SĂCRET, -EATĂ, săcreți, -te, adj. (Popular; și în formele secret, sicret, sîcret) 1. (Despre locuri, case) Pustiu, nelocuit. Ce vînturi te poartă prin locurile aceste secrete? RETEGANUL, P. II 65. Li se mai urîseră și lor prin cei codri săcreți. id. ib. I 45. Lung îi drumul și sîcret. ȘEZ. VI 122. 2. Afurisit, blestemat. Durerea acestor sîcrete ciolane. ȘEZ. II 20. ◊ (Substantivat, ca epitet pe lîngă un nume) Își mai astîmpărase puțin sicreata de foame. PAMFILE, S.T. 160. Vor scăpa de săcreata de cătănie. RETEGANUL, P. V 81. Luă arcul încordat, Cum e bun de săgetat, Ș-o sicreată De săgeată. La HEM 1487. ◊ (Substantivat, în imprecații) Mînca-te-ar sicreata, moarte, Rea ești și fără dreptate. MARIAN, Î. 281. Lasă-l sîcretului de tutun. ȘEZ. XIX 137. – Variante: secret, -eată, sicret, -eată, sîcret, -eată adj.