8 definiții pentru sântuleț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.

SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt.Sânt + suf. -uleț.

SFÎNTULÉȚ, sfîntuleți, s. m. (Popular) Diminutiv al lui sfînt (1). A fost odată de mult... de cînd umbla dumnezeu sfîntulețu pe pămînt. I. CR. II 114. Dumnezău, sfîntulețul, a și priceput gîndul dracilor. ȘEZ. III 76. – Variantă: sîntuleț (ISPIRESCU, L. 47) s. m.

SÎNTULÉȚ s. m. v. sfîntuleț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți

sântuléț s. m., pl. sântuléți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÂNTULÉȚ s. v. sfințișor, sfântuleț.

sîntuleț s. v. SFINȚIȘOR. SFÎNTULEȚ.

Intrare: sântuleț
sântuleț substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sântuleț
  • sântulețul
  • sântulețu‑
plural
  • sântuleți
  • sântuleții
genitiv-dativ singular
  • sântuleț
  • sântulețului
plural
  • sântuleți
  • sântuleților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)