SÎRGUI, sîrguiesc, vb. IV. Refl. A se strădui, a-și da silința. Îi dădu de grijă ca să se sîrguiască și să caute de împărăteasă. SBIERA, P. 108. Iat-o acum soție... sîrguindu-se a împrăștia... negurile supărărilor. NEGRUZZI, S. I 289. ◊ Intranz. (Învechit și arhaizant) Brațele părintești sîrguiește le deschide mie. STĂNOIU, C. I. 146. Cu atîta însă nu se mulțumea Chiajna; avînd un fiu pe scaun, ea sîrgui să-i agonisească și celuilalt domnia vecină a Moldovei. ODOBESCU, S. I 159. El o îngrijea bine și sîrguia întru toate lucrurile bune și folositoare mănăstirii. id. ib. 432.