sîrg s. n. – Silință, străduință. Probabil din sl. usrŭdije „străduință”, cf. osîrdie, prin intermediul sb., cf. sb. srgati se „a se îngrămădi”, srg „prăjină pentru uscat rufele”, srdačka „mosorelul suveicii”. Pare a fi dubletul lui sîr,. s. n. (Banat, grijă), der. nisîruință, s. f. (Banat, neglijență). Explicația bazată pe mag. sürgős „grăbit”, care derivă tot din sl. usrŭdije (Cihac, II, 321; Gáldi., Dict., 96), este incertă. Der. sirgui, vb. (înv., a forța, a constrînge; înv., a se zori; refl., a-și da silința, a se forța); sîrguință (var. sîrguială), s. f. (silință, străduință); sîrguitor (var. sîrguincios), adj. (activ, harnic).