3 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv.: a) în sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare. b) (Mai ales art.) într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă. c) (Art.) în fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

sâmbătă [At: COD. VOR2. 8r/9 / V: (înv) simbâtă[1] / Pl: ~bete, (înv) ~te / G-D și: (înv) ~betei, (pop) ~betii / E: slv сѫбота] 1 sf Ziua a șasea a săptămânii, care urmează după vineri Vz sabat. 2 sf (În tradițiile populare; îs) ~ mare sau ~ Paștilor (ori Paștelui) Sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. 3 sf (Îs) ~ morților (sau moșilor) Nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. 4 sf (Șîs) ~ brânzei Ultima sâmbătă dinaintea postului mare, în care se lasă sec de Paști. 5 sf (Șîs) ~ părinților (sau plăcintelor) Sâmbăta precedentă lăsatului de sec în care se fac slujbe pentru morți. 6 sf (Îs) ~ pietrii Sâmbăta de după Rusalii, sărbătorită pentru a feri culturile de ploaie cu piatră. 7 sf (Șîs) Apa ~betei Apă despre care se crede că se află sub pământ și care curge spre lumea celor morți. 8 sf (Îe) A se duce pe apa ~tei A se pierde. 9 sf (Pop; îe) A purta (sau, rar, a paște, a ține, a păzi, a păstra) (cuiva) ~betele A face pomană în fiecare sâmbătă până la 40 de zile după moartea cuiva. 10 sf (Pop; îae) A urmări pe cineva cu gând rău. 11 sf (Îae) A dușmăni pe cineva. 12 sf (Reg; îae) A purta slujbele cuiva. 13 sf (Reg; îe) A-i lipsi cuiva o ~ sau a nu fi în toate ~betele A fi nebun. 14 sf (Îvr) Săptămână (1). 15 av În sâmbăta imediat următoare sau precedentă. 16 av (Șîf sâmbăta) Într-o zi de sâmbătă. 17 av (Mai ales îf sâmbăta) În fiecare sâmbătă.

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă în forma: simbătă LauraGellner

SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

SÂMBĂTĂ sâmbete f. A șasea zi a săptămânii. * A se duce pe apa sâmbetei a se prăpădi; a se pierde. /<lat. sambata, sl. sonbota

Sâmbătă f. 1. a șaptea zi a săptămânei: Sâmbăta morților; a purta (pune) sâmbetele, a dori cuiva moartea: d’acel necaz și eu dară sâmbetele i-am pus PANN: simțise că frații săi îi purta sâmbetele ISP.; 2. fam. ceva esențial: îi lipsește o Sâmbătă AL.; 3. apa Sâmbetei, care curge în iad (în opozițiune cu apa Duminecei, care curge în raiu): du-te pe apa Sâmbetei CR. [Slav. SOBOTA (din lat. SABBATUM)].

simbătă[1] sf vz sâmbătă

  1. În definiția principală, această variantă este tipărită: simbâtă LauraGellner

SÎMBĂTĂ, sîmbete, s. f. Ziua a șasea a săptămînii, care urmează după vineri. A doua zi, sîmbătă, au încălecat iar ș-au așteptat pe negustor. SADOVEANU, B. 117. Bată-te, bădiță, bată Zilele toate deodată, Cele două zile grele, Care-i sîmbăta-ntre ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. Mai lungă sîmbăta decît duminica, se spune atunci cînd îi atîrnă cuiva o parte din îmbrăcămintea de dedesubt. ◊ Sîmbătă mare sau sîmbăta paștilor = sîmbăta dinaintea duminicii paștilor. C-o veni sîmbăta mare Și de pui o fi-ntrebare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 378. ◊ Expr. A purta (sau a ține) cuiva sîmbetele = a pizmui, a urî pe cineva, a-i purta cuiva pică, a căuta să-i facă rău. De țîțaca Leona știam că-mi poartă sîmbetele. SADOVEANU, N. F. 129. Avea biata fată... de ce să-și poarte sîmbetele însăși. COȘBUC, P. I 246. Zăcaș la inimă cum era, rămase scîrbit pentru că nu-l făcuse pe dînsul cîrmuitor și se hotărî a purta sîmbetele lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 56. A se duce pe apa sîmbetei = a se pierde, a se prăpădi. Avutul lor se va duce pe apa sîmbetei. SANDU-ALDEA, U. P. 146. ♦ (Adverbial) a) Într-o zi de sîmbătă. Sîmbătă am fost la teatru. b) (Mai ales în forma articulată) În fiecare sîmbătă. Să nu ne mai întîlnim Numai sîmbăta o dată, Dumineca ziua toată; Alte zile-arareori, Într-una de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62.

