saturez, ~r'ez / E: ml saturare] 1-2 vtr A(-și) potoli pe deplin foamea sau setea Si: a (se) îndestula, (reg) a se sățui (1-2). 3 vt (Înv) A satura (1). 4 vr (Fig; astăzi mai ales îcn; adesea udp „de”, prin conjuncția „să”) A se simți sau a ajunge să se simtă (pe deplin) mulțumit, satisfăcut. 5 vt (C. i dorințe, porniri etc.) A satisface (1). 6-7 vtr (Fig; de obicei udp „de” sau, rar, „cu”, conjuncția „să”) A ajunge sau a face să ajungă la o stare sufletească de suprasaturație, de plictiseală, de oboseală, de dezgust, de silă etc. (față de ceva sau de cineva) Si: (fam) a se sastisi (7-8). 8 vr (Îe) A se ~ (de ceva sau cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) sau a se ~ până în gât A ajunge să nu mai poată suporta ceva. 9 vr (Înv; îe) A se ~ de viață sau (reg, irn) a se ~ de toate A muri1. 10 vr (Rar; îe) A se ~ cu binele A i se urî cu binele.

SĂTÚL, -Ă, sătui, -le, adj. 1. (Despre ființe, în opoziție cu flămînd) Care și-a potolit deplin foamea, care s-a săturat, căruia nu-i mai este foame; îndestulat, săturat. Înjura cînd era vesel, cînd era amărît, sătul, flămînd, bolnav, sănătos, indignat sau în extaz de admirație. C. PETRESCU, Î. II 53. Agale se scoborau pe tăpșan vitele greoaie și sătule. VLAHUȚĂ, O. A. I 121. Astfel și boierul ăsta e păinjinul sătul, Gata să-și mai dreagă cursa, tot strigînd că nu-i destul. HASDEU, R. V. 65. ◊ (Metaforic) Pămîntul era sătul de ploi; din iarba măruntă, apa țîșnea sub apăsarea fiecărui pas. C. PETRESCU, S. 36. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede celui flămînd. 2. Fig. Satisfăcut de ceva, mulțumit, îndestulat. Aude și nu e sătul de ce aude. Parcă ar vrea să audă mai mult. STANCU, D. 122. ◊ (Metaforic) Sosește vîntul peste ziduri, sătul de flori de cîmp, să vadă Ce fac stăpînele grădinii. ANGHEL, Î. G. 45. ♦ Dezgustat, plictisit. Moșneagul, sătul și el de-atîta singurătate și dorit să aibă copii,... face cum i-a zis baba. CREANGĂ, P. 74. Sînt sătul de-așa viață. EMINESCU, O. I 155. Nu sînteți sătui de rele, n-ați avut destui stăpîni? ALECSANDRI, P. A. 82. – Pl. și: (m.) sătuli (ANGHEL, PR. 91).

SĂTURÁ, sátur, vb. I. Refl. 1. A-și potoli deplin foamea (sau setea), a se îndestula mîncînd (sau bînd). Îmi reamintesc cum mîncam bucățica aceea de pîine. Lingeam fiecare fărîmitură și niciodată nu mă săturam. SAHIA, N. 32. O haraba întreagă aș fi în stare să mănînc, și parcă tot nu m-aș sătura. CREANGĂ, P. 210. Cu mîndra de-acum un an, Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. ◊ Tranz. Mi-au venit în cap copiii tăi nesățioși după lapte... i-ai săturat vreodată? SAHIA, N. 32. Aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund, sau cine mai știe ce pricopseală a fi, de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, P. 241. Eu murgu l-am dezlegat Bine că l-am săturat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 341. 2. Fig. A se simți îndestulat, a fi deplin mulțumit, satisfăcut (de sau cu ceva). Și cînd te întorci și cugeți, lung privind ce lași în urmă, Simți că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire. VLAHUȚĂ, O. A. I 44. După ce-au intrat în curte, nu se putea destul sătura Ion Săracul de privit tot binele și toate minunățiile ce se afla grămădite aice. SBIERA, P. 157. Nu ne mai săturam privindu-l. CREANGĂ, A. 75. ◊ Tranz. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi, Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi. EMINESCU, O. I 155. ♦ A ajunge la saturație; a-i fi (cuiva) lehamite (de ceva), a fi dezgustat, plictisit, scîrbit (de ceva). M-am săturat să-mi număr anii Ca un călugăr negrele mătănii. BENIUC, V. 134. De toate parc-aș ajunge să mă satur cu vremea; numai de gîndit, de voluptatea asta mai îmbătătoare decît tot ce basmele orientale au putut născoci, – în veci nu m-aș mai sătura. VLAHUȚĂ, O. A. 422. Și eu mult m-am săturat A trăi tot depărtat Și de lume-nstrăinat. ALECSANDRI, P. P. 252. ◊ Expr. A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) = a nu-i mai plăcea (ceva sau cineva), a nu-i mai trebui de loc, a fi plictisit (de cineva sau de ceva). M-am săturat de contăș ca de mere acre. ALECSANDRI, T. 407. A se sătura pînă-n gît v. gît.Tranz. (Familiar) A face să-i piară cuiva pofta, cheful (de cineva sau de ceva), a lecui pe cineva de ceva.

