RĂCNIT s. n. v. răcnet.

răcnet sn [At: ASACHI, S. L. I, 69 / V: (reg) răhn~ / Pl: ~e / E: răcni + -et] 1 Urlet de animal. 2 Țipăt puternic scos de om, exprimând durere, mânie, teamă etc. 3 (Dep) Cuvinte strigate cu putere. 4 (Pex) Larmă de voci. 5 (Îla) Ultimul ~ Foarte nou și foarte modern.

răcni² vt [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc / E: srb rignuti] (Ban) A voma.

răcni¹ [At: N. TEST. (1648), 310^v/20 / V: (pop) răgni, (Trs) răhni, (reg) râc~ / Pzi: ~nesc / E: vsl рыкиѫти] 1 vi (D. animale) A scoate strigătul caracteristic speciei Cf rage (1). 2-3 vti (D. oameni) A scoate strigăte puternice (de durere, de mânie, de spaimă etc.). 4-5 vti (D. oameni) A spune ceva cu glas foarte tare Si: a țipa, a urla, a zbiera. 6-7 vti (D. oameni) A se răsti la cineva.

răgni v vz răcni¹

răhnet sn vz răcnet

răhni¹ v vz răcni

râcni v vz răcni¹

RĂCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile. SADOVEANU, O. III 659. Se auzeau răcnete ca de urs. RETEGANUL, P. II 7. Oile s-o spăimîntat, Mare răcnet că și-o dat. BIBICESCU, P. P. 252. ◊ Fig. A pornit cu răcnete înalte vîntul. SADOVEANU, P. M. 168. 2. Strigăt, țipăt puternic scos de om. Mulțimea de țărani fu pătrunsă brusc de un fior, parcă răcnetele lui Petre i-ar fi răscolit toate durerile. REBREANU, R. II 96. Nici o mîhnire, nici un răcnet de mînie, nici o tînguire n-au trecut încă prin buzele mele. RUSSO, O. 136. ♦ (De obicei la pl.) Vorbe strigate cu glas puternic; p. ext. zgomot, larmă. Gloata boierilor, îndîrjită, venea cutezătoare, cu răcnete de îndemn. SADOVEANU, O. VII 131. Pocni răcnetul deznădăjduit: fugiți!... vin turcii! GALACTION, O. I 160. – Variantă: (Mold.) răcnit (CREANGĂ, A. 112) s. n.

RĂCNI, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) Ă scoate strigătul caracteristic speciei; a rage, a mugi, a zbiera. Și ce face o panteră, cînd s-aruncă să atace... Rupe membru după membru și răcnește fericită. MACEDONSKI, O. II 439. [Leul] răcnea de se cutremurau codrii. ISPIRESCU, L. 17. ◊ (Despre păsări) Vulturul din nori Răcni falnic de trei ori. ALECSANDRI, P. A. 49. Gruia un corb auzea Tot răcnind și croncănind. BIBICESCU, P. P. 297. Noaptea răcnește, Ziua s-odihnește (Buha). GOROVEI, C. 33. ◊ Fig. Marea cenușie și cu creste uriașe, albe, răcnea atotputernică. DUMITRIU, P. F. 23. Răcnească furtuna de furie suptă, Și geamă ca iadul din basme oceanul, Tu dă-te cu totul nădejdii și luptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 39. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice (de durere, de mînie); p. ext. a vorbi foarte tare. V. striga, vocifera. Apoi îl luă de după gît pe Adam și-i răcni în ureche. DUMITRIU, P. F. 16. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ticăitul boier răcnea cît putea. NEGRUZZI, S. I 156. Badiul țipă și răcnește. TEODORESCU, P. P. 541. ◊ (Adesea urmat de numele unui animal, luat ca termen de comparație) Și răcnind ca un leu se luă la luptă. ISPIRESCU, L. 27. A sărit din somn, răcnind ca un taur. CREANGĂ, A. 101. ◊ Fig. Inima în el plîngea și răcnea: știu atît de mult! GALACTION, O. I 201. ◊ Tranz. (Rar) Nevasta lui Mogrea duruie la mașina de cusut, încît trebuie să-și răcnească din răsputeri cuvintele. C. PETRESCU, Î. II 128.

RĂCNET ~e n. 1) Sunet puternic scos de om; strigăt; țipăt. 2) Strigăt puternic și prelung scos de animale; răget; zbieret. /a răcni + suf. ~et

A RĂCNI ~esc intranz. 1) (despre persoane) A scoate răcnete; a produce sunete puternice și stridente; a striga; a țipa. 2) (despre copii) A plânge cu voce tare. 3) (despre animale) A scoate sunete caracteristice speciei; a rage; a mugi; a zbiera. 4) pop. A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a țipa; a vocifera. /<sl. ryknonti

răcnet n. 1. strigătul leului; 2. fam. țipăt furios.

răcnì v. 1. a striga tare (vorbind de lei și de tigrii); 2. fam. a striga turbat, a urla ca fiarele. [Slav. RYKNÕTJ].

răcnésc v. intr. (vsl. ryknonti, rykati, a mugi [V. rîcăĭesc]; sîrb. riknuti, rus. ryknútĭ. V. rag). Strig tare ca să înfricoșez pe cineva orĭ ca să-mĭ arăt furia orĭ ca să fiŭ auzit de departe. – În vest răgnesc (ca icnesc, ignesc). V. țip.

răcnet n., pl. e (d. răcnesc). Strigăt puternic și bărbătesc. – Pin vest și răgnet. V. țipet.

răgnésc, V. răcnesc.

răcnet s. n., pl. răcnete

răcni (a ~) (a striga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnesc, 3 sg. răcnește, imperf. 1 răcneam; conj. prez. 1 sg. să răcnesc, 3 să răcnească

răcnet s. n., pl. răcnete

răcni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnesc, imperf. 3 sg. răcnea; conj. prez. 3 să răcnească

răcnet s. n., pl. răcnete

răcni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcnesc, imperf. 3 sg. răcnea; conj. prez. 3 sg. și pl. răcnească

răcni

răcnesc, -neam 1 imp.

răcnet, -nete.

RĂCNET s. v. strigăt.

RĂCNI vb. 1. v. striga. 2. v. vocifera. 3. v. răsti.

RĂCNET s. strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sînt ~ astea?)

RĂCNI vb. 1. a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 2. a striga, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 3. a se răsti, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?)

A răcni ≠ a șopti

răcni (răcnesc, răcnit), vb. – A striga, a țipa, a rage. – Var. răgni. Sl. ryknąti (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 303), cf. sb. riknuti. – Der. răcnet, s. n. (țipăt, strigăt); răcnitură, s. f. (strigăt).

ultimul răcnet expr. moda zilei.