SÂMBĂTA adv. În fiecare zi de sâmbătă. /<lat. sambata, sl. sonbota

Sâmbetele pl. com. rurale în jud. Făgăraș.

sîmbătă f., pl. ete (lat. sámbatum și sábbatum, vgr. sámbaton și sábbaton, din ebr. [În care eraŭ amîndoŭă formele]; it. sábato, fr. samedi, [din *sámbati dies]; germ. samstag; ung. szombat. Femininu rom. se poate explica prin pl. saŭ pin anal. cu cele-lalte zile, ca și toamna. V. sabat). A șaptea zĭ a săptămîniĭ jidăneștĭ și a șasea a celeĭ creștineștĭ. Săptămînă (Ev. 1894, Luc. 18, 12, la Tkt.). Sîmbăta morților, Sîmbăta din ajunu Paștelor. A purta cuĭva Sîmbetele, a-l urî, a-ĭ dori moartea. A-țĭ lipsi o Sîmbătă, a-țĭ lipsi o doagă, a fi cam nebun. A te duce pe apa Simbeteĭ, a te duce la ĭad, draculuĭ (că, după credința poporuluĭ, apa Sîmbeteĭ te duce la ĭad, ĭar a Duminiciĭ la raĭ), a te perde: baniĭ s’aŭ dus pe apa Sîmbeteĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sâmbătă2 s. f., g.-d. art. sâmbetei; pl. sâmbete

sâmbătă s. f., g.-d. art. sâmbetei; pl. sâmbete

sâmbătă s. f., g.-d. art. sâmbetei; pl. sâmbete

sâmbăta adv. (Drumul spre stațiuni e foarte aglomerat ~.)

!Sâmbăta Mare (sărbătoare) s. propriu f. art., g.-d. art. Sâmbetei Mari

Sâmbăta Mare s. propriu f., g.-d. Sâmbetei Mari

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SÂMBĂTĂ s. (BIS.) 1. sâmbăta mare = sâmbăta Paștilor; sâmbăta morților = sâmbăta moșilor; sâmbăta moșilor v. sâmbăta morților; sâmbăta Paștilor v. sâmbăta mare. 2. (la mozaici) sabat.

SÎMBĂTĂ s. 1. sîmbăta mare = sîmbăta Paștilor; sîmbăta morților = sîmbăta moșilor; sîmbăta moșilor = sîmbăta morților; sîmbăta Paștilor = sîmbăta mare. 2. (la mozaici) sabat.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sîmbătă (-bete), s. f.1. A șasea zi a săptămînii. – 2. Femeie care personifică această zi în mitologia populară. – 3. (înv.) Săptămînă. – Var. înv. sîmbotă. Lat. sambatum, în loc de sabbatum (Lambrior 104; REW 7479), cf. engad. samda, fr. samedi, germ. Samstag. Der. din sl. sąbota (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 325; Byhan 331; Candrea) nu este probabilă (cf. Skok, BL, XIII, 51) decît prin var. înv., cf. sîmbotin, deoarece același cuvînt sl. este de origine neclară și trebuie trimis la germ. sau mai probabil la lat. (Vasmer, Gr., 195), sau poate inclus rom., căci nu există în sl. nici un alt nume de zi influențat de lat. Despre sambatum*sambata (dies) cf. engad. samda, cf. J. Jud, Zur Geschichte der bündnerroman. Kirchensprache, Chur 1919, 26; Leo Fuchs, Die Juden Aegyptens, Viena 1924, 140-1; D. S. Blondheim, Mélanges A. Thomas, Paris 1927, 35, unde se citează și gr. σαμβατος, σαμβαθος, care ar putea și el explica cuvîntul rom. Der. sîmbătaș, s. m. (înv., evreu); sîmbotin (var. sîmbolea, sîmbotei), s. m. (bou născut într-o sîmbătă), din sl. sąbotinĭ; sîmbecioară, s. f. (Banat, colac de pomană în Săptămîna Mare). Sîmbăta este o zi nefastă pentru imaginația populară; și femeia care o personifică este o zînă rea (niciodată nu i se zice sfîntă, ca zilei de Miercuri, Vineri, Duminică). De aici a purta sîmbetele (a urî), a-i lipsi o sîmbătă (a-i lipsi ceva, a nu fi în toate mințile).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

