2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rudele sfp [At: TEAHA, C. N. 261 / E: rudă2] (Reg) Prăjini pe care se cară fânul Si: rudă (7).

RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care îți acordă protecție; a avea proptele. Pe rudă (și) pe sămânță = a) pe toți, fără excepție, până la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, viță. 2. (Pop.) Soi, sămânță de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. – Din bg. roda.

RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care îți acordă protecție; a avea proptele. Pe rudă (și) pe sămânță = a) pe toți, fără excepție, până la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, viță. 2. (Pop.) Soi, sămânță de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. – Din bg. roda.

RÚDĂ2, rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.

ru1 sf [At: COD.VOR. 74/14 / Pl: rude / E: bg рода] 1 (Înv) Popor. 2 (Înv) Origine. 3 (Înv; îe) De (sau, rar, pre) ~ sau ~ de... De origine. 4 (Înv; îe) A se trage ~ A proveni de la... 5 (Înv) Rând de oameni din aceeași generație (5). 6 (Înv; îe) Din ~ în ~ sau de ~ și ~, în ~ și (în) ~, în ~ de ~, ~ și (în) ~, ~ în ~ Din generație în generație. 7 (Înv) Familie (1). 8 (Înv; îla) De ~ bună sau mare, bogată etc. Dintre cei bogați, nobili. 9 (Înv; îla) De ~ rea (sau mică, mizeră etc.) De origine modestă. 10 (Înv; după slavonul родоначальникъ) -~începătoriu Întemeietor de familie Si: strămoș, (înv) rudenie (6)-începătoriu. 11 (Și cu determinări care indică gradul de rudenie) Persoană din aceeași familie cu alte persoane Si: neam, rudenie (11), (pop) rubedenie (11). 12 (Îe) A fi ~ (sau ~de) cu cineva sau a-i fi (cuiva) ~ A fi din aceeași familie. 13 (Îe) A se ține ~ (cu cineva) A se socoti din aceeași familie. 14 (Îe) A avea ~de la Ierusalim A fi protejat de persoane influente Si: a avea proptele. 15 (Îrg) Gen (2). 16 (Pop) Rasă (3). 17-18 (Îljv) De ~ De prăsilă. 19-20 (Îal) Puțin. 21 (Îlav) Fără ~ de păcat Fără milă. 22 (Îe) A prinde ruda A obține un alt soi de animale, de pomi. 23 (Îe) Pe ~ și pe sămânță, sau rar de pe ~, de pe sămânță Pe toți. 24 (Îae) Fără milă. 25 (Îae) Peste tot.

ru3 sf [At: (a. 1836) DOC. EC. 643 / Pl: rude, ruzi / E: srb ruda] 1 (Îrg) Minereu. 2 (Reg) Mină.

ru2 sf [At: PO 303/26 / V: (Reg) rud (Pl: ruduri) sn / Pl: rude, ruzi / E: mg rud, srb ruda] (Reg) 1 Prăjină, par, drug cu diverse întrebuințări. 2 Prăjină lungă în casele țărănești, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. Si: (pop) culme (11), (reg) rudar2 (1). 3 Băț de răscolit jarul Si: (reg) jăruitor. 4 Prăjină care leagă ciutura de cumpăna fântânii. 5 Prăjină lungă ce se pune deasupra carului pentru a se lega strâns încărcătura. 6 (Mpl) Fiecare dintre prăjinile care se pun la car paralel cu loitrele, când se transportă fân, paie etc. 7 (Mpl) Prăjină servind la căratul fânului. 8 (Mpl; determinat prin „de mort”) Prăjină servind la transportul sicriului. 9 Oiște. 10 (Îs) Cal (sau bou) de (sau din, de la) ~ Cal (sau bou) rotaș (1). 11 (Mpl) Fiecare dintre hulubele căruței cu un cal. 12 Căruță pentru doi cai. 13 (Mpl) Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai loitrei unei căruțe sau unui car. 14 (Pan; udp „de”) Obiect în formă de drug Vz baton (1).

RÚDĂ2, rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, scr. ruda.

RÚDĂ2, rude, s. f. (Regional) 1. Prăjină, par, drug. Iau mai înainte de toate două năfrămi... le prind de partea superioară a unei rude frumos împestrită. MARIAN, NU. 267. Armele lor cele mai cumplite Era furce și rude de șatră. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. Rudă lungă, fără umbră (Valea). GOROVEI, C. 391. 2. Oiște, proțap. Cocoșul, urcat pe ruda carului, își înălță creasta împreună cu un picior, făcînd găinilor din preajmă-i semn să tacă. DAN, U. 215. Un car cu cîte două proțapuri sau rude. MARIAN, O. II 286. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ♦ Carîmb (2). Gujbă se numește în Transilvania o împletitură de carpăn, cu care se leagă leucele de rudele carălor. MARIAN, O. II 395.

RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sînge sau prin alianță. Venise la singura rudă rămasă în viață, fratele mamei. BART, E. 42. Toate rudele o mîngîiau cu vorba, ca să-i facă curaj. BUJOR, S. 39. Din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă, care să-l ocrotească și să-l ajute. CREANGĂ, P. 139. ◊ A fi rudă (sau rude) cu cineva sau a-i fi (cuiva) rudă = a face parte din aceeași familie, a se înrudi (cu cineva). Om bun, dumneata trebuie să fii rudă măcar de departe cu unul Ion Creangă, care a trăit în tîrgul Ieșilor. SADOVEANU, E. 103. Toți sînt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. DELAVRANCEA, S. 222. A se ține rudă cu (cineva) = a se socoti din aceeași familie, din același neam cu (cineva). ◊ Expr. Rude la Ierusalim = persoane care-ți fac protecție, care-ți acordă sprijin nemeritat; proptele. Dar oameni cu proptele! Nu știu cum vine asta... – Ce sînt proptelele? – Rude la Ierusalim, băiete... STANCU, D. 290. Pe rudă (și) pe sămînță = a) pe toți, fără excepție, pînă la unul, pe de-a-ntregul. Minunat om era pentru bolnavi căpraru Cărămidă. Îi cunoștea pe toți pe rudă și pe sămînță. MIRONESCU, S. A. 125. Păsări-Lăți-Lungilă ademenea zburătoarele – și jumulite, nejumulite, ți le păpa pe rudă pe sămînță, de nu se mai stăvea nimene cu păseri pe lîngă casă de răul lui. CREANGĂ, P. 247; b) peste tot. O să-l caut pe rudă pe sămînță și o să-l găsesc, din pămînt, din iarbă verde. VISSARION, B. 96. 2. (Învechit și popular) Familie, neam, viță. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I 167. 3. (Popular) Soi, sămînță, rasă de animale, (mai rar) de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. ◊ (Rar, în legătură cu oamenii) Acuma nu mai sînt nici un fel de oameni opăciți pe pămînt, li s-a pierdut ruda la toți. ȘEZ. III 31.

RÚDĂ ~e f. Fiecare dintre persoanele care se află în legături de rudenie, privite în raport una față de alta; neam. ◊ (A avea) ~e la Ierusalim a fi în relații bune cu persoane care pot face protecție; a avea proptele. [G.-D. rudei] /< bulg. roda

rudă f. Mold. Tr. 1. oiște: cal de rudă; 2. prăjină de întins hainele (în casele țărănești). [Origină necunoscută].

rudă f. 1. familie: de rudă mare împărătească; 2. care este din aceeaș familie: cu rudele daraveri să n’aibi; pe rudă, pe sămânță, cu totul, pe de-a întregul: ți-le papă pe rudă pe sămânță CR. [Vechiu-rom. rudă, neam («Moisi scoase pre ruda ovreiască din robia lui Faraon», MOXA) = slav. RODŬ, neam, generațiune: astăzi, în sens de «consângean», evoluțiune analogă sinonimului neam].

1) rúdă f., pl. e (bg. roda, rudenie. Cp. și cu rus. ruda, mină, mineral, sînge. V. rod 1 și rudă 3). Vechĭ. Neam, rasă, generațiune: om de mare rudă. Azĭ. Neam, persoană înrudită: mĭ-a sosit o rudă. A fi rudă cu cineva, a fi înrudit cu el. Rude de sus, de jos, de alăturĭ, ascendențĭ, descendențĭ, colateralĭ. De rudă (vest), de sămînță, p. reproducțiune: oĭ de rudă. Pe rudă, pe sămînță (est), pe un cap, toțĭ: dihoru a ucis găinile pe rudă, pe sămînță (La Dos. pre rudă și pre semănătură, adică „după asemănare”, cum se vede din vgr. katá génos kai kath’ ῾omoióteta. Biblia, Gen. 1, 11).

3) rúdă f., pl. e și ruzĭ (sîrb. bg. rúda, rus. rudá, mineral, mină; vsl. ruda, metal. V. rudar). Serbia. Mină, baĭe.

2) rúdă f., pl. e (ung. rúd, prăjină; sîrb. ruda, oiște. Cp. și cu lat. rŭdis, f., băț cu care se exercitaŭ gladiatoriĭ). Trans. Prăjină pe care se țin haĭnele în casele țărăneștĭ (culme). Par, părîngă. Ceatlăŭ, prăjină adăugată la căruță ca să se înhame înc’un cal: cal de rudă. Tînjala. – În Ml. rud, n., pl. urĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde

rúdă (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÚDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are câteva ~ foarte apropiate.)

RÚDĂ s. v. băț, categorie, clasă, coadă, culme, drug, familie, fel, gen, generație, minereu, neam, nuia, oiște, par, popor, populație, prăjină, proțap, seminție, soi, specie, speță, tip, vargă, varietate, viță.

ru s. v. BĂȚ. CATEGORIE. CLASĂ. COADĂ. CULME. DRUG. FAMILIE. FEL. GEN. GENERAȚIE. MINEREU. NEAM. NUIA. OIȘTE. PAR. POPOR. POPULAȚIE. PRĂJINĂ. PROȚAP. SEMINȚIE. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. TIP. VARGĂ. VARIETATE. VIȚĂ.

arată toate definițiile

Intrare: rudele
rudele
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: rudă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ru
  • ruda
plural
  • rude
  • rudele
genitiv-dativ singular
  • rude
  • rudei
plural
  • rude
  • rudelor
vocativ singular
plural