SÎCÎIT, -Ă, sîcîiți, -te, adj. Care este greu de mulțumit, care sîcîie, cicălește; cicălitor. Mi-a scos sufletul; mai bine moartea decît așa tigoare de bărbat sîcîit. VLAHUȚĂ, O. A. 234. ♦ (Substantivat) Persoană pe care cineva o cicălește; p. ext. necăjit, amărît. Sîcîita, vai de ea, Șade-ntr-un vîrf de nuia (Aluna). TEODORESCU, P. P. 216.