sâmbătă, sâmbete și (rar) sâmbăte s. f. Ziua a șaptea a săptămânii, care urmează după vineri; ziua de odihnă și de sărbătoare la evrei și la unii sectanți. ♦ (Bis.) Zi închinată, în cadrul săptămânii liturgice, cinstirii și amintirii tuturor morților, în primul rând a sfinților mărturisitori și mucenici. ◊ Ziua cea dintâi a sâmbetelor v. duminica. ♦ (Înv., rar) Săptămână. ◊ (Pop.) Sâmbăta mare (sau a Paștilor ori Paștelui) = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. ◊ Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Sâmbăta brânzei = ultima sâmbătă dinaintea postului mare, când se lasă sec de Paști. ◊ Sâmbăta părinților (sau a plăcintelor) = sâmbăta precedentă lăsatului de sec, în care se fac slujbe pentru morți. ◊ Sâmbăta pietrei = sâmbăta de după Rusalii, care se sărbătorește pentru a feri culturile de ploaie cu piatră. ◊ Apa sâmbetei = apă care se crede că se află sub pământ și care curge spre lumea celor morți. ◊ Expr. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. ◊ A purta (cuiva) sâmbetele = a) a face pomană în fiecare sâmbătă până la 40 zile după moartea cuiva; b) a urmări pe cineva cu gând rău; a dușmăni pe cineva. ◊ A-i lipsi (cuiva) o sâmbătă sau a nu fi în toate sâmbetele = a fi nebun, smintit. – Din lat. sambata.

SÂMBĂTA, com. în jud. Bihor, situată în depr. Holod, în zona dealurilor Pădurii Craiului, pe râul Holod; 1.595 loc. (2005). Stație (în satul Rogoz) și haltă de c. f. (în satul Zăvoiu). Nod rutier. Satul S. apare menționat documentar în 1508. Bisericile de lemn Adormirea Maicii Domnului (sec. 17, cu iconostas pictat în sec. 18 de zugravul David), Buna Vestire (1769) și Sf. Nicolae (sec. 19, cu picturi originale executate de Ioan Lăpușan), în satele Copăceni, Ogești și Rotărești.

SÂMBĂTA DE SUS, com. în jud. Brașov, situată în depr. Făgăraș, la poalele N ale m-ților Făgăraș; 1.459 loc. (2005). Satul S. de S. apare menționat documentar la 20 ian. 1437. La 3 apr. 2003 satul S. de S., care aparținea com. Voila, a fost trecut în categoria comunelor. Centru de pielărie și cojocărie. Aici se află mănăstirea Brâncoveanu, de călugări, inițial cu o biserică de lemn având dublu hram – Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii, construită în 1657, din inițiativă vornicului Preda Brâncoveanu. În anii 1696-1707 s-a construit o biserică de zid prin grija domnului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766 de zugravii Ionașcu și Pană. Distrus cu tunurile în 1785, din ordinul Curții de la Viena (ca represiune împotriva călugărilor care erau ostili procesului de catolicizare), ansamblul monahal a rămas părăsit până în 1928, cânt mitropolitul Nicolae Bălan a refăcut biserica și chiliile (1928-1936). În perioada cât mănăstirea nu a funcționat, credincioșii se adunau aici în fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, pentru a lua apă de la un izvor. Clopotnița, aflată la 200 m de biserică, adăpostește 5 clopote turnate la Viena. Începând din 1986, mitropolitul Ardealului și Feleacului, Antonie Plămădeală, s-a îngrijit de construirea mai multor chilii, a unui paraclis cu hramul Sfinții Martiri Brâncoveni, a unei biblioteci și a casei stăreției. La 21 iul. 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat aici pe Constantin Brâncoveanu, pe cei 4 fii ai săi (Constantin, Radu, Matei și Ștefan) și pe sfetnicul Ianache (ginerele său), zi înscrisă în calendarul ortodox cu numele Sfinții Martiri Brâncoveni. Mănăstirea Sâmbăta (sau Brâncoveanu) posedă o vastă colecție de icoane pe sticlă, aici aflându-se și renumita școală de pictură pe sticlă, condusă de Timotei Tohăneanu. La această mănăstire are loc anual (din 1997), în data de 15 aug., Festivalul național de muzică religioasă corală. În satul S. de S. se află un castel (supus în repetate rânduri unor transformări), care a fost reședința de vară a lui Constantin Brâncoveanu. În apropierea ansamblului monahal se află Complexul turistic Sâmbăta, situat la 690 m alt.

