SĂRĂCĂCIOS, -OASĂ, sărăcăcioși, -oase, adj. 1. Care dovedește sărăcie; de om sărac. Era un bătrîn înalt, drept încă și fudul, îmbrăcat în straie evropenești, sărăcăcioase și cîrpite. SADOVEANU, E. 125. Care suflet de-al meu suflet... S-ar lipi să ia povara unui trai sărăcăcios? MACEDONSKI, O. I 124. Palatul... s-a schimbat iarăși în sărăcăciosul bordei al moșneagului. CREANGĂ, P. 89. ◊ (Adverbial) Un preot romîn, înalt, slab, cu o bărbuță rară și îmbrăcat sărăcăcios, se sfătuia domol cu trei țărani. REBREANU, P. S. 131. ♦ (Despre hrană) În cantitate mică, modest, frugal. Dădui să scot din desagi sărăcăcioasa mea cină. HOGAȘ, M. N. 183. ♦ (Despre pămînt) Neroditor, nefertil, neproductiv. (Fig.) Peisajul Poloniei mi se pare sărăcăcios și sterp. SAHIA, U.R.S.S. 6. ♦ Fig. Lipsit de conținut, fără amploare. Stil sărăcăcios. ▭ Că nu s-a scris nimic decît ici și colo vreo însemnare... se vede din felul sărăcăcios cum expun istoria munteană din acest timp cronicile de curte mai tîrziu. IORGA, L. II 612. 2. (Rar, despre oameni) Sărac; cu înfățișare de om sărac. Din cîrciumar sărăcăcios, s-a pomenit după război mare proprietar. GALACTION, O. I 110. Sărăcăcios și zgîrcit, trăia din te miri ce, ș-aduna mereu. ANGHEL, PR. 139.