SĂTÚL ~ă (~i, ~e) 1) și substantival Care nu are senzația de foame; căruia nu-i este foame. 2) fig. Care are dezgust, repulsie față de ceva sau de cineva; dezgustat; lehămetit. ◊ A fi ~ până în gât a fi dezgustat complet. /<lat. satullus

A SE SĂTURÁ mă sátur intranz. 1) A-și potoli pe deplin foamea (sau setea); a deveni sătul. 2) A se simți întru totul satisfăcut; a nu mai avea nevoie. ~ de somn. 3) A fi sătul, plictisit sau dezgustat. ◊ ~ de ceva (sau de cineva) ca de mere acre (sau pădurețe) a fi dezgustat complet de ceva (sau de cineva). ~ până în gât a-i fi lehamite. /<lat. saturare

A SĂTURÁ sátur tranz. 1) A face să se sature. 2) pop. (ființe) A face să se lase (de un obicei rău); a dezbăra. /<lat. saturare

sătul a. 1. care a mâncat destul: cel sătul nu crede celui flămând; 2. săturat: sătul de traiu. [Lat. SATULLUS].

săturà v. 1. a îndestula cu mâncare sau băutură: nu se satură așa curând; 2. fig. a fi îndestulat: de vorba lui nu te saturi PANN; 3. a avea de ajuns, a se desgusta: m’am săturat de ei CR. [Lat. SATURARE].

1) satúr, a săturá v. tr. (lat. sáturo, -áre. V. saturez). Liniștesc foamea umplînd stomahu cu mîncare: a sătura copiiĭ, oŭăle te satură răpede. Fig. Îndestulez făcînd să nu maĭ dorească: l-am săturat de plimbări. V. refl. Îmĭ alin foamea umplîndu-mĭ stomahu. Fig. Mă dezgust, mă plictisesc: țara s’a săturat de Jidanĭ.

sătúl, -ă adj., m. pl. (lat. satullus, dim. d. satur, sătul; it. satollo, pv. sadol, fr. soûl. V. destul și satiră). Care a mîncat destul, care s’a săturat: sătulu nu crede celuĭ flămînd (Prov.) Fig. Dezgustat, plictisit: sătul de lume.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sătúlă, pl. sătúle

săturá (a ~) vb., ind. prez. 3 sátură

sătúl adj. m., pl. sătúi; f. sg. sătúlă, pl. sătúle

săturá vb., ind. prez. 1 sg. sátur, 3 sg. și pl. sátură; conj. prez. 3 sg. și pl. sáture

arată toate definițiile

Intrare: sătul
sătul adjectiv
adjectiv (A9)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sătul
  • sătulul
  • sătulu‑
  • sătu
  • sătula
plural
  • sătui
  • sătuii
  • sătule
  • sătulele
genitiv-dativ singular
  • sătul
  • sătulului
  • sătule
  • sătulei
plural
  • sătui
  • sătuilor
  • sătule
  • sătulelor
vocativ singular
plural
Intrare: sătura
verb (VT19)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sătura
  • săturare
  • săturat
  • săturatu‑
  • săturând
  • săturându‑
singular plural
  • satură
  • săturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • satur
(să)
  • satur
  • săturam
  • săturai
  • săturasem
a II-a (tu)
  • saturi
(să)
  • saturi
  • săturai
  • săturași
  • săturaseși
a III-a (el, ea)
  • satură
(să)
  • sature
  • sătura
  • sătură
  • săturase
plural I (noi)
  • săturăm
(să)
  • săturăm
  • săturam
  • săturarăm
  • săturaserăm
  • săturasem
a II-a (voi)
  • săturați
(să)
  • săturați
  • săturați
  • săturarăți
  • săturaserăți
  • săturaseți
a III-a (ei, ele)
  • satură
(să)
  • sature
  • săturau
  • sătura
  • săturaseră
sătora
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sătula
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)