SÎMBĂTĂ subst. 1. Sîmbotin b 1409 (13-15 B 55; Giur 135; Ard; Bîr I; 17 B II 55, 357; 17 B III 477); -a f. (16 B V 221); nume și pentru vita ce se naște într-o sîmbătă. 2. Sănbotin pren. (BCI V 218); – căp., munt. (Sd V 491); Sămbolin = Simbotin (Șchei I) 3. Cf. Sănbatiș, Mușat (16 B V 221).

(A se duce pe) Apa Sîmbetei, adică: a dispărea, a se pierde. După o veche credință mistică, apa Simbetei era un rîu care se vărsa în Infern. Legenda pretinde că apa fierbea toată săptămîna și numai sîmbăta se potolea, de unde i se trage și numele. A se duce pe această apă, înseamnă deci: a se prăpădi. „Avutul lor se va duce pe apa Sîmbetei”, scria Sandu-Aldea (În umbra plugului). FOL.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a purta (cuiva) sâmbetele expr. 1. a dușmăni, a pizmui, a urî (pe cineva). 2. a căuta să facă rău (cuiva).

a se duce pe apa Sâmbetei / pe copcă expr. a se distruge, a se pierde.

Intrare: Sâmbătă
Sâmbătă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Sâmbătă
Intrare: sâmbătă
sâmbătă substantiv feminin
substantiv feminin (F21)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sâmbătă
  • sâmbăta
plural
  • sâmbete
  • sâmbetele
genitiv-dativ singular
  • sâmbete
  • sâmbetei
plural
  • sâmbete
  • sâmbetelor
vocativ singular
plural
simbătă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Sâmbăta Mare
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Sâmbăta Mare
plural
genitiv-dativ singular
  • Sâmbetei Mari
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sâmbătă, sâmbetesubstantiv feminin

  • 1. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote A doua zi, sîmbătă, au încălecat iar ș-au așteptat pe negustor. SADOVEANU, B. 117. DLRLC
    • format_quote Bată-te, bădiță, bată Zilele toate deodată, Cele două zile grele, Care-i sîmbăta-ntre ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. DLRLC
    • 1.1. Mai lungă sâmbăta decât duminica, se spune atunci când îi atârnă cuiva o parte din îmbrăcămintea de dedesubt. DLRLC
    • 1.2. Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote C-o veni sîmbăta mare Și de pui o fi-ntrebare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 378. DLRLC
    • 1.3. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. DEX '09
    • chat_bubble A purta (sau a ține) (cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC Argou
      • format_quote De țîțaca Leona știam că-mi poartă sîmbetele. SADOVEANU, N. F. 129. DLRLC
      • format_quote Avea biata fată... de ce să-și poarte sîmbetele însăși. COȘBUC, P. I 246. DLRLC
      • format_quote Zăcaș la inimă cum era, rămase scîrbit pentru că nu-l făcuse pe dînsul cîrmuitor și se hotărî a purta sîmbetele lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 56. DLRLC
    • chat_bubble A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote Avutul lor se va duce pe apa sîmbetei. SANDU-ALDEA, U. P. 146. DLRLC
  • 2. (și) adverbial DEX '09
    • 2.1. În sâmbăta imediat precedentă sau următoare. DEX '09 DEX '98
    • 2.2. articulat Într-o zi de sâmbătă, în timpul zilei de sâmbătă. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Sâmbătă am fost la teatru. DEX '09 DLRLC
    • 2.3. articulat În fiecare sâmbătă. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Să nu ne mai întîlnim Numai sîmbăta o dată, Dumineca ziua toată; Alte zile-arareori, Într-